Viktor Orban, în vizită la Viena după scandalul privind ''amestecul de rase''

G.D.
Internaţional / 28 iulie 2022

Viktor Orban, în vizită la Viena după scandalul privind ''amestecul de rase''

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns astăzi la Viena pentru o vizită marcată de recentele sale declaraţii împotriva "amestecului de rase", care i-au atras numeroase critici şi au dus la demisia unei consiliere, relatează AFP, conform Agerpres.

Cancelarul austriac Karl Nehammer ar urma să abordeze la întâlnire şi aceste declaraţii, pe care le-a considerat "în mod evident criticabile".

Înainte de această nouă controversă, liderul conservator de la Viena şi-a exprimat bucuria de a primi "un important vecin şi partener".

"Cele două ţări sunt afectate puternic de migraţia ilegală, pe care vrem să o combatem împreună", a scris el pe Twitter, evocând de asemenea subiectul "cooperării energetice" pentru aceste două ţări extrem de dependente de gazul rusesc.

Este prima vizită oficială a lui Viktor Orban la unul dintre partenerii săi din UE după realegerea sa triumfală la începutul lunii aprilie.

Însă dezbaterile riscă să fie dominate de virulenţa discursului susţinut sâmbătă, la Băile Tuşnad, în România, de liderul naţionalist maghiar în vârstă de 59 de ani, un obişnuit al afirmaţiilor controversate.

"Nu vrem să fim o rasă mixtă", care să se amestece cu "non-europeni", a spus el, înainte de a face o aparentă aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist.

Supravieţuitorii Holocaustului şi comunitatea evreiască ungară au condamnat "tenta rasistă" a unor astfel de afirmaţii, făcând apel la UE, şi la Karl Nehammer în special, "să se delimiteze".

Lucru rar în epoca Orban, Zsuzsa Hegedus, un sociolog care era consilieră de lungă durată al lui Orban şi ai cărei părinţi au supravieţuit Shoah-ului, a demisionat marţi. Ea a denunţat "o poziţie ruşinoasă" şi "un text pur nazist, demn de (Joseph) Goebbels", făcând referire la fostul şef cu propaganda al Germaniei naziste.

Într-o scrisoare deschisă, Orban s-a apărat invocând "politica de toleranţă zero a guvernului său în privinţa antisemitismului şi rasismului".

Comisia Europeană a refuzat orice comentariu.

Fără a-l cita pe Orban, doar Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a reacţionat ieri pe Twitter, criticând rasismul, "o invenţie politică toxică" ce "nu ar trebui să îşi aibă locul în Europa".

Potrivit mai multor experţi citaţi de AFP, comentariile premierului ungar nu vor avea, probabil, "un efect de domino în Ungaria sau la nivelul UE", unde se negociază în prezent deblocarea fondurilor de relansare post-pandemie pentru Budapesta.

"Discursurile sale au declanşat scandaluri de multe ori în media şi în cercurile politice europene", a reamintit Bulcsu Hunyadi, din partea grupului de reflecţie Political Capital.

Orban "este văzut ca un caz izolat", a adăugat el, pronosticând un "impact slab" asupra discuţiilor, chiar dacă "acest lucru ar putea încetini procesul".

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Hai sa fim seriosi,nu se referea Orban la evrei,cred ca nici nu i-a trecut prin cap.Evreii invadeaza Europa?Stim foarte bine cine:arabi musulmani,indieni,pakistanezi, etc .

    1. Singurii europeni care nu isi au radacinile in Europa sunt ungurii si acum tocmai ei s-au gasit sa condamne migratia. Culmea tupeului si a demagogiei, nomazii unguri critica migratia prin gura dictatorului de etnie "pura" Orban!

      Istoric vorbind, toti europenii ne avem radicinile pe alt continent.

      Homo sapiens nu a aparut in Europa.

    un nou exemplu de prostie și incultură din partea indignaților.

    păi nu Viktor Orban vorbește despre „amestecul raselor”, ci idolul eurocraților, Kalergi, el propune amestecarea raselor in cartea lui Paneuropa, la mare cinste la Bruxelles.  

    Orban spune doar: păi nu am chef să mă amestecați voi cu cine vreți voi prin migrație decisă la Berlin... 

    Logic.  

    1. Corect, insusi autorul acestui plan fiind o corcitura norvegiano-japoneza si un mason infect, stipendiat in acest sens de catre familiile evreiesti, Rotschild si Wartburg!

      un nou exemplu de prostie și incultură din partea aprobatorilor.

      Viktor Orban nu isi cunoaste istoria propriului neam sau e ipocrit sadea. Hunii au venit in Europa ca o coalitie de triburi semnificativ diferite intre ele ca aspect fizic. Nu ar strica o vizita la Ópusztaszer nici lui si nici altor speriati de amestecul de rase si incantati de mesajele populist xenofobe cu care ii monteaza pe sustinatori. 

      Cate parale primesti pe postare? Procedezi asemenea fetelor de la linia erotica, doar ca, spre de ele esti prea rece!

      Ramai la linia erotica daca nu ai nimic de spus.

      Stai linistit, ca nu-mi fac veacul pe-acolo precum ce-i din familia ta!

      Daca tot iti ventilezi experientele tine-le in dreptul tau dar ca orice trol cand n-ai argumente treci la jigniri.

    Te pomenesti ca Orban viseaza la refacerea Imperiului Austro-Ungar! Rase nobile amandoua...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb