VIŢELUL DE AUR - (Episodul al III-lea) Tâlcul dobânzii

MAKE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 ianuarie 2017

Tâlcul dobânzii

Aura sacră a contractului

Proiectul divin pentru prosperitate şi armonie socială

Hillel, corupătorul împărăţiei lui Dumnezeu

Datoria şi păcatul, în "Tatăl Nostru"

(urmare din numărul trecut)

PORTIA - ÎNDURAREA ŞI LEGEA

Când îşi rosteşte pledoaria pentru Îndurare (şi în restul scenei Judecăţii), Portia este deghizată în bărbat, cu trimitere la androgin, originea comună ("du-parţufin") a atributelor acestora.

"Portia

But mercy is above this sceptred sway;

It is enthroned in the hearts of kings,

It is an attribute to God himself;"

Dar mila e mai mult de-un simplu sceptru,

Ea stă pe tron în inima regală

Şi-i însuşire chiar lui Dumnezeu;

(Actul IV, Scena 1)

Ar fi asprime să-i fie reproşată maniera literară acestei traduceri din 2012, dar Shakespeare alege, cu respect, cuvintele corespunzătoare literaturii Midraş, aşa că aş reformula-o, ca astfel să nu trimită doar la ideea de Tron din inima regală (regele este unsul lui Dumnezeu), ci şi la aceea de "atribut", cum o face explicit autorul de acum 400 de ani:

"Dar îndurarea e mai mult de-un simplu sceptru/Este-ntronată în inimile regilor./Este un atribut al lui Dumnezeu însuşi;"

Portia continuă, referindu-se în clar la îmbinarea Dreptăţii cu Îndurarea:

"And earthly power doth then show likest God's/When mercy seasons justice" . (Pe care aş traduce-o "Iar puterea pământească seamănă celei a lui Dumnezeu doar/Când îndurarea se îmbină cu dreptatea.")

Dar, ceea ce urmează în argumentaţia Portiei, pare să fie referire directă la distincţia dintre iudaism şi creştinism (Mântuirea) şi, de aceea, Shakespeare o introduce prin cuvintele "Therefore, Jew,..." ("Prin urmare, evreule..."):

"Therefore, Jew,

Though justice be thy plea, consider this,

That, in the course of justice, none of us

Should see salvation: We do pray for mercy;

And that same prayer doth teach us all to render

The deeds of mercy."

["Ascultă jidove,

Cu toate că ai dreptate, ascultă ce am de spus;

D-ar judeca şi Domnul după dreptate numai,

N-ar mai fi mântuire, d-aceea ne rugăm

Să fim iertaţi; prin rugă pe ceilalţi învăţând

Cum să-i iertăm ca Dânsul."](Traducerea din 1912)

Finalul acestui fragment prezintă o asemănare izbitoare cu un altul, din De Cherubim al lui Philon din Alexandria (mistic iudeu contemporan cu perioada atribuită vieţii lui Cristos, a cărui exegeză a precedat literatura rabinică în formă scrisă şi a stimulat teologia creştină):

"Căci dacă Dumnezeu n-ar fi fost îndurător faţă de lucrurile care există acum, nimic nu s-ar fi creat prin Puterea Creatoare, nici nu i s-ar fi dat reglementare juridică de către Puterea Regească." (Cabala şi interpretare, Moshe Idel, p.259)

Rugăciunea creştină pentru iertare, la care se referă Portia, poartă numele de "Tatăl nostru", despre care eu susţin că, iniţial, s-a referit inclusiv la datoriile băneşti (materiale), înţeles care, între timp, a fost pierdut - vezi argumentaţia, mai pe larg, în continuare; faptul că Shakespeare găseşte nimerită aluzia la "Tatăl nostru", în contextul conflictului din jurul "disciplinei contractuale", aduce opiniei mele un oarecare sprijin, la care nu mă aşteptasem.

AURA SACRĂ A CONTRACTULUI

În cartea pe care am lansat-o în noiembrie 2015 (Soluţia crizei/Terminus a quo, Editura RAO/Editura BURSA, vezi p.58-68) reiau un articol publicat în BURSA din 13 aprilie 2012 ("Ce am spus şi ce n-am spus"), unde evidenţiez că, din rugăciunea "Tatăl nostru", am pierdut pe drumul istoriei un înţeles care s-a aflat la originea formulării sale antice, anume că "iertarea greşiţilor noştri" include semnificaţia de "iertare a datoriilor băneşti".

Argumentaţia pe care am dezvoltat-o acolo s-a bazat, în principal, pe problematica religioasă, socială şi politică din vremea stabilită ca fiind a vieţii lui Cristos, consecutivă unei încleştări fără precedent şi fără de asemănare în istoria ulterioară a hermeneuticii iudee, între două faimoase şcoli de interpretare a Scripturii - cea liberală a lui Hillel şi cea conservatoare a lui Shammai - ciocnire din care s-a spus că s-au divizat "două Tora".

În Talmud, Hillel şi Shammai sunt numiţi "părinţii lumii", istoria ulterioară validând interpretările hilleliene în subiectele cele mai substanţiale, motiv pentru care Hillel s-a bucurat de preţuirea generală.

Şcoala de interpretare pe care a întemeiat-o Hillel a dăinuit până în secolul al V-lea, astfel că pare dificil de distins de succesorii săi cu acelaşi nume; diferenţa care îl identifică este că numele său - Hillel - nu mai este însoţit nici de vreun prenume, nici de vreun titlu de "rabin", ori de "rabban", considerându-se că însăşi lipsa precizării îl distinge inconfundabil.

Tora acordă o accentuată atenţie problematicii iertării datoriilor, concentrată în jurul Shmitei - "Legea iertării", completată de "Legea eliberării" - de a căror respectare depinde îndeplinirea promisiunii făcute de Dumnezeu "poporului ales", să-i asigure supremaţia.

Condiţia respectării Shmitei, în schimbul făgăduielii de supremaţie făcute de Dumnezeu, reprezintă, împreună, Legământul poporului lui Israel cu Dumnezeu.

Seamănă cu un contract, dar iradiind sacralitate.

PROIECTUL DIVIN PENTRU PROSPERITATE ŞI ARMONIE SOCIALĂ

Shmita figurează în Leviticul, 25., ca Poruncă Dumnezeiască, cuprinzând două legi congruente:

1. Legea iertării stabileşte obligaţii, la fiecare şapte ani (în anul sabatic): iertarea datoriilor; eliberarea celor deveniţi sclavi prin neplata datoriilor; returnarea tuturor garanţiilor aduse pentru împrumuturi nerambursate; pământul să rămână nelucrat întreg anul (situaţie pentru care sunt necesare economii, în cei şase ani care preced anul sabatic), iar roadele natural răsărite să fie lăsate la dispoziţia trecătorului întâmplător sau a fiarelor.

2. Legea eliberării intră în exerciţiu o dată la de şapte ori şapte ani sabatici (o dată la 49-50 de ani) şi stabileşte obligaţia reconstituirii proprietăţilor urmaşilor iudeilor intraţi în "Ţara Făgăduită" (Eretz Israel), în acord cu ceea ce primiseră strămoşii, iniţial.

În contextul unei mentalităţi înfăşurate în jurul devoţiunii faţă de Dumnezeu şi Tora (unii cabalişti consideră că Dumnezeu şi Tora sunt coincidente, iar nu succesive, ba chiar una şi aceeaşi entitate), Shmita era destinată menţinerii disparităţilor de avuţie între limite funcţionale şi reintegrării celor sărăciţi în circuitul economic.

Îmi îngădui observaţia că Shmita schiţează o strategie pentru prosperitate generală şi coeziune socială, însă aura ei de sacralitate nu poate fi redusă la atât.

Dar, întrucât Poruncile Shmitei sunt adresate etnic, în mod exclusivist, ţinta obţinerii supremaţiei iudeilor asupra "păgânilor" (termenul de "păgân" este inventat de iudei şi se referă, iniţial, la totalitatea noniudeilor) devine tangibilă prin însăşi respectarea Shmitei, fără să mai aibă nevoie şi de intervenţia practică a divinităţii.

Universalizarea Torei prin canonizarea sa în textul Bibliei creştine elimină limitele etnice de aplicabilitate ale Shmitei, înstăpânind spiritul dumnezeiesc asupra proiectului de prosperitate generală şi armonie socială.

Practic, Biblia devine cel mai revoluţionar document de care dispune omenirea.

HILLEL, CORUPĂTORUL ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU

Exilul şi stăpânirea romană au ridicat, însă, probleme pentru care iudeii nu au deţinut soluţii scripturale funcţionale.

Mai întâi, exilul a împiedicat aplicarea Legii eliberării - de vreme ce o parte dintre iudei nu se mai găseau între hotarele Eretz Israel, reconstituirea proprietăţilor iniţiale în favoarea urmaşilor, o dată la 49-50 de ani, a devenit inoperantă în diaspora.

Apoi, Legea iertării s-a izbit de lipsa de cruţare a Romei în colectarea "dajdiei" (a birului): ca în cazul niciunui alt popor stăpânit de romani, iudeii s-au împotrivit plăţii (în anii sabatici), considerându-se exoneraţi de obligaţie, prin graţie divină, astfel că, din devoţiune pentru Dumnezeu, au fost dispuşi ca mai bine să moară, decât să plătească, chiar dacă ar fi avut cu ce plăti birul (au existat doi împăraţi romani dispuşi să le respecte credinţa, dar au renunţat la intenţie, din pricina răscoalelor din primul secol al mileniului întâi).

În percepţia iudee, plata dajdiei echivala cu ceva mai rău decât moartea: pierderea lui Dumnezeu.

Romanii au născocit o soluţie politică prin care să rezolve situaţia, recunoscând autoritatea religioasă a Sanhedrinului (Sinedriului) - conclavul de cărturari (farisei) şi rabini care dădea interpretarea legitimă a Poruncilor Torei - şi, probabil, promovând în fruntea lui pe Hillel.

În opinia mea (contrară generalei aprecieri şi amintirii luminoase păstrate atât de iudei, cât şi de creştini), judecându-i interpretările, Hillel trebuie să fi fost un exponent al intereselor înavuţiţilor şi al colaboraţioniştilor cu ocupaţia romană.

El este iniţiatorul practicii intitulate "Prosbul" (denumirea este o prescurtare a expresiei greceşti pros bule buleitos - care înseamnă "în faţa consiliului"), de ocolire a Legii iertării, care a permis colectarea datoriilor, inclusiv după anul sabatic: în faţa membrilor Sanhedrinului, creditorul declară, înaintea acordării împrumutului, că poate colecta împrumutul în oricare moment pe care îl alege, ceea ce îi dă dreptul să nu mai respecte Shmita.

În detaliu, împrumutatul nu îi este obligat creditorului, ci Sanhedrinului, prin intermediul căruia creditorul îşi colectează drepturile (bănuiesc că era implicat şi vreun comision pentru Sanhedrin); faptul acopera un truc lingvistic, întrucât fariseii au considerat că, întrucât Shmita este formulată ca referindu-se la raporturile dintre indivizi, Prosbul-ul este permis, deoarece se desfăşoară în raporturile indivizilor cu instituţia Sanhedrinului.

Practica se afla în exerciţiu, în anii stabiliţi ca fiind ai vieţii lui Cristos.

Celebra replică "Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei, 22.21.) este un răspuns întrebării puse de irodieni şi ucenici ai fariseilor - iată dialogul:

"16. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.

17. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?

18. Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

19. Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei i-au adus un dinar.

20. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?

21. Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu."

Isus ştie că întrebarea este o capcană, pentru că nu are autoritatea interpretării Legii ("Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?") cu care, în realitate, este investit Sanhedrinul, în problema plăţii dajdiei şi că îl duce la pierzanie oricare răspuns univoc, fie că "da, trebuie plătită" (nu are dreptul să se substituie Sanhedrinului), fie că "nu" (ar fi un îndemn la răscoală).

De aceea, răspunsul său evită represaliile în masă, în cazul că ar da curs sentimentului popular (şi zelot), îndemnând să nu plătească dajdia.

Posteritatea a reţinut, în mod special această primă parte a răspunsului - "Daţi Cezarului, ce este al Cezarului", fiind un citat frecvent lipsit de cea de a doua parte.

Dar această a doua parte este de mai mare însemnătate decât prima: răspunsul cere cu putere respectarea Shmitei, în raporturile dintre iudei "Daţi [...] şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu".

Isus cere respectarea Legamântului.

Este uşor de confundat "respectarea Legământului" cu "disciplina contractuală" şi, de aceea, aura sacră a Legământului învăluie disciplina contractuală: Shmita trece în Prosbul.

DATORIA ŞI PĂCATUL, ÎN "TATĂL NOSTRU"

După mai bine de patru ani de la momentul când am pus în circulaţie publică analiza asupra rugăciunii "Tatăl nostru", beneficiez de o documentare ceva mai amplă, mai detaliată asupra subiectului, astfel că eventualele mici inadvertenţe ale textului de acum faţă de cel de atunci trebuie tranşate în favoarea acestuia de faţă.

Înţelesul evident (nemetaforic) al rugăciunii "Tatăl nostru", în formulările iniţiale, trimite direct la iertarea datoriilor materiale, ceea ce nu mai este deloc evident în traducerile româneşti, care par să îl limiteze la ideea de iertare a păcatelor ("greşalelor").

Înţelesul metaforic, însă, s-a impus, astfel că, astăzi, toată lumea care se adresează lui Dumnezeu prin "Tatăl nostru", Îl roagă iertarea păcatelor, iar ideea de iertare a datoriilor a ieşit din orice gând.

Faptul a devenit posibil prin invalidarea socială şi economică a Shmitei, care astfel s-a stins progresiv.

Ultima aplicare cunoscută a Shmitei o situează în comunitatea iudeilor sefarzi, în secolul al XIII-lea, în Spania lui Maimonide, ceea ce ilustrează influenţa enormă exercitată de textul sacru al Torei, rezistenţa sa la adversitate, o mie două sute de ani, după iniţierea Prosbul-ului.

În lipsa aplicării Legii dumnezeieşti a iertării datoriilor materiale, ideea de "datorie" din "Tatăl nostru" a devenit de neînţeles: astăzi, este generală concepţia că, deşi majoritatea copleşitoare a traducerilor rugăciunii în alte limbi menţine în formulare cuvântul "datorie", el trebuie înţeles ca referindu-se metaforic la ideea de "păcat".

Exegeţii care sesizează, totuşi, inadvertenţa dintre înţelesul evident al formulării şi înţelesul metaforic atribuit rugăciunii elimină cercetarea mai adâncă a semnificaţiei, pentru că li se pare absurd să soliciţi lui Dumnezeu să ierte datorii materiale, ca şi când El ar fi acordat bani cu împrumut, precum o bancă - ridicol.

În mod ironic, formularea rugăciunii în Luca, singura care foloseşte şi noţiunea de "păcat", a trecut în plan secund, impunându-se în mod general formularea din Matei care nu pomeneşte niciodată de "păcat", ci doar de "datorie" (desigur, mă refer la Evangheliile în limba de origine - limba greacă).

Este de presupus că rugăciunea va fi fost formulată iniţial în una dintre cele trei limbi vorbite în vremea şi spaţiul geografic al vieţii lui Cristos: în latină, în aramaică sau în greacă.

1. În latină

În afara argumentelor de ordin religios, economic, social şi politic, în cartea amintită (Soluţia crizei) am menţionat şi argumente de natură lingvistică, arătând că "Şi ne iartă nouă greşalele noastre/Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", în limba latină, este formulată "et dimitte nobis debita nostra,/sicut et nos dimittimus debitoribus nostris", unde "debita" şi "debitoribus" sunt cuvinte polisemantice, însemnând atât "păcat" (deşi, în latină, există şi monosemanticul "peccatum"), cât şi "datorie".

Latina a fost, secole la rând, limba în care a fost rostită această rugăciune şi traducerile din Evul Mediu în alte limbi au menţinut semnificaţia de "datorie".

2. În aramaică

Cuvântul "corespondent", în aramaică, este hoba"

Unii exegeţi care observă balansul între "datorie" şi "păcat" al înţelesului termenului hoba consideră că limbajul acestei iertări este inteligibil doar în context ebraic şi aramaic.

În realitate, contextul pomenit este accesibil altor culturi, încă din secolul al III-lea î.e.n., când a fost tradusă Tora, în greaca koyne; astăzi, în Geneza (14.15.), găsim cuvântul "Hoba" ca nume al unei localităţi din stânga Damascului, unde Avram şi oamenii săi au împins armatele a patru regi care prăduiseră Sodoma şi Gomora şi-l înrobiseră pe Lot, nepotul său.

Avram şi-a eliberat nepotul şi a recuperat avuţiile jefuite.

"21. Iar regele Sodomei a zis către Avram: "Dă-mi oamenii, iar averile ia-le pentru tine!"

22. Avram însă a răspuns regelui Sodomei: "Iată, îmi ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului,

23. Că nici o aţă sau curea de încălţăminte nu voi lua din toate câte sunt ale tale, ca să nu zici: "Eu am îmbogăţit pe Avram [...]."

Relatarea biblică poate fi interpretată în multe feluri, dar cert este că subiectul include ideea de îndatorare recunoscătoare a regelui Sodomei şi respingerea răsplăţii materiale de către Avram ca să nu se încarce, la rândul său, cu recunoştinţă (de altfel, sentimentul de îndatorare din recunoştinţă se află şi în atenţia Shmitei, care postulează că iertarea datoriilor materiale nu trebuie să antreneze recunoştinţa debitorilor iertaţi, pentru creditorii mărinimoşi, deoarece iertarea este dumnezeiască).

"Hoba" implică atât îndatorarea materială, cât şi pe cea morală.

Patru capitole mai departe, Geneza (18.) consemnează cuvintele lui Dumnezeu:

"20. Zis-a deci Domnul: «Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu» [...]", după care, în 19.24. prezintă episodul ploii de pucioasă şi foc prin care Dumnezeu a distrus Sodoma şi Gomora; cuvântul "hoba" primeşte această conotaţie a păcatului "cumplit de greu", pedepsit, pe măsură, în urma judecăţii divine.

Dar continuă să însemne şi datorie materială, antrenând întregul complex - Renunţare şi Iertare.

NOTA 4

"Atunci Tetragrama s-a revărsat asupra Sodomei şi asupra Gomorei".

Infamia sodomiţilor, care îi cer pe îngerii găzduiţi de Lot, nu are egal conceptual, decât în cea a fiicei Ierusalimului (Iezechiel, 16.), unde sensul evident (cel nemetaforic) este adulterul la adresa lui Dumnezeu, crima contra fiilor Săi şi desfrânarea extremă.

Dar, de data aceasta, Judecata trece în Îndurare:

"63. «Ca să-ţi aduci aminte şi să te ruşinezi, ca pe viitor să nu poţi nici gura să-ţi deschizi de ruşine, când îţi voi ierta ceea ce ai făcut», zice Domnul Dumnezeu." (Iezechiel, 16.)

3. În greacă

Formulările rugăciunii la Matei şi Luca, în limba greacă, diferă:

- Matei, 6.12.:

şi iartă-ne nouă       datoriile    noastre, precum şi noi iertăm            datornicilor noştri

kai aphes hemin ta opheilemata hemon os kai hemeis aphekamen tois opheiletais hemon

- Luca, 11.4.:

şi iartă-ne nouă      păcatele noastre, precum într-adevar şi noi iertăm pe toţi datornicii noştri

kai aphes hemin tas hamartias hemon kai gar autoi aphiomen panti               opheilonti hemin

Presupun că diferenţa dintre formulări provine din faptul că greaca nu ar deţine un cuvânt polisemantic (nu cunosc limba), care să însemne atât păcat, cât şi datorie (ca în latină şi aramaică şi cum se găseşte şi în germana actuală - "schuld" - şi în alte limbi contemporane), dar faptul are calitatea să ne atenţioneze asupra înţelesului de la origine al rugăciunii, ocultat de eleganţa exprimării, care a folosit unul şi acelaşi cuvânt cu semnificaţii diferite, în contexte diferite.

În opinia mea, formularea din Luca este edificatoare.

În raporturile omului cu Dumnezeu, accentul înţelesului cade pe ideea de "păcat", pe când, în raporturile dintre oameni, accentul înţelesului cade pe ideea de datorie materială.

Am convingerea, însă, că este vorba despre ponderi în polisemantism, iar nu despre înţelesuri univoce:

- în raporturile cu Dumnezeu, ideea de datorie materială este implicată, totuşi, în Shmita - Legea iertării datoriilor materiale este dumnezeiască şi însăşi iertarea lor este "de la Dumnezeu";

- în raporturile dintre oameni, păcatul apare drept abatere de la Porunca-Lege, explicită în cazul Shmitei.

Adica, lipsa de îndurare faţă de debitor este un păcat faţă de Dumnezeu.

De aceea, îmi îngădui să apreciez că formularea din Matei s-a îngrijit mai mult să respecte tiparul exprimării elegante, menţinând unul şi acelaşi cuvânt, în cele două contexte, în defavoarea acurateţei înţelesului.

(Luni, episodul al IV-lea)

Opinia Cititorului ( 41 )

  1. Interpretare inedita a unui text vechi universal, absolut remarcabila.

    1. Este singura interpretare corectă a textelor biblice. Nu reprezintă altceva decât cunoștințe transmise din generație în generație.

      Inteleg ca episodul urmator si concluziile te vor surprinde. Citeste, garantez ca va fi delicios!

      Concluziile lui Make n-au cum sa ma surprinda. Le accept ca atare si impinga caruta pana cand se rastoarna.

    Încălcarea tuturor poruncilor Domnului este un păcat, o greșeală, o "datorie" către El.

    Dacă rugăciunea inițială, ulterior creștină se referă și la datoriile materiale ... greu, greu de spus, dacă nu imposibil.  

    Dar IIsus a fost și Om ...  

    Cred că acest aspect vulgarizează rugăciunea, o face prea "pământească", să te rogi pentru iertarea (scutirea) datoriilor materiale pentru că și tu, la rândul tău, ierți acest acest păcat "greșiților" tăi ...  

    Cred că asta l-ar transforma pe Dumnezeu într-un fel de intermediar sau mediator între tine și cel căruia i-ai rămas dator (creditorul adică). 

    1. Am incercat sa exprim ideea cit mai complet, riguros si explicit, dar pare ca este nevoie de detaliere si accentuare: rugaciunea i se adreseaza lui Dumnezeu, in principal, in privinta iertarii pacatelor (da, pacatele ca incalcari de Porunci), reiinoind Legamintul cu Dumnezeu sa iertam datoriile materiale (conform cu Legea Shmitei, ea insusi poruncita de Dumnezeu) si subsumat si pacatelele celorlalti savirsite fata de noi (gresalele).

      In text, subliniez ca intelesul principal al rugaciunii "Şi ne iartă nouă greşalele noastre" este logic si de bun simt sa se refere la pacate, iar nu la datorii, desi cuvintul le implica pe amindoua, iar Shmita exprima iertarea dumnezeiasca a datoriilor materiale; cred ca intelesurile sint concomitente, doar ca in aceasta prima parte a formulei, acceptul cade pe intelesul de pacate. 

      In cea de a doa parte a formulei "precum si noi...", cred ca, la fel, se refera concomiyent la ambele intelesuri, doar ca ponderea o are intelesul de datorie materiala. 

      In opinia mea, de aici nu rezulta ca Dumnezeu ar functiona in vreun fel ca "intermediar" (abia asta ar vulgariza rugaciunea), ci drept masura a raporturilor noastre cu noi insine, cu altul si cu omenirea ("Dumnezeu este in noi" si "Pe Dumnezeu il primesti dupa puteri" indica ubicuitatea sa, atit inauntrul nostru, cit si in afara).

      Peste toate astea, sa nu uitam ca, istoric, iudeeii il percepeau pe Dumnezeu drept o prezenta practica, in viata cotidiana, implicat in problemele lor concrete. 

      Vreau sa spun ca interpretarea mea nu modifica intelesul rugaciunii, ci ii adauga un inteles pierdut.

      Trebuie tinut cont si de pozitionarea lui Iisus in evanghelii ca vorbitor.

      In Matei Iisus este in postura de Imparat al iudeilor, le promite o imparatie fizica, exemplu este si predica de pe munte un fel de constitutia imparatiei; In Luca este in postura de OM - fiu al omului.

      Rugaciunea nu este in Marcu si Ioan; in Marcu il gasim ca slujitor - rob, si Ioan ca Fiul lui Dumnezeu 

      continuare la 2.3

      Evangheliile sunt patru tablouri care descriu acela personaj, sunt scrise de autori diferiti insuflati de Dumnezeu;  

      Da, poate fi de ajutor.

      Subiectul este atât de generos, un adevărat exercițiu intelectual, demn de a fi dezbătut până la epuizare de teologi, istorici samd., nu știu dacă ar fi o noutate.

    Traduceti si Tatal nostru -Reformati va intareste interpretarea data.

    Intr-un sat de maghiari terenul e impartit in 7, un lot de pamant era lasat un an sa stea, sa se ingrase (din cate stiu eu), s-a respectat cu sfintenie pana la Revolutie, dupa au plecat tinerii afara din tara.

    Astept interpretare dupa anul 1600+, cea scrisa (mai mult, hartie). 

    Interesanta abordare,sa ii zicem ''mai practica '' ,a rugaciunii Tatal nostru.Au fost multe interpretari ale Bibliei,nu neaparat in totalitate,dar macar pasaje,capitole in sensul practic/pragmatic.Gann,unul dintre cei mai mari traderi ai Wall-Streetului ,folosea pentru sistemul sau de analiza si Biblia,pe langa notiuni de astronomie,astrologie,piramide etc..Oricum,interesanta abordarea lui Make,repet.

    Interpretarea e interesantă..Eu aș pune-o în legătură și cu pilda talanților- in cele din urmă viața noastră și talentele noastre cu care suntem înzestrați reprezintă o DATORIE către Dumnezeu..Si care inevitabil va fi RETURNATĂ..

