VIDEO Cine-mparte, parte-şi face

Radu Soviani: Domnule Coşea, la 30 de ani de la debutul privatizării în masă, cum vi se pare acest fenomen şi acest set de acţiuni?

Mircea Coşea: Încă necunoscut. Atunci când am început să lucrăm pe această temă, imediat după 1990, atmosfera era total diferită. Adică noi lucram atunci sub imperiul unor sfaturi, între ghilimele, ale unor economişti care habar nu aveau despre ce este vorba. Jeffrey Sachs nu avea nicio experienţă în legătură cu ceea ce numim tranziţia, a lucrat în America de Sud. El propunea vreo cinci elemente care trebuia rezolvate neapărat şi care erau piaţă liberă, valută..., în sfârşit, şi privatizarea. România era una dintre ţările cele mai înapoiate din punct de vedere al procesului pentru că România era ţara care nu avusese la data trecerii la noua orânduire un sector privat important. Aproape deloc. Şi mai aveam încă ceva. Am spus-o de mai multe ori, eu nu sunt omul care să ascundă anumite lucruri. Am avut o perioadă foarte complicată cu preşedintele Iliescu, care nu era partizanul schimbărilor, în legătură cu domnul Bîrlădeanu, un om care avusese nişte idei revoluţionare prin 1960 în legătură cu socialismul - acuma era într-o perioadă în care trecerea la o nouă formă de organizare, nu îi spun nici tranziţie, formă de organizare a economiei, domniile lor credeau că trebuie schimbaţi managerii, să fie mai bine pregătiţi, şi lucrurile or să meargă bine în continuare, altceva nu trebuia făcut.

Radu Soviani: Bîrlădeanu fiind atunci preşedintele Senatului...

Mircea Coşea: Preşedintele Senatului şi un om care avea o foarte mare influenţă asupra domnului Iliescu din punct de vedere al gândirii economice. Era un economist bun, însă format, normal, în viziunea planificată a economiei, dar care avusese atunci, în perioada în care era primăvara pragheză, avusese nişte idei pentru revoluţionarea economiei, dar care nu au mers. Unele lucruri acum mi se par infantile, dar atunci erau importante, spre exemplu domnia sa dorea să nu mai existe în nomenclatura economică românească aşa numitele întreprinderi cu pierderi planificate. Aveam întreprinderi cu pierderi planificate - de la început plecau cu pierderi. De ce? Pentru că în doctrina comunistă de atunci anumite bunuri ar fi trebuit produse în ţară ca să nu ai dependenţă faţă de capitalism şi atunci o anumită perioadă se spunea că pot să meargă cu pierderi planificate. Mai avea nişte idei foarte bune la data aceea în legătură cu impozitul pe circulaţia mărfurilor, căruia astăzi îi spunem TVA. În sfârşit, voia să facă altceva, dar nu a mers. Dar în momentul în care a putut să facă a revenit la nişte forme de socialism cu faţă umană.

Erau doi politicieni care voiau neapărat să mergem înainte: era Adrian Năstase şi Oliviu Gherman. Ei au fost cei care au împins lucrurile. Mai era Eugen Dijmărescu, care de asemenea era foarte în direcţia asta, iar dintre cei care erau în Guvern era Florin Georgescu, cu idei foarte corecte la acea dată. Cam atât. Pentru că am avut un sprijin important din partea lui Mugur Isărescu la BNR, dar nu s-a implicat direct în procesul ăsta, era mai mult legat de acordurile cu FMI şi Banca Mondială.

Deci, privatizarea în România a început cu nişte idei foarte năstruşnice pe care unii le aplaudau, spre exemplu MEBO. Asta însemna să se privatizeze cu cei care lucrau în întreprinderi. Era un fel care azi în literatura economică se numeşte modelul LIP - modelul fabricii de ceasuri de la Besancon, LIP -, care atunci când a intrat în faliment imediat după război au preluat-o muncitorii şi au pus-o pe roate. Asta era o idee. Mai era o idee a unui economist foarte bun dar foarte greu de scos din nişte idei, Constantin Cojocaru. A avut un rol foarte important şi ţin să-i subliniez rolul şi memoria. Însă el era pe o altă linie, adică dacă proprietatea e a întregului popor cum spunea comunismul, hai să o dăm întregului popor, bucată cu bucată.

Radu Soviani: Cum s-a ajuns la cupoane, domnule Coşea?

Mircea Coşea: Asta a fost o chestiune care în România a avut un rol foarte important. Pentru că România era singura ţară, poate Bulgaria mai avea ceva, care nu avea niciun fel de idei şi educaţie în legătură cu ceea ce înseamnă piaţa de capital. Şi atunci, cu ce m-am ocupat eu în guvern nu a fost privatizarea. Eu m-am ocupat cu piaţa de capital. Aici au fost nişte discuţii, cu nişte participanţi, destul de cunoscuţi, care aveau fel de fel de idei, spre exemplu era Adrian Severin, Mişu Negriţoiu, cei de la Eximbank. Până la urmă, s-a decis şi aici un rol important l-a avut academicianul Postolache, să mergem pe ideea pe care o avuseseră polonezii mai înainte, şi anume să facem cupoane. Cupoane însemna o anumită împărţeală, între ghilimele, a proprietăţii la o anumită parte a populaţiei, adică la populaţia de peste 18 ani. Ele trebuia să fie valorificate prin nişte centre şi să aducă mai târziu beneficii în funcţie de cum mergeau societăţile.

Nu a fost o idee care să fie înţeleasă de toată lumea. Unii au bagatelizat-o, au apărut termeni cum ar fi cuponiada, pentru că în timpul lui Ceauşescu erau nişte serbări artistice care se terminau în ADA. Dar această idee a dus la formarea pieţei de capital în mod incontestabil pentru că au apărut acţiunile. A fost o perioadă de câţiva ani în care s-au rulat şi au început acţiunile să existe pe bursă şi să meargă, însă a fost blocat procesul pentru că au apărut nişte situaţii pe care cei care lucrasem în acest domeniu nu le ştiam. Nu eram politicieni. Noi eram nişte oameni care lucram în sistem ca tehnicieni. Nu ştiam de fapt ce se întâmplă cu băncile în România. Nu ştiam cât de tentante erau pentru unii ca să le preia cu totul. Deci acest proces, această cuponiadă, această trecere la acţiuni trebuia să se încheie, era necesar să aibă două bănci care să ruleze. S-a pus accentul pe Banca Agricolă şi pe Eximbank.

Radu Soviani: Banca Agricolă aproape a dat faliment.

Mircea Coşea: În aprilie 1995, această propunere pe care am făcut-o din partea Consiliului de Reformă a fost blocată chiar de partidul de guvernământ. În Parlament, a fost blocată, chiar condamnată - cum adică să te atingi de aceste două bănci care după aceea au fost devalizate? Ştiţi foarte bine cum. Deci procesul a rămas aşa, într-o parte. S-a mai încercat să se facă ceva, să mai corectăm, cu RASDAQ-ul. Şi aici s-a putut cât s-a putut. Însă intrarea în acţiune a acestui sistem s-a făcut mult mai târziu, pentru că, după 1996, privatizarea s-a făcut pe timpul guvernării de atunci sub formă de vânzare.

Radu Soviani: 70% FPS, 30% fondurile proprietăţii private, viitoarele SIF-uri...

Mircea Coşea: Deci ideea pe care o avusesem ca această privatizare să se facă pe bursă - am avut consultanţă poloneză, japoneză, americană, lucrurile erau cunoscute - se putea face, au fost pregătiţi anumiţi tineri pentru aşa ceva, în mod special, cum era domnul Farmache spre exemplu, dar procesul a fost blocat pe timpul guvernării domnului Ciorbea, pentru că au început să se facă privatizări într-o formă pe care cei care eram în afara sistemului nici nu am înţeles-o, nici nu am cunoscut-o. Nu ştim ce s-a întâmplat.

Radu Soviani Am datele de la depozitarul central aici - 18,75 milioane de acţionari, iniţial, acum mai sunt peste 8,3 milioane de acţionari rezultaţi din procesul de privatizare în masă, care habar nu au că au acţiuni şi nu îşi valorifică drepturile. Cum vi se pare situaţia aceasta din 2021 şi 2022?

Mircea Coşea: Tocmai asta voiam să vă spun. A fost nevoie de mulţi ani ca să se ducă undeva, iar prin eliminarea unor elemente de substanţă care trebuia să ducă la transformarea României într-o ţară cu o piaţă de capital activă, ne-am întors într-o formă în care privatizarea a fost foarte mult, după 97-98 mai ales, guvernată politic.

Au început să apară nişte, am să folosesc un termen la modă, nişte oligarhi români, nişte mini-oligarhi români, care aveau nişte bani de pe undeva, nici acum nu ştim de pe unde, de pe la nişte valize care au rămas fără stăpân, care luau informaţia şi care aveau şi susţinere pentru că mulţi oameni din sistemul dinainte intraseră în instituţiile statului, în funcţii foarte importante şi mai ales în bănci. Şi atunci procesul a început să fie transformat într-un fel de continuare a activităţii la limite minime. Bursa a funcţionat minim, ea a avut nişte momente mai bune - nici acum, după părerea mea, nu este un mare succes, dar privatizările care s-au făcut după această dată au fost ghidate de două elemente centrale. În primul rând, de o listă care se făcea în cabinetul domnului Oliviu Gherman, împreună cu domnul Dima care era la FPS şi cu un reprezentant al SRI-ului - câteodată era domnul Măgureanu, câteodată altcineva, care, din lista de societăţi spuneau care sunt strategice şi care nu.

Termenul era foarte general. Ce înseamnă strategic? Spre exemplu a fost o discuţie foarte importantă în legătură cu faptul dacă uzina de frigidere de la Găeşti e strategică sau nu. Pentru că erau nişte interese.

Radu Soviani: Ajunsese domnul Măgureanu să decidă ce societate trebuie privatizată şi care nu?

Mircea Coşea: Da, era o discuţie care avea loc în fiecare luni dimineaţă la cabinetul domnului Gherman. Atunci domnul Gherman avea cabinetul în sediul actualului minister de interne, din partea Consiliului pentru reformă participa numai doamna Hildegard Puwak, eu nu am fost niciodată chemat la discuţiile astea şi se făcea lista cu ce se privatizează. Asta nu înseamnă că se şi privatizau. Era doar o idee. Dura foarte mult.

Radu Soviani Îmi aduc aminte, spre exemplu, Aro era considerată întreprindere strategică până a ajuns să o ia Virgil Măgureanu...

Mircea Coşea: Da. Astea sunt nişte lucruri care trebuie spuse până la urmă pentru că, vedeţi, există nişte personaje în tranziţia aceasta românească ce au avut un rol foarte important în procesele economice, fără să fie de fapt nici economişti, nici incluşi, dar aveau o forţă politică, de susţinere din partea unor instituţii ale statului care aveau un rol important atunci, erau nişte lucruri care au fost spuse, şi aici meritul este al domnului Prim-ministru Văcăroiu, care de multe ori a insistat să se schimbe lucrurile, dar, cel puţin din câte am văzut eu, de multe ori nu s-au schimbat. Spre exemplu, SRI trebuia să informeze săptămânal ce se întâmplă cu privatizarea. Or, la Guvern veneau nişte informări de astea de genul "a plouat, nu a plouat", nimic serios, pentru că probabil nu eram consideraţi oameni care să ştie exact ce se întâmplă.

Radu Soviani: Sau îi încurcaţi...

Mircea Coşea: Da. Cert este că a fost o muncă extraordinară. A mai fost un domn care a avut merite excepţionale - domnul Zelenco -, care a muncit foarte mult, însă toate aceste persoane care au muncit atunci şi au pus umărul ca să ajungem undeva, în ciclul următor politic, nu au mai apărut. Au fost respinşi toţi. Nu a mai apărut nimeni din ei, nu au devenit nici miniştri, nici deputaţi, nici nimic.

Radu Soviani: Deci pe privatizări se făceau liste săptămânal, iar pe partea de SIF-uri ajunsesem ca 30% din economie să ajungă în mâna cui? Cine conducea SIF-urile atunci, cine le conduce acum, după 30 de ani?

Mircea Coşea: SIF-urile atunci erau conduse de nişte persoane care apăreau din spuma mării, cum se spune. Nu ştiai cine sunt. Dar care aveau foarte mare priză şi care aveau intrare liberă peste tot. Nu la nivelul Guvernului, ci la nivelul Preşedinţiei şi al Parlamentului.

Radu Soviani: 30% din economie...

Mircea Coşea: Foarte rar existau informaţii corecte în legătură cu ce se întâmplă pe la SIF-uri, foarte rar erau discuţii directe cu Guvernul la nivelul SIF-urilor, probabil că existau nişte informări la nivelul primului ministru care era foarte interesat ca să se respecte o anumită... Asta trebuie spus în legătură cu domnul Văcăroiu. Domnul Văcăroiu a fost un prim-ministru extrem de cinstit. Domnia sa vedea economia cu o anumită viziune, nu e de condamnat, dar care niciodată nu a acceptat să existe nişte lucruri care să fie, să zicem, de natură penală sau imorală. Dar sunt convins că multe nu le ştia. Nu se ştiau. Nici măcar nu erau determinate la nivelul Guvernului, ci la nivelul PSD de atunci şi la nivelul SRI. SRI-ul a avut un loc foarte important în tot procesul ăsta pentru că era această personalitate puternică a domnului Măgureanu care intervenea peste tot. Era un om cu personalitate puternică, era practic peste tot. Adică pe sistemul gazelor. Unde găsea un loc liber, îl ocupa. Că aşa face gazul. Dar când s-a intrat într-o perioadă în care a trebuit să se facă o anumită viziune asupra procesului, şi mă refer la perioada în care Mugur Isărescu a devenit prim ministru, s-a văzut că existau două hibe importante în proces, şi anume: pierdeam capital românesc, mai ales în sectorul bancar, începuse să fie foarte vizibilă această pierdere, pe de altă parte exista o lipsă totală de atenţie a celor care se ocupau cu privatizarea la SIF-uri sau în altă parte în legătură cu bonitatea celor care voiau să privatizeze. Veneau nişte indivizi, cum a fost cazul ARO, pe care l-aţi menţionat. Un individ oarecare ce zicea că face nu ştiu ce face, până la urmă nu a făcut nimic. Erau nişte nimeni, de fapt. Probabil că ei aveau o anumită susţinere politică sau pur şi simplu o susţinere de grup. Erau în nişte grupuri care profitau de pe urma unor elemente ce trebuia să fie puse la cale. A doua hibă care a apărut a fost aceea că nu am avut o politică corectă în legătură cu atragerea capitalului străin. Capitalul străin trebuia să vină în România şi s-au făcut atunci documente la Consiliul pentru Reformă, pe baza unor priorităţi pe care le doream noi. De exemplu aceste priorităţi la data aceea erau, îmi aduc aminte, pe două domenii importante: industria de utilaj pentru agricultură şi vechea şi clasica problemă, infrastructura. Chiar dacă a existat o astfel de preocupare în acea perioadă, după aceea nu a mai existat, pentru că a fost perioada aceea tulbure cu Convenţia Democratică în care politic lucrurile nu se aranjau deloc, după acare au venit nişte guvernări ce pot să fie lăudate pentru ritmurile de creştere pe care le-au făcut, dar care nu au avansat deloc din punct de vedere al schimbării structurii economiei româneşti şi azi, după părerea mea, ca urmare a faptului că nu am ştiut să punem nişte criterii de prioritate capitalului străin, avem o economie rămasă în urmă, economie manufacturieră, energo-intensivă, care nu face faţă, deosebită fiind de ceea ce s-a întâmplat în Polonia, unde atracţia de capital a fost pe ramuri şi domenii pe care Guvernul printr-o strategie le determinase. Ajungând aici, trebuie să spunem că nici nu am avut strategie şi că nici nu avem.

Radu Soviani: Era atunci milionul şi cuponul. 25.000 de lei era pe cupoane, 975.000 de lei pe certificate de privatizare.Un milion de lei vechi, 100 de lei acum. În opinia dumneavoastră, dacă cei care au pus banii la SIF-uri în economie ar fi administrat corect cât ar fi trebuit să valoreze suta de lei din 1995, acum, în 2022?

Mircea Coşea: S-a făcut un calcul, o să vă mire. S-a făcut un calcul cu informaţiile pe care le-am avut la acea dată. Şi trebuia să fie de cinci ori mai mare la nivelul anului 2000.

Radu Soviani: Deci la nivelul anului 2000 trebuia să fie deja de cinci ori mai mare...

Mircea Coşea: Da, după asta nu s-a mai făcut.

Radu Soviani: Din calculele unui studiu al Asociaţilor Investitorilor din SIF-uri, reiese aşa: 100 de lei din 1995 valorau în 2020 - 820 de lei, ajustat la inflaţie, 3300% inflaţia în această perioadă, 24 de lei. 100 de lei s-au transformat în această perioadă în 24 de lei. Cum vi se pare?

Mircea Coşea: Astea sunt lucruri care nu mai ţin de procesul de privatizare, ţin de felul cum a evoluat economia. Scăderile valorilor nominale sunt la ordinea zilei cam în toate ţările după 2013-2014, aşa că asta nu e o chestiune pe care putem să o judecăm. Oricum, atunci calculul pe care l-am făcut nu era legat de niciun fel de incident major.

Radu Soviani: Cum vă explicaţi, domnule Coşea, că după atâta timp, încă şapte milioane de acţionari nu şi-au valorificat niciodată acele acţiuni? Unii sunt decedaţi de mult, urmaşii lor nu ştiu de ele, nu încasează dividende, dacă nu le încasează la timp, după trei ani se întorc la societăţile respective. Cum a fost continuat procesul de privatizare?

Mircea Coşea: Nu a fost continuat. S-a considerat că s-a ajuns la un punct la care privatizarea mergea pe sistemul guvernării Ciorbea, adică negociere şi vânzare. Dar aici a mai fost o problemă. A avut o reacţie din partea unor reprezentanţi ai societăţii, nu erau ONG-uri atunci, atât de vehementă în legătură cu formarea pieţei de capital încât nu a existat niciun fel de educaţie a populaţiei.

Radu Soviani: S-a mizat pe asta?

Mircea Coşea: Eu cred că da. Am obţinut cu foarte mare greutate nişte fonduri, ca să fac un spot la televiziune. Care s-a făcut. El nu a apărut. Nu a fost aprobat, de conducerea partidului. Am reuşit în câteva rânduri să merg la televiziune şi să fac la tablă explicaţia procesului. Nu ştiu câţi oameni se uitau atunci la televiziune, însă totul a fost prezentat în toată presa ca fiind un lucru abominabil - adică ce se întâmplă, e rău. Oameni importanţi ca Ionuţ Popescu sau alţii ieşeau şi spuneau: e o măgărie, nu se poate, e un furt.

Radu Soviani: Deci s-a dorit ca lumea să rămână neinformată?

Mircea Coşea: Probabil că da. Din contră, nu neinformată, să nu creadă în acest proces. Să nu aibă încredere.

• "Eu nu am încredere în cei care supraveghează piaţa de capital"

Radu Soviani: Vă arăt câteva imagini chiar cu dumneavoastră, din 1996.

(Declaraţii audio Mircea Coşea 1996: "Lumea, sau o anumită parte a presei, sau o anumită parte a partidelor politice privesc privatizarea ca pe un fel de îndeplinire a planului la mineri. Ştiţi, peste 101% la sută. Nu! Subscrierea trebuie să ajungă la un procent la care poate să funcţioneze piaţa de capital. Este nevoie de un număr de acţiuni, care să poată să declanşeze piaţa"). S-a depăşit cifra de subscriere, dar ulterior au rămas peste ;apte milioane de acţionari care nu şi-au folosit niciodată acţiunile.

Mircea Coşea: Nu şi-au folosit pentru că nici nu au ştiut măcar despre ce e vorba. Pe de altă parte, veniturile erau foarte mici, pe unii nici nu îi interesa. Toate lucrurile astea, vedeţi, acum, după atâţia ani, arată pe de o parte şi lipsa de experienţă a celor care lucrau atunci, a mea şi a altora, pentru că luam totul de la zero, nu ştiam nimic despre ce o să se întâmple, pe de altă parte şi încrederea mare pe care o aveam că ceea ce facem este înţeles şi apreciat de toată lumea. De fapt, nu era înţeles.

Radu Soviani: După care s-a scurtcircuitat...

Mircea Coşea: S-a scurtcircuitat în momentul în care nu am putut să privatizăm cele două bănci care trebuia să ruleze acestea, s-a scurtcircuitat şi s-a ajuns la vânzarea, am scris mult pe vremea aia, la raft aproape. Nici nu ştiu exact dosarele de privatizare, nici până în ziua de azi nu le avem, eu nu ştiu, nu am avut acces la niciunul. Ce s-a făcut, cum s-a făcut, cu cine, în ce termene, pentru că circulau fel de fel de idei - vindem cu un dolar, de exemplu. Era la ministerul turismului domnul Agathon, care voia să privatizeze pe metode asta - dăm un leu dar beneficiul anul viitor. Erau fel de fel de idei care circulau şi care câteodată erau mai bine primite de populaţie decât acest proces care trebuia să meargă pas cu pas, pentru crearea unei pieţe de capital, în care România să devină o ţară, care să poată să aibă ca instrumente de dezvoltare şi bursa.

Eu nu sunt convins că în momentul de faţă bursa are vreun rol în România în dezvoltarea acestei ţări.

Radu Soviani: Din ce motiv? Supravegherea, cei care controlează piaţa de capital?

Mircea Coşea: O să vă spun un lucru de la care, poate, ar trebui să mă abţin. Eu nu am încredere în cei care supraveghează piaţa de capital.

Radu Soviani: Ştiţi pe cineva care are încredere în ei?

Mircea Coşea: Or fi, nu ştiu. Eu nu am informaţii, dar văd ce se întâmplă şi văzând ce se întâmplă îmi dau seama că nu am de ce să am încredere pentru că lucrurile sunt vizibil ori tolerate, ori orientate. Când este vreun scandal, cineva din conducere publică câte un articol din ăsta măreţ, cu o teorie economică, ce bine e să ai piaţă de capital, şi cu asta basta, altceva nimic. Instituţiile care ar trebui să coopereze în direcţia asta, în reglementarea pieţei, cum este Consiliul Concurenţei, nu ştiu cu ce se ocupă şi ce face. Vedeţi, am intrat într-un sistem în care funcţionarea nu mai contează pentru nimeni. Contează doar imaginea pe care o face cineva despre ceea ce este. Noi în România, acum, lucrăm cu imagini. Creăm imagini despre ce ar trebui să fie, despre ce faci, dar în spatele imaginilor e NIMIC.

Radu Soviani: Domnule Coşea, i-aţi numit mini-oligarhi pe cei care au reuşit să dea ţepe în procesul de privatizare, cu 70% vândut de FPS, către o parte dintre ei. Pe de altă parte pe cei care controlează încă, câţiva, ceea ce reprezenta în trecut 30% din economie, SIF-uri, care sunt sub ochii supravegherii de care aminteaţi, cum i-aţi numi în condiţiile în care şapte milioane de acţionari nu dictează managementului?

Mircea Coşea: Vedeţi, sunt nişte persoane, nu îi cunosc pe toţi nici personal.

Radu Soviani: Este Bogdan Drăgoi, la SIF1, fiul lui Dan Drăgoi...

Mircea Coşea: Sunt nişte oportunişti, nişte profitori, care sub umbrela asta a unui proces foarte extins şi foarte greu de gestionat, cum a fost piaţa de capital şi privatizarea, şi-au urmărit nişte interese, şi-au urmărit nişte cariere, la un moment dat, parcursul lor a devenit foarte clar, după ce s-au mulţumit cu ce au, au şi dispărut, nu mai ştii pe unde sunt, nu mai pot fi prinşi ca să îi întrebi ce au făcut. Gândiţi-vă că sunt personaje politice importante care au fost miniştri ai transporturilor, care nu au făcut nimic, dar care şi-au făcut propriile lor firme. Nu mai ştie nimeni de ei. Sunt alte personaje care au reuşit să se îmbogăţească doar pentru că nu fumau şi nu beau bere. Au făcut economii. Lumea asta, a acelei perioade, a fost sălbatică, iar cei care trebuia să pună degetul pe rană, nu au pus-o, leconvenea. E un lucru foarte clar că preşedinţia domnului Iliescu a fost o preşedinţie în care dânsul se temea de orice, se temea de mini-oligarhi, se temea să nu fie cumva condamnat că este pro-rus, se temea să nu ţipe cineva că nu se ştie ce a făcut acum zece ani. Deci toate lucrurile astea au dus aşa la o situaţie la care populaţia, până la urmă, urmărind statistica, a trăit mai bine. Nu datorită acestor procese neapărat. Şi trăind mai bine, nici nu au mai acordat atenţie acestor lucruri. Dacă dumneavoastră întrebaţi astăzi pe cineva dacă e bine să îşi pună banii deoparte prin acţiuni, nici nu ştie despre ce e vorba.

Radu Soviani: Sunt mai puţin de 100.000 de investitori activi, în condiţiile în care există 8 milioane de acţionari.

Mircea Coşea: Vedeţi, avem miniştri acum care sfătuiesc lumea să se pună la adăpost de criză jucând la bursă. E ca şi când ai spune, du-te domne şi apucă-te de scufundări în Marea Roşie şi ăla săracu are 80 de ani şi suferă de astm. Procesul ăsta a fost privit într-o formă cât se poate, nici nu ştiu cum să spun, că nu a fost o lozincă. S-a muncit, s-a făcut, avem bursă, avem acţiuni, dar nu cât trebuia şi nu cum trebuia. Populaţia nu este inclusă în acest proces.

Radu Soviani: Şi totuşi populaţia activă, dormantă sau nedormantă, ajunge să plătească din averea unui singur SIF un milion de euro/an, bani albi, unui preşedinte de SIF. Cum vă sună acum această sumă? Un milion de euro...

Mircea Coşea: Orice comentariu e de prisos aici. Vedeţi, noi judecăm acum veniturile în funcţie de buget. Ăsta câştigă 5000 de lei pe lună, dar e bugetar. Ăla câştigă 50.000 de euro pe lună, a, dar nu e de la buget... Nu-i fură de la buget. Vin banii din altă parte... de unde?

Din care economie? Nu tot din asta?

Statul român este un stat care îşi canibalizează economia. El este interesat să aibă beneficii chiar dacă economia moare. Spre exemplu, preţul energiei şi al facturilor este evident. Ce înseamnă statul român până la urmă? Nişte instituţii. Cine sunt în acele instituţii? Poate 1% specialişti, 99% politicieni de diferite grade şi de diferite niveluri de loialitate faţă de şefii lor politici. Şi atunci ne mai punem întrebarea dacă procesele au fost bine gândite sau nu? Ele au fost politizate sută la sută. Iar cei mai mulţi, eu, acum, spre exemplu, îmi dau seama că am fost manipulat.

Radu Soviani: Cum aşa?

Mircea Coşea: Am crezut chiar că lucrurile vor merge bine şi că trebuie să facem în aşa fel încât să fim o ţară care să aibă tot ceea ce are capitalismul - piaţă de capital, privatizare. De fapt, s-a creat un mediu în care au beneficiat cei care au considerat bugetul ca un mijloc de îmbogăţire, că de acolo vin banii. Statul român alimentează bugetul pe toate căile sacrificând populaţia pentru că trebuie să dea bani la cei care formează statul astăzi. În condiţii de criză nu se găsesc soluţii. Pentru că soluţia ar trebui să fie o restructurare totală a politicii în România, ceea ce nu se va întâmpla, şi atunci ne vom mulţumi că încet-încet vom trăi mai bine. Dacă astăzi dumneavoastră cumpăraţi un pachet de ciocolată şi peste două zile veţi cumpăra două, veţi spune: vai ce progres am făcut! Dar francezii nici nu mai mănâncă ciocolată decât bio. Deci decalajele cresc în permanenţă. Dar de ele e nevoie. În lumea modernă e nevoie de decalaje. România nu va trebui să fie niciodată o ţară mai sus de mijlocul rank-ului european, pentru că atunci se pierd anumite beneficii pe sistemul vaselor comunicante. Ea trebuie să rămână acolo unde este şi aşa va rămâne dacă clasa politică va fi la fel de obedientă. Dar chiar dacă nu este, cum e în Polonia, tot acolo rămâne. Pentru că ăsta e modelul de dezvoltare, până când se va revoluţiona. În momentul de faţă, ceea ce se întâmplă cu invazia Ucrainei este o încercare de schimbare a modelului. Dar nu pe baze economice. Pe şantaj politic şi militar. Deci, eu personal, nu sper să fie mai bine în viitorii 50 de ani. Nu sper că lumea va intra în ideea aceea, aproape că nici nu ştiu cum să îi spun, galantă la un moment dat, al statului universal în care toate contradicţiile dispar şi lumea trăieşte într-o armonie perfectă. Nu, nu se va întâmpla lucrul ăsta şi vor profita cei care ştiu să îşi folosească oportunităţile.

Radu Soviani: În urmă cu aproape 20 de ani îmi spuneaţi, într-o emisiune, despre România, stat capturat. A devenit la modă în 2021, dacă nu greşesc, această expresie lansată de dumneavoastră în urmă cu 20 de ani. Spuneaţi acum că aţi fost manipulat în procesul de privatizare. Cine captura procesul de privatizare? Cine a manipulat procesul de privatizare?

Mircea Coşea: Procesul de privatizare a fost manipulat de anumite interese externe, prin mini-oligarhii noştri. Vedeţi, România a fost, de fapt, toate ţările care după 2005-2007 au intrat în Europa, au fost considerate ca nişte debuşeuri pentru producţia şi capitalul occidental. Unele au rezistat, nu s-au lăsat duse cu valul. România nu a rezistat. Deci fără ca să învinuim pe nimeni, nu, nu sunt partizanul exploatării capitaliste, a colonialismului sau mai ştiu eu a ce. Extinderea capitalului spre zone în care valorificarea este mai bună este normală într-o piaţă. Şi aici există o concurenţă. Dacă poţi să fii concurenţial, competiţional, atunci te descurci. Dacă nu, nu. Deci e normal că s-a eliberat piaţa românească de ceea ce înseamnă distribuţie ca să vină marile companii de distribuţie. Ele au căutat lucrul ăsta. E normal ca să nu mai ai fabrici de tractoare când existau stocuri imense de tractoare la fabricile din Germania şi din Olanda. Dacă nu ai propria ta reacţie la asta, aşa mergi.

Radu Soviani: Vedem, asta era acumularea primitivă de capital, interesele, mini-oligarhii. Dar mă întorc la SIF-uri. În 2017, condamnaţi şefi ai SIF-urilor pentru devalizarea averii celor şapte milioane de acţionari. Condamnaţi, cu suspendare. 2020-2021, vedem aceleaşi lucruri. Ce învăţăm?

Mircea Coşea: Învăţăm - dacă vrem să învăţăm, dar nu vrem să învăţăm - că nu schimbăm regulile jocului. Îi schimbăm doar pe cei care joacă.

Radu Soviani: Vă mulţumesc foarte mult!