Ţara noastră are conectivitate, are acoperire, are o foarte bună calitate a reţelei, a subliniat Liviu Popescu, Director Executiv al Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR), adăugând: "Nivelul de conectivitate este foarte bun. Conform statisticilor, 75% din şcoli sunt conectate, la acest moment, la internet. În timpul pandemiei, toate reţelele au făcut faţă cu brio la creşterea bruscă de trafic. Viitorul va fi dependent de comunicaţiile tehnice, în condiţiile în care elevii sunt nativ digitali şi ei vor constitui o forţă care va transforma educaţia din cea pe care o ştim noi într-una la distanţă, în forme pe care s-ar putea să nu le intuim acum".
În curand vom avea o nouă tehnologie, cu posibilităţi mult mai mari, iar tehnologia 5G va lărgi comunicaţiile la distanţă în mod cert, a menţionat domnia sa, precizând: "România este o ţară a contrastelor. Cumva, reuşim să facem să coabiteze toaleta din curtea şccolii cu fibra optică şi cu 5G. Partea plină a paharului se va umple din ce în ce mai mult, odată cu 5G. Totul este să avem o strategie la nivel naţional, să introducem educaţia în aceast domeniu al telecomunicaţiilor. Tehnologia 5G vine cu mai multă conectivitate şi cu viteze mai mari, deschide posibilităţi mai mari şi mai multe. Fiecare operator va avea o strategie proprie, iar acoperirea va fi graduală. Sunt foarte puţine comunităţile care nu au acoperire.
Propunearea noastră este să ne uităm şi la fondurile europene, pentru a dezvolta reţeaua de internet, ca să putem acoperi şi zonele defavorizate".