Victor Cazana - înlocuit din funcţia de şef al OPSPI

E.O.
Politică / 12 noiembrie 2011

Victor Cazana - înlocuit din funcţia de şef al OPSPI

Victor Cazana a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a declarat, ieri, Ministrul Economiei Ion Ariton, în cadrul unei conferinţe de presă. Oficialul a spus că era nemulţumit de ritmul lent cu care Victor Cazana a implementat deciziile ministerului.

Surse guvernamentale susţin că acesta s-ar fi opus ideii de privatizare a companiilor de stat eficiente la cerinţa FMI. Ariton a menţionat că fostul şef al OPSPI va ocupa o funcţie, în continuare, în cadrul ministerului de resort: "Nu a fost niciun reproş şi nicio discuţie legată de una dintre companiile pe care am fi vrut să le privatizăm sau nu. Singurul lucru pe care i l-am reproşat au fost timpii de lucru pe care i-a făcut. Au fost mai lenţi decât am fi putut să-i facem, bineînţeles respectând termenele legale în care trebuie să facem privatizările", a declarat Ion Ariton. Potrivit domniei sale, deocamdată nu i-a fost găsit lui Cazana niciun înlocuitor: "Nu am numit pe altcineva. E adjunctul de la OPSPI, Florin Vlădana. În situaţia în care o să avem un om care să poată duce în continuare ce am început în cadrul oficiului da, dar deocamdată are tot girul şi toată încrederea domnul director adjunct, care a fost numit interimar".

Domnia sa a mai declarat: "Guvernul şi Ministerul Economiei nu doresc privatizarea majoritară a celor mai importante companii din portofoliu. E vorba de Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Electrica Distribuţie. Acestea rămân pe pachetele pe care noi le-am anunţat între 10 şi 15%. E vorba de cotă de participare minoritară, dar, în acelaşi timp, sunt unele sectoare pe care dorim să le privatizăm majoritar. Suntem convinşi că pe o piaţă liberă şi pe o concurenţă şi în momentul în care cererea şi oferta vor regla anumite preţuri la servicii va fi un câştig pentru întreaga economie".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb