VIRGIL POPESCU: Gazul natural din Marea Neagră va fi scos, probabil la sfârşitul lui 2025-2026

G.B
Miscellanea / 22 iunie 2021

Gazul natural din Marea Neagră va fi scos, probabil la sfârşitul lui 2025-2026

Gazul natural din Marea Neagră va fi scos, probabil la sfârşitul lui 2025-2026, a declarat, astăzi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, menţionând că Romgaz negociază în prezent achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep, potrivit Agerpres.

"ExxonMobil în 2008 a preluat 50% din zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră. Îl exploatează încă cu OMV Petrom. Operator este ExxonMobil. Romgaz negociază achiziţionarea pachetului de 50% din Neptun Deep în acest moment - şi aţi văzut vinerea trecută neobservată o ştire, un raport pe Bursă al Romgazului, că Exxon a acordat deja exclusivitate în negociere până în 15 octombrie pentru finalizarea acestei tranzacţii. Deci, gazul natural din Marea Neagră va fi scos. Probabil la sfârşitul lui 2025-2026, exact când vrem ca centralele pe care le punem, înlocuind cărbunele cu gazul - să le punem în funcţiune să fie gata, tocmai pentru a avea unde consuma acel gaz surplus pe care îl scoatem din Marea Neagră", a menţionat Virgil Popescu, la "Ora Guvernului".

Romgaz negociază în acest moment cu Exxon preluarea participaţiei de 50% pe care o deţine compania americană în proiectul gazelor de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră.

În aprilie, Aristotel Jude, directorul general al Romgaz, afirma că producătorul român este pregătit să preia participaţia ExxonMobil, iar modalitatea de finanţare va fi una mixtă, formată din surse proprii şi surse atrase.

"La 31 martie am înaintat o ofertă de preluare a participaţiei ExxonMobil în cadrul perimetrului Neptun Deep. Procedura este organizată printr-o bancă intermediară şi aşteptăm cât mai curând răspunsul. Dacă oferta noastră este considerată atractivă, vom proceda la negocierea contractului pentru preluarea acestei participaţii", a spus Jude.

"Romgaz este pregătită să asigure prin intermediul unui consorţiu de bănci finanţarea necesară pentru realizarea acestui proiect. Deci plata participaţiei o vom asigura atât din surse proprii, cât şi din duse atrase, condiţionat, desigur, de acceptarea ofertei", a continuat directorul general.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Trebuie sa scapam si de OMV entitate austriaca care este o capusa pe resursele tarii noastre...

    1. corect.si daca dormim pe noi,cum fac politicienii nostri(activele CEZ au fost un exemplu graitor),s-au putea sa ne pricopsim si cu ungurii in spinare(rahatul verde MOL de abia asteapta)!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb