Victor Ponta, suspendat din funcţia de secretar al Biroului Permanent al Camerei pentru următoarea şedinţă în plen

Ziarul BURSA #Politică / 8 iunie 2005

Deputaţii din Comisia juridică au decis marţi, cu majoritate de voturi, să-l suspende pe deputatul PSD Victor Ponta din funcţia de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor pentru următoarea şedinţă în plen, informează Rompres.

Deputaţii jurişti au discutat o sesizare făcută de grupul parlamentar al PD privitoare la situaţia creată în cadrul şedinţei în plen a Camerei din data de 10 mai, cînd s-a dezbătut OUG privind declaraţiile de avere, reuniune de la care Victor Ponta, deşi este secretar, a plecat, împreună cu toţi parlamentarii PSD. Din deputaţii jurişti prezenţi la lucrări nouă au votat în favoarea acestei sancţiuni, şase împotrivă, existînd şi cinci abţineri.

Adresîndu-se membrilor Comisiei juridice, Victor Ponta a încercat să explice motivele pentru care a luat decizia de a părăsi sala alături de ceilalţi deputaţi ai PSD. Recunoscînd că a comis o greşeală, Ponta a afirmat totuşi că a existat, în prealabil, o discuţie în cadrul Biroului Permanent privind încheierea şedinţei respective la ora 12,30, acesta fiind principalul considerent pentru care a părăsit lucrările.

Deputatul PSD a precizat că este secretar în Biroul Permanent din partea unui grup parlamentar, cel al PSD, şi consideră că res-ponsabilitatea principală este faţă de grupul care l-a numit şi l-a susţinut pentru ocuparea acestui post.

"Am făcut un gest de solidaritate cu parlamentarii PSD şi mi-am asumat totodată posibilele repercusiuni pentru faptul că am părăsit prezidiul. Erau însă alţi doi secretari în sală care puteau asigura continuarea şedinţei", a spus Ponta, citat de Rompres.

El a afirmat că sesizarea făcută de PD i se pare lipsită de onestitate şi corectitudine, în contextul în care nu se invocă nici un articol din Regulamentul Camerei sau din Constituţie. Totodată, Ponta a menţionat că a mai existat un precedent în Camera Deputaţilor, cînd, la alegerea preşedintelui acestui for legislativ, liberalul Cristian Buşoi, care atunci era secretar al Camerei, a părăsit lucrările alături de parlamentarii Alianţei D.A.

Deputaţii jurişti au discutat mai bine de o oră dacă Victor Ponta poate fi sau nu sancţionat şi în ce fel. Au fost mai multe propuneri, printre care una referitoare la revocarea lui Victor Ponta din aceas-tă funcţie, propunere care însă n-a mai intrat la vot. În cele din urmă s-a luat decizia, pe baza articolului 203 din Regulamentul Camerei, să se hotărască în privinţa suspendării pentru următoarea şedinţă în plen a Camerei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb