Vladimir Putin, cel mai cunoscut polisportiv al Rusiei

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 9 martie 2012

Fostul premier şi actualul preşedinte rus, Vladimir Putin, nu ratează nicio ocazie să-şi arate, la propriu, muşchii în public. Întregi campanii de imagine au fost construite pe abilităţile sale de sportiv, