VIRGIL POPESCU: "Comisia de anchetă este pentru activitatea ANRE, nu pentru OMV Petrom"

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 17 noiembrie 2017

"Comisia de anchetă este pentru activitatea ANRE, nu pentru OMV Petrom"

Comisia de anchetă a activităţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) începe să se transforme într-o anchetă asupra activităţii OMV Petrom, consideră deputatul PNL Virgil Popescu, membru al Comisiei.

Domnia sa ne-a declarat: "Cred că ar trebui să înfiinţăm şi o Comisie de anchetă a activităţii Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM), pentru că, astăzi (n.r. ieri), reprezentanţii Curţii de Conturi au venit şi ne-au spus că există un prejudiciu imens din cauza nepublicării ordinului 124 din 2001, găsit de Curtea de Conturi în urma unui control la ANRM asupra preţurilor de referinţă la care se plătea redevenţa la gaze.

Din audierile avute, înţeleg că există o sentinţă definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit un prejudiciu de 2-4 miliarde de lei, de-a lungul timpului. Poate că, actualizat, înseamnă miliarde de dolari".

Săptămâna trecută, Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a declarat, în faţa parlamentarilor, că OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei, potrivit unor controale făcute de Curtea de Conturi, însă banii nu au fost recuperaţi din 2015 până în prezent.

Virgil Popescu ne-a declarat: "Ce este mai grav este că ANAF tace. Noi am solicitat ANAF, încă de săptămâna trecută, de când Dumitru Costin ne-a sesizat acest aspect, să ne spună dacă afirmaţiile sunt adevărate şi dacă producătorii de gaze au atâţia bani de achitat la stat. Oficialii Curţii de Conturi ne-au spus astăzi (n.r. ieri) că întreg sectorul de producţie de gaze este afectat de această decizie a instanţei, nu vorbim doar de o companie, ci de toate companiile din domeniu, inclusiv OMV Petrom, Romgaz, Amromco, Stratum şi, probabil, altele mai mici, pentru că toate au plătit redevenţele la gaze în urma unei comunicări oficiale date de către ANRM.

Chiar dorim să-i distrugem pe toţi din cauza unor greşeli ale reprezentanţilor autorităţilor statului român? Oare cine ar avea de câştigat din asta? Nu cumva importatorii de gaze?

Întrebându-l pe domnul de la Curtea de Conturi dacă statul poate să-şi invoce propria culpă în a solicita despăgubiri mai departe producătorilor, acesta a negat. Asta înseamnă că, dacă statul nu poate să recupereze banii de la producătorii care au plătit, la acea vreme, cu bună credinţă redevenţele la nivelul preţurilor de referinţă stabilite de către ANRM, atunci nu ne rămâne decât să recuperăm prejudiciul de la persoanele vinovate.

Eu cred că acele persoane vinovate sunt toţi cei care au emis ordine de ministru sau de preşedinte ANRM, din momentul în care celebrul ordin 124 din 2001 nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Eu l-am întrebat pe oficialul Curţii de Conturi şi de ordinul 698 din 2004 al Ministerului Economiei, care este semnat de Iulian Iancu, secretar de stat la acea vreme, şi cum este posibil ca Ministerul Economiei şi Comerţului să nu fi ştiut că ordinul din 2001 nu a fost publicat după trei ani, dar nu am primit nici un răspuns.

Bănuiesc că există şi alte ordine semnate în 2003, în 2005, 2006 etc. Nepublicarea ordinului din 2001 ridică un mare semn de întrebare, dacă a fost o neglijenţă de serviciu sau, pur şi simplu, a fost un fapt intenţionat. De aceea cred că Parlamentul ar putea să facă o comisie de anchetă asupra activităţii ANRM. În plus, cred că există un uşor conflict de interese în această speţă, pentru nu poţi să pui să ancheteze aşa ceva tocmai pe Iulian Iancu, a cărui semnătură se găseşte pe un astfel de ordin din 2004. În locul domnului Iancu, eu m-aş abţine să mai continui această anchetă".

Virgil Popescu spune că va solicita Biroului Executiv al PNL să ceară, prin grupurile parlamentare, o anchetă cu privire la prejudiciul despre care vorbeşte Curtea de Conturi.

Referitor la cererea deputatului PNL Lucian Bode către ministrul Toma Petcu să-l retragă pe Spiridon Cojocaru, reprezentantul statului din conducerea OMV Petrom, pentru că nu s-a prezentat la audieri, Virgil Popescu a menţionat: "Este foarte corectă poziţia colegului meu. Atâta timp cât ne batem cu cărămida în piept că la alte comisii de anchetă reprezentanţi ai statului refuză să participe la audieri, nu văd de ce nu am aplica aceeaşi unitate de măsură şi pentru cei care sunt chemaţi la comisia de anchetă a activităţii ANRE. Spiridon Cojocaru este reprezentantul statului în Consiliul de Supraveghere la OMV Petrom şi nu are nicio justificare să nu vină la audieri. Şi doamna Sevil Shhaideh putea să vină în Comisie, chiar dacă a trimis o scrisoare prin care a anunţat că nu a participat la nicio şedinţă a conducerii OMV Petrom. Eu înţeleg că, prin acceptarea tacită a acestor neprezentări la Comisie, reprezentanţii actualului guvern, numiţi în conducerea OMV Petrom, sunt protejaţi de majoritate".

Virgil Popescu este de părere că doamna Mariana Gheorghe, preşedintele directoratului OMV Petrom, trebuie chemată, încă o dată la Comisie, deşi aceasta a refuzat cel puţin două invitaţii.

"Am sesizat o oarecare reticenţă a domnului Iulian Iancu în a mai trimite încă o invitaţie doamnei Gheorghe şi nu văd de ce. Ca parlamentar, nu mă consider umilit să o mai invit o dată la Comisie, pentru că vreau să aflu adevărul. Am căzut de acord să chemăm tot Consiliul de Supraveghere OMV Petrom, împreună cu Mariana Gheorghe, în momentul în care ANAF şi ANRM ne vor da nişte răspunsuri la întrebările solicitate de noi. Am văzut, însă, că domnul Iancu n-ar mai dori să invite conducerea OMV Petrom, ceea ce nu mi se pare normal".

În opinia lui Virgil Popescu, nu este normal ca preşedintele Iancu să trimită o hârtie către OMV Petrom, fără să o prezinte şi membrilor Comisiei de anchetă, în care să îi ceară toate controalele pe care organele statului le-a efectuat asupra companiei, din 2005 şi până în prezent.

Virgil Popescu a declarat: "Această cerere a reieşit din răspunsul OMV Petrom adresat membrilor Comisiei de anchetă. Subliniez că aceasta este o Comisie de Anchetă a Parlamentului României şi nu poate fi confiscată de nici unul dintre noi. Nu poţi să ceri aşa ceva unei companii. Gândiţi-vă câte mii sau zeci de mii de controale or fi fost în atâţia ani. Putea să ceară ceva punctual.

Comisia de anchetă este pentru activitatea ANRE, nu pentru Petrom. Nu văd nici o relevanţă între faptele petrecute în perioada 2001 -2015 cu privire la plata redevenţelor la gaze naturale, redevenţă care este stabilită de ANRM şi activitatea ANRE. Mi se pare că deja excede cadrul hotărârii Parlamentului privind înfiinţarea Comisiei de anchetă a activităţii ANRE".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. stimate domn acest ordin 104 per 2001 a fost publicat in 11 iunie. In ce consta nepublicarea?

    1. 104 nu e 124

      E vorba tot de gaze, nene Iancule

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb