VIDECONFERINŢA BURSA "FONDURILE EUROPENE" / RADU ONOFREI, PREŞEDINTELE ACRAFE: "Nu a fost dialog şi consultare reală a pieţei cu privire la programul de redresare economică"

G.M.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 21 octombrie 2020

Radu Onofrei

Radu Onofrei

Lipsa de predictibilitate a măsurilor şi programelor derulate de Guvern prin intermediul fondurilor europene, modificarea intempestivă a condiţiilor stabilite în prealabil şi lipsa de dialog şi consultare din partea autorităţilor sunt problemele majore cu care se confruntă mediul de afaceri, a declarat Radu Onofrei, preşedintele Asociaţiei Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE).

"Cred că ceea ce lipseşte măsurilor care sunt deja lansate sau pregătite de către Guvern este lipsa de predictibilitate sau predictibilitatea apelurilor şi mai ales a condiţiilor. Am asistat, în ultimele 4-5 luni, la promovarea unor calendare care nu au fost respectate şi la o serie de condiţii care sunt modificate uneori şi cu 2-3 zile înainte de lansarea apelurilor de proiecte. În acelaşi timp, în ceea ce priveşte calitatea aplicaţiilor, există nemulţumire în momentul de faţă legată de anumite prevederi ale ghidurilor, în special pe apelul de investiţii, măsura 3 din OUG 130/2020", a precizat Radu Onofrei.

Reprezentantul Asociaţiei Consultanţilor din România pentru Accesarea Fondurilor Europene susţine că este nevoie de un dialog real şi o consultare reală a pieţei, atât a reprezentanţilor antrepenorilor, cât şi a celorlaltor entităţi implicate în derularea programelor, în calitatea, în implementarea şi rezultatele lor, pentru a găsi soluţii la problemele ridicate de finanţatori, dar mai ales de către mediul de business.

"Mesajul ar fi de a avea un dialog real şi nu doar formal şi cu siguranţă predictibilitatea, atât a calendarului cât şi a condiţiilor de finanţare, ar trebui să fie o prioritate pentru cei care promovează şi se ocupă de implementarea acestor programe necesare şi utile mediului de afaceri. Dialogul, dacă nu are o finalitate în găsirea soluţiilor la problemele identificate, nu este un dialog, este un monolog în care fiecare parte discută şi rezultatele nu se văd. Discutăm despre predictibilitate şi modificarea condiţiilor de la o săptămână la alta. Nu a fost dialog şi consultare reală a pieţei cu privire la programul de redresare economică", a concluzionat Radu Onofrei, preşedintele ACRAFE.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb