VIDEOCONFERINŢA "POSIBILITĂTI DE COOPERARE ÎNTRE BURSELE DE VALORI DIN CENTRUL ŞI ESTUL EUROPEI" / DAN PAUL, PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI BROKERILOR: "Vom crea un grup de lucru cu toate bursele interesate şi vom veni cu propuneri practice"

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Bursele din regiune / 28 mai 2021

Dan Paul

Dan Paul

Andre Cappon, fondatorul CBM Group din New York: "Un ETF regional ar trebui să aibă listări multiple, ceea ce nu uşurează lucrurile, dar astfel ar deveni un vehicul pentru investiţii regionale" Richard Vegh, CEO Bursa din Budapesta: "Promovarea ţărilor şi regiunii ca un întreg pentru investitori este un subiect foarte promiţător" Sinisa Krneta, CEO Bursa din Belgrad: "Suntem dispuşi să ne alăturăm şi să contribuim la grupul de lucru al burselor regionale" Mahmut Aydoğmuş, Bursa din Istanbul: "Trebuie depusă multă muncă pentru găsirea activului care să atragă investitorii"

Bursele de valori interesate de perspectiva unei cooperări regionale vor crea un grup de lucru care va veni cu propuneri practice, inclusiv posibilitatea creării unui ETF comun care să includă companii din toate ţările implicate, a afirmat Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, vicepreşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi moderatorul conferinţei.

Acesta a declarat: "În Europa avem mai multe modele de cooperare între exchange-uri. Avem Euronext, modelul ţărilor nordice, dar şi un model în Viena care are o legătură cu câteva exchange-uri - vorbim de cooperare tehnologică, burse care folosesc aceeaşi platformă, Xetra T7. (...) Este foarte dificil să ne imaginăm o fuziune mare în Sud-Estul Europei şi să avem o singură piaţă. Dar putem discuta, să cooperăm, să colaborăm, putem să creăm un grup de lucru (prin care) să discutăm. După aceea, putem să fim mai practici, să avem un ETF de exemplu. (...) Ideea principală este să creăm un grup de lucru şi să continuăm să discutăm despre cum să cooperăm. Putem să cooperăm în direcţii diferite, să realizăm indici comuni, un hub de cercetare (pentru companii), un ETF (comun pentru regiune) şi aşa mai departe. Deci, dacă sunteţi de acord, primul pas este crearea unui grup de lucru, cu secretariat, şi să continuăm să discutăm despre cooperarea dintre noi".

Andre Cappon, fondatorul grupului de consultanţă CBM din New York, SUA, a spus că are foarte mult sens crearea unui ETF pentru regiune.

"Sunt mulţi furnizori de ETF-uri care ar dori să aibă aşa ceva, trebuie să ne gândim care ar fi structura potrivită şi după unde să fie listat. Ar trebui să aibă listări multiple, ceea ce nu uşurează lucrurile, dar prin această modalitate ar deveni un vehicul pentru investiţii regionale. Deci, dacă sunt un fond de pensii din România sau Polonia şi vreau să creez expunere pe Europa de Est, ar fi foarte simplu prin acest ETF. Practic, aceasta ar fi una din chestiunile imediate pe care am putea lucra şi ar trebui să avem o şansă destul de bună să realizăm ceva", a spus Cappon, care s-a ocupat de-a lungul carierei sale de multe proiecte de integrare regională şi fuziuni de operatori bursieri.

Mahmut Aydoğmuş, directorul departamentului de relaţii internaţionale din cadrul Bursei din Istanbul, Turcia, a spus că bursa sa este foarte deschisă la orice fel de discuţii în termeni de oportunităţi de cooperare, atât în regiune, cât şi în afara regiunii.

"Ar fi plăcerea noastră să continuăm discuţiile. În termeni de investiţii reciproce, nu există o soluţie unică. Au existat probleme, nu ajungem întotdeauna la rezultatul dorit, dar în termeni de cum putem dezvolta această cooperare pe viitor cu siguranţă că există căi şi posibilităţi şi nu spun că nu ar trebui să se întâmple. Se poate realiza prin mai multe căi, dar în termeni de atractabilitate regională, ca regiune, cred că este nevoie de o modalitate de a veni cu un factor de nişă care să atragă investitori - dezvoltarea unor produse în legătură cu sustenabilitatea sau produse în legătură cu tehnologia, poate dezvoltarea unor companii care să atragă investitori... Multă muncă trebuie depusă pentru găsirea activului care să atragă investitorul", a spus reprezentantul Bursei din Istanbul.

Richard Vegh, CEO Bursa din Budapesta: "Cred că ar trebui să continuăm această muncă şi poate să schimbăm puţin metodologia indicilor, adiţional să creăm o familie de indici astfel încât mai multe fonduri de investiţii să urmărească aceşti indici"

Richard Vegh, directorul general al Bursei de Valori din Budapesta, a spus că potenţialul regiunii noastre este uriaş, că discuţiile între burse trebuie să continue şi că una din primele zone unde se poate reuşi o cooperare este realizarea unui indice sau ETF comun sau crearea unei familii întregi de indici regionali.

"Trebuie să pun accent pe optimismul nostru cu privire la viitorul regiunii. După cum a fost menţionat situaţia macro a ţărilor (din regiune) este foarte bună şi suntem într-o stare foarte bună, deci cred că există o poveste investiţională foarte bună în această regiune, ceea ce este promiţător, şi trebuie să facem un efort să facem acest lucru vizibil pentru toţi investitorii din lume. Avem un potenţial uriaş în regiune. Există totuşi investiţii limitate ale instituţiilor dintr-o ţară din regiune în altă ţară din regiune, deci împreună am putea să aducem foarte multe rezultate valoroase prin acest demers. Între timp, suntem în discuţii continue cu colegii noştrii şi sunt de acord cu Andre (Cappon) că un indice (sau ETF comun) este una dintre primele potenţiale zone unde putem să realizăm ceva care să aducă investiţii reciproce. Cred că ar trebui să continuăm această muncă şi poate să schimbăm puţin metodologia indicilor, adiţional să creăm o familie de indici astfel încât mai multe fonduri să urmărească aceşti indici. Implică multă muncă, dar deja am început, deci este ceva promiţător. Secundar, promovarea ţărilor şi regiunii ca un întreg pentru investitorii din regiune şi din afara regiunii este un al doilea subiect foarte promiţător. Ideea lui Andre despre o coaliţie este de asemenea ceva ce putem discuta pe viitor împreună. Suntem foarte deschişi la oricare dintre aceste idei", a spus directorul Bursei din Budapesta.

Totodată, Sinisa Krneta, directorul general al Bursei de Valori din Belgrad, Serbia, a afirmat că este dispus să se alăture şi să contribuie la acest grup de lucru propus de Dan Paul.

"Foarte pe scurt, pentru a susţine ideea şi pentru a confirma ceva ce a fost deja confirmat de Richard (Vegh) şi Mahmut (Aydoğmuş), Bursa de Valori din Belgrad este de asemenea dispusă să se alăture şi să contribuie la grupul de lucru al burselor regionale şi să încerce să găsească o soluţie pentru o cooperare mai apropiată. Fie că este vorba despre o coaliţie sau de un plan de integrare, suntem într-adevăr interesaţi să continuăm cu acest demers. (...) Cu toţii sunteţi de asemenea bineveniţi la Belgrad, sper ca până la prima întâlnire a acestui grup de lucru, în special dacă va fi găzduit la Belgrad, să fim pregătiţi să demonstrăm ce lecţii am învăţat în ultimele două decenii şi sper ca până la finalul celui de-al patrulea trimestru, după două decenii de eforturi, să începem să implementăm strategia noastră naţională privind pieţele de capital", a spus Krneta.

"Vă invit pe toţi la Bucureşti. (...) O să încep acest secretariat şi vom face schimb de e-mail-uri şi de contacte şi voi încerca să creez acest grup de lucru. O să vedem ce se va întâmpla pe viitor", a mai spus Dan Paul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031