    Probabil pe o analiza similara s-au bazat si cei care au nascocit bail-in-ul. :-)

    Pentru a nu suferi indirect si cei saraci, care nu au bani in banci, este mai bine sa plateasca doar cei care au. 

    Analiza istorica a dobanzii este interesanta, insa pana acum nu m-am lamurit care este scopul ei. Poate ca mi-a scapat.

    La o prima citire si o comparare cu situatia din antichitate s-ar putea ajunge la concluzia ca se doreste o demonstratie a faptului ca dobanda nu este un lucru normal, ceea ce este in mod evident fals. 

    1. Da, ti-a scapat, scopul este afisat explicit, in Episodul I, subtitlul "Cabala sau ceva mai vechi": " Vă rog să admiteţi chiţibuşăreala lingvistică la care m-am dedat, fără să pierdeţi din vedere că acest sacrificiu l-am considerat necesar ca să ne atingem ţinta - să obţinem un tâlc istoric, moral şi religios al celor ce ni se întâmplă astăzi."

      Prin urmare, eseul este menit sa inhibe exprimari precum cea folosita de tine in finalul mesajului - ("ceea ce este in mod evident fals") - cit timp nu dispui de o argumentatie, dar am intentionat si sa ofer intelesuri contextuale care sa elimine simplificarile grabite, de tipul "se doreste o demonstratie a faptului ca dobanda nu este un lucru normal". 

      M-am gindit ca un an de insulte reciproce intre tabara creditatilor si cea a bancherilor ar avea nevoie de informatie si interpretare ceva mai cuprinzatoare, pentru ca astfel de conflict sa fie translatat de pe un teren sterp, pe unul roditor.

      Dar, bineinteles ca demersul meu esueaza, daca imi citesti textul cu convingerea ca stii totul de mai inainte, in virtutea evidentei. 

      Dl Make o zice cel mai bine. Am sa trivializez un pic si am sa-ti spun de ce cred eu ca dobanda NU este un lucru normal: banii sunt o unitate de masura a unei munci. Spre exemplu, eu sunt mecanic si sunt platit cu 5 euro / ora ca sa fac 5 suruburi, tu esti croitor si esti platit cu 5 euro / ora ca sa cosi 5 nasturi. Cand vrem amandoi sa cumparam 1 paine, mergem la brutar si-i oferim 1 surub respectiv 1 nasture pentru 1 paine. Brutarul va vrea bani in schimb, caci intr-o zi va avea prea multe suruburi si prea multi nasturi, care nu-i vor fi acceptate ca sa cumpere 1 covor. Stiu ca pare tembel ce spun, dar daca te uiti la ce functiune au indeplinit originar banii, vei vedea ca ei au avut rol de moneda de schimb de UNIFORMIZARE a muncii prestate de oameni, munca fiind normata la saptamana/zi/ora. Altfel spus, daca munca depusa de tine si de mine este ca apa, atunci banii reprezinta RECIPIENTUL in care este pusa apa (galeata, lighean etc). Intr-o zi vine un hot, sa-l numim bancher, si spune: stai asa ! ce-ar fi daca as tranzactiona eu galetile, si nu apa continuta in galeti ? Pai masura fixa de 10 l a unei galeti TREBUIE sa contina 10 l de apa (munca) , nu-i asa ? Adica forteaza o unitate de masura in sensul ca o inpune ca fiind ea insasi apa, urmand ca apa in sine sa devina secundara. Si uite asa s-a nascut dictatura galetii: galeata, mai importanta decat apa pe care trebuie sa o contina. Bancherii vand si cumpara bani (galeti). Interiorul galetii este gol, precum zaharul din carbohidrati (stiu, munca bancherilor poate fi si ea considerata o apa, dar s-a ajuns la asta pentru ca s-a inventat meseria de bancher, nu pentru ca exista o contrapartida a nevoii de bancher; actionarii bancilor ar putea foarte bine sa puna banii in societati comerciale de productie/servicii (altele devat bancare), in felul asta tranzactionand apa si nu galeti. Dar este mai simplu si mai sigur sa tranzactionezi galeti atunci cand ai bani multi. Unde mai pui ca detii si controlul apei prin galetile tale. Daca intr-o zi vrei sa faci galeata de 11 litri , o vei putea face. Si asa s-a nascut dobanda: bancherul iti da o galeata de 10 l iar tu trebuie sa-i dai inapoi galeata de 11 l. Sper sa intelegi principiul pe care l-am urmarit in acest exemplu si nu rezonanta tembela a exemplelor.

    ... asa cum este descrisa, scoate din chestiune prescriptia. Omul are prescrierea in gena, aceasta e o consecinta naturala a trecerii timpului. Atunci cind parintele descopera a boroboata a odraslei, copilul va reactiona instinctiv: "Nu acum am stricat ci cu multa vreme in urma!". El simte ca nu poate fi tras la raspundere pentru ceva ce nu a fost remarcat un timp indelungat, ca acel ceva s-a prescris. Datoriile vechi 'se fac uitate' in mai toate culturile populare stravechi. Iertarea presupune o asumare, o recunoastere si o stergere constienta, o clementa superioara. Datoria este eterna dar principiul o inlatura hegemonic, nu intimplarea sau natura. Pilat a fost nevoit sa constate faptele Christului, in caz contrar ar fi putut fi considerat complice la lezmajestate, conspirator impotriva lui Tiberius. El cere insa gratia lui Caiafa, incearca sa obtina gratia generica. Caiafa nu o acorda. Datoria, pacatul constatat prin judecata primeste executarea sentintei. Clementa e definita diferit in cele doua culturi. Aparitia celei de-a treia culturi, a condamnatului, nu face decit sa complice relatia dintre fapta si remunerare...

    Dar gratia nu-i toana, gest si sceptru,

    De nu-i divin, cu rosturi asezata,

    In inima celui ce pe tron sade... 

    1. Da, asta-i ungerea divina, un ecou, precum in cer si pe pamint.

    ... din aur are pe avers un leu si un berbec (vitel). Sensul este relatia dintre angajamentul contractat de a plati datoria si rigoarea rascumpararii ei. Si un memento, o amenintare (leul) a ceea ce presupune indatorarea.

    1. pe mine nu ma incanta ac.taiiere a firului in 4.noi rebuie,simplu sa dam de pomana.

      Nimeni si nimic nu te obliga sa citesti.

      De altfel, mi-am cerut iertare, deja, pentru chitibusareala.

      ma iacu per tu.am fost si eu cineva, in mileniul trecut.

      Da-ti de pomana.

    Nu-mi amintesc cand am citit ultima data ceva atat de bun! Mi-am permis sa imprastii cat am putut link-ul, cu discernamant, bineanteles. Ca foileton intr-un ziar e totusi o risipa, presupun ca asumata. Astept volumul!

    1. Ca in "Maestrul si Margareta"? Apostolul unic, simbolic, al lui Bulgakov? Care Bulgakov avea o solida pregatire teologica din familie, taica-sau a fost profesor universitar, o somitate...

      Intr-un ziar?!

      Da, dar ziarul ce-l citesti este BURSA! 

    afara ninge, e cod rosu, la tv turuie astia cu sri-ul, mamelucii aia se dau de ceAsul mortii prin guvern si parlamebt si voi va tineti de prostii!

    1. Tv-ul nu prezinta un Arieseni, Predeal, Borsa ca e plin de oameni la schi, sanius. Statiunile montane se bucura de zapada.

      Si in Spatiu e frig si e frumos...

    "Dear God, you made many, many poor people.

    I realize, of course, that it's no shame to be poor. 

    But it's no great honor either! 

    So, what would have been so terrible if I had a small fortune?" 

    If I were a rich man, 

    Yubby dibby dibby dibby dibby dibby dibby dum. 

    All day long I'd biddy biddy bum. 

    If I were a wealthy man. 

    I wouldn't have to work hard. 

    Ya ha deedle deedle, bubba bubba deedle deedle dum. 

    If I were a biddy biddy rich, 

    Idle-diddle-daidle-daid le man. 

    I'd build a big tall house with rooms by the dozen, 

    Right in the middle of the town. 

    A fine tin roof with real wooden floors below. 

    There would be one long staircase just going up, 

    And one even longer coming down, 

    And one more leading nowhere, just for show. 

    I'd fill my yard with chicks and turkeys and geese and ducks 

    For the town to see and hear. 

    (Insert)Squawking just as noisily as they can. (End Insert) 

    With each loud "cheep" "swaqwk" "honk" "quack" 

    Would land like a trumpet on the ear, 

    As if to say "Here lives a wealthy man." 

    If I were a rich man, 

    Yubby dibby dibby dibby dibby dibby dibby dum. 

    All day long I'd biddy biddy bum. 

    If I were a wealthy man. 

    I wouldn't have to work hard. 

    Yubby dibby dibby dibby dibby dibby dibby dum. 

    If I were a biddy biddy rich, 

    Idle-diddle-daidle-daid le man. 

    I'd see my wife, my Golde, looking like a rich man's wife 

    With a proper double-chin. 

    Supervising meals to her heart's delight. 

    I see her putting on airs and strutting like a peacock. 

    Oy, what a happy mood she's in. 

    Screaming at the servants, day and night. 

    The most important men in town would come to fawn on me! 

    They would ask me to advise them, 

    Like a Solomon the Wise. 

    "If you please, Reb Tevye..." 

    "Pardon me, Reb Tevye..." 

    Posing problems that would cross a rabbi's eyes! 

    And it won't make one bit of difference if i answer right or wrong. 

    When you're rich, they think you really know! 

    If I were rich, I'd have the time that I lack 

    To sit in the synagogue and pray. 

    And maybe have a seat by the Eastern wall. 

    And I'd discuss the holy books with the learned men, several hours every day. 

    That would be the sweetest thing of all. 

    If I were a rich man, 

    Yubby dibby dibby dibby dibby dibby dibby dum. 

    All day long I'd biddy biddy bum. 

    If I were a wealthy man. 

    I wouldn't have to work hard. 

    Idle-diddle-daidle-daid le man. 

    Lord who made the lion and the lamb, 

    You decreed I should be what I am. 

    Would it spoil some vast eternal plan?

    If I were a wealthy man. 

    1. If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you a house (I would buy you a house) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you furniture for your house 

      (Maybe a nice chesterfield or an ottoman) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you a K-Car (a nice Reliant automobile) 

      If I Had $1000000 I'd buy your love. 

      If I Had $1000000 

      I'd build a tree fort in our yard. 

      If I Had $1000000 

      You could help, it wouldn't be that hard. 

      If I Had $1000000 

      Maybe we could put put a little tiny fridge in there somewhere 

      ([Talking:] We could just go up there and hang out. 

      Like open the fridge and stuff, and there'd be foods laid out for us 

      With little pre-wrapped sausages and things. Mmmmm. 

      They have pre-wrapped sausages but they don't have pre-wrapped bacon. 

      Well can you blame them. Yeah) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you a fur coat (but not a real fur coat that's cruel) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you an exotic pet (Like a llama or an emu) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you John Merrick's remains (All them crazy elephant bones) 

      If I Had $1000000 I'd buy your love 

      If I Had $1000000 

      We wouldn't have to walk to the store 

      If I Had $1000000 

      We'd take a limousine 'cause it costs more 

      If I Had $1000000 

      We wouldn't have to eat Kraft Dinner. 

      (But we would eat Kraft Dinner. Of course we would, we'd just eat more. 

      And buy really expensive ketchup with it. 

      That's right, all the fanciest Dijon Ketchup. Mmmmmm.) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you a green dress (but not a real green dress, that's cruel) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you some art (a Picasso or a Garfunkel) 

      If I Had $1000000 (If I Had $1000000) 

      I'd buy you a monkey (haven't you always wanted a monkey?) 

      If I Had $1000000 I'd buy your love 

      If I Had $1000000, If I Had $1000000 

      If I Had $1000000, If I Had $1000000 

      I'd be rich.

      Barenaked Ladies 

      Yesssssss!

    De ce moneda creată de o bancă centrală ar fi mai puţin bună sau mai puţin sănătoasă decât moneda creată de o bancă privată?! Dacă se acceptă împrumuturi făcute ”din nimic” de către băncile private, de ce nu s-ar accepta şi împrumuturi făcute ”din nimic” de o bancă centrală?!

    Dacă se acceptă împrumuturi care nu sunt garantate prin rezerve bancare, de ce nu s-ar accepta împrumuturi garantate prin rezervele Trezoreriei şi bogăţiile naţiunii, prin PIB-ul său? Garanţia băncilor ”prea mari ca să cadă” ar valora mai mult decât cea a celui care le garantează, statul, care, prin definiţie, nu poate da faliment?! 

    Şi dacă se acceptă că băncile creează monedă pentru a finanţa economia, de ce nu s-ar accepta ca statul, prin polul său bancar public, să poată crea monedă pentru a finanţa economia, inclusiv cheltuielile sale de funcţionare, care seversc economia direct sau indirect?! 

    Nimeni nu poate fabrica monedă, doar statul. Dacă creează el însuşi moneda de care are nevoie, îţi va mări mai puţin datoria, despre care se ştie că e colosală. La limită, ar putea-o şterge parţial pe motiv de ”datorii fictive”, provenite din împrumuturi de ”bani fictivi”! 

    De ce guvernele noastre ar prefera să împrumute bani băncilor private, cu dobândă, când, prin banca lor centrală, ar putea crea toţi banii de care au nevoie, fără dobânzi şi mult mai ieftin? 

    Statul ar avea motiv, în fine, să evite să plătească dobânzi: împrumutându-se pe sine şi fără dobânzi, şi-ar diminua deficitul de care se plânge pe bună dreptate că este abisal, fie şi numai prin reducerea automată a serviciului datoriei. La limită, s-ar putea ordona un moratoriu pentru dobânzi, căci e vorba de ”false dobânzi” percepute pentru ”false împrumuturi”! 

    Cine doreşte să susţină Euro, să întărească BCE şi să aducă CE către Statele Unite ale Europei nu poate ignora acest paradox al finanţelor internaţionale, unde ”statele se îndatorează faţă de băncile private pentru a împrumuta băncile private, care odată recapitalizate, reîmprumută banii statelor”! (Cazul Greciei). 

    Creînd un credit social şi solidar în locul împingerii către consumul de credite, statul ar afce să se micşoreye supraîndatorarea de care se plânge că e monumentală. Ar putea chiar să decreteye un moratoriu pentru datorii, pentru că la urema urmei, nu este vorba despre datorii adevărate, dar fiind că ele provin din false creanţe. 

    Visteriile sunt goale dar se găsesc miliarde pentru a se salva băncile care creează bani şi nu se poate crea monedă pentru ase găsi câteva milioane de Euro pentru a fi salvate câteva întreprinderi ameninţate cu închiderea, concedierile sau delocalizările?!

    Se fac credite cu dobîndă zero din grija rentabilităţii pentru marii constructori şi nu se poate crea ce trebuie pentru as e construi drumurile şi a se ameliora infrastructurile, ca apoi să ne gîndim puţin mai mult la utilitatea economică,socială şi umană a marilor lucrări în stil keynesian? 

    1. isi va mari datoria nu iti

      Sa imprumute bani de la bancile...

      Salomeea, pui intrebari la care stii deja raspunsul. Ce rost ar ma avea atunci existenta mafiei, pardon, Sistemului Finaciar Global? Sintem sclavii acestor sisteme care sint mentinute, nu pentru ca ar avea vreun beneficiu, ci pentru control/dominatie/subjugare.

      Esti Solomon, fostul meu coleg de la filozofie sau e nume de cod?

      Stim amindoi adevarul dar e bine sa il reiteram...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb