Violenţa S.R.L.

Pentru ca să existe, orice societate modernă are nevoie ca balanţa întreită a puterii dintre stat-comunitate şi individ să se afle într-un echilibru dinamic; într-o plajă de valori care definesc, cu plus şi minus, un optim. Pînă acum, nimeni nu s-a învrednicit să le descopere, precum constantele universale ale timpului, vitezei, masei, potenţialului electric, forţei electro-mag-netice, forţei nucleare tari, ori slabe. Nu-i vorbă, nici nu s-a străduit prea multă lume! Fiecare societate, la momentele de inflexiune ale mersului său prin istorie, trebuie să stabilească aceste valori, iar ulterior să le ajusteze.

Societatea românească a plecat din blocstartul lui Decembrie 1989 cu o masivă încărcătură de "supra-statalitate". De atunci şi pînă astăzi, deciziile guvernării au mers, fără excepţie, în direcţia reajustării, prin aruncarea peste bord a acestui masiv balast. Problema este că nu a făcut-o dintr-un calcul a cărui finalitate să fie intrarea în tunelul de aur al valorilor de optim, ci din cu totul şi cu totul alte interese şi imbolduri, care au ca rezultat un nou şi masiv dezechilibru, obţinut în doar două decenii.

În materie economică, în decembrie 1989, statul era proprietarul, administratorul, angajatorul unic, investitorul unic, organizatorul, reglementatorul pieţelor şi principalul beneficiar al activităţilor economice. Două decenii mai tîrziu, statul a cedat toate aceste funcţii, în ideea puternic susţinută ideologic şi politic că "Marele şi atot-puternicul mecanism al pieţei libere" este capabil să rezolve toate sarcinile pînă atunci prost sau slab îndeplinite de stat. La orice privire, cu ochii deschişi, spre realitate, eşecul sare în ochi. Statul român este îndatorat deja mult peste puterile sale de susţinere financiară, iar piaţa liberă a realizat prin mecanismele ei, zone, insule, spaţii locale de performanţă economică, cu costul dereglării totale a mecanismelor economice macro-sociale, bazate pe echilibrul optim din triada: Infrastructură-Producţie-Consum. Mersul nostru accelerat pe "autostrada crizei" către abisurile insustenabilităţii socio-economice şi, eventual, statale are ca sursă de propulsie ruperea "lanţului" corelaţiilor optime care leagă aceste componente ale oricărei maşinării sociale funcţionale de tip modern. În timp ce infrastructura necesară producţiei economice, de la potenţialul de expertiză umană, la legislaţie, drumuri şi locuri de producţie s-a deteriorat în ritm uniform accelerat, trăgînd la remorcă vagonul producţiei, Consumul a fost ridicat la rang de idol unic al capitalismului nostru de prăpădenie şi umflat prin tot soiul de politici, de la cele guvernamentale, la cele ale finanţatorilor prin împrumuturi, ori ale investitorilor străini şi autohtoni. Rezultatul, pe scurt, este drumul voios spre insolvabilitate. Nu suntem încă acolo, dar direcţia este fermă, iar piciorul celor care guvernează România, dinlăuntru şi din afară, continuă să apese acceleraţia!

Dacă, în materie economică, presiunea scăderii încărcăturii de statalitate a fost în bună măsură necesară şi bine intenţionată, chiar dacă rezultatele finale sunt departe de orizontul intenţiilor frumoase, ori al speranţelor de prosperitate ale cetăţenilor tot mai sărăciţi ai României, cedarea atributelor şi a funcţiilor statului legate de controlul violenţei este una dintre surprizele tranziţiei noastre către nicăieri. La nivelul politicilor oficiale, al reformelor mult trîmbiţate şi rău exersate, statul şi responsabilii săi nu ne-au spus niciodată că acesta ar fi obiectivul urmărit. Dimpotrivă, ni s-a spus, cînd pe tonuri cald meşteşugite, cînd mai oţărît, că instituţiile statului trebuie şi sunt reformate pentru ca el să devină mai eficient în administrarea treburilor publice. Iar, dintre toate problemele publice, gestiunea violenţei este de departe cea care are efectele cele mai directe şi puternice asupra vieţii individuale, a comunităţilor şi în ultimul rînd, a societăţii, în ansamblu. Pe neobservate, însă, şi din interese care cu siguranţă nu au fost scoase la lumină în totalitatea lor, statul a început să îngăduie, după care să încurajeze "privatizarea" exercitării şi liberalizarea totală a controlului asupra violeţei publice. Rezultatul este trans-formarea spaţiului social într-un război al celor cu putere împotriva celor fără putere, al celor care dispun şi pot exersa violenţa, înclusiv cea fizică, asupra celor care nu au mijloacele, ori voinţa de a reacţiona în acelaşi fel! Nu este încă un război al fiecăruia împotriva tuturor, dar cam întracolo ne îndreptăm.

Două exemple edificatoare pentru modul în care violenţa în cele mai diferite forme s-a insinuat ca "normalitate". Trec dincolo de casa unui hipermarket şi sunt întîmpinat ofensiv de un individ costumat într-un soi de uniformă pe care sunt înscrise iniţialele firmei de pază care l-a angajat. Mi se cere să prezint produsele şi bonul de casă. Acţiunea este perfect ilegală şi reprezintă o agresiune evidentă asupra normelor legale de comerţ din România şi asupra libertăţii mele ca cetăţean. Faptul că magazinul cu pricina vrea să se apere de eventualele fraude comerciale, făptuite de clienţi ori de proprii săi angajaţi, casieri etc., este, desigur, îndreptăţit. Cînd faci acest lucru asmuţind nişte hăndrălăi asupra clientului căruia îi ceri sub ameninţarea evidentă a folosirii violenţei să se supună unor controale ale bunurilor personale care nu sunt îngăduite de nicio lege, este deja un abuz masiv. Unde poate duce acest abuz? Luaţi faptul divers, de acum cîteva zile, care vă spunea că un tînăr care chiar a încercat să fure dintr-un magazin a fost omorît în bătaie de gorilele angajate pe post de mecanisme anti-fraudă de un asemenea magazin. Rezultatul final este că violenţa organizată se substituie mecanismelor legale de administrare a justiţiei, cu preţul degradării masive a siguranţei cetăţeanului, al creşterii riscului său de a muri cu zile, ducîndu-se la cumpărături!!!

Al doilea exemplu l-a văzut o ţară întreagă la televizor! Nu-ţi place rezultatul de pe teren al meciului, ori cum a dat cu piciorul în mingie nu ştiu care jucător, e simplu, se reglează din pumni: intri pe teren şi-i spargi ăluia faţa cu boxul!!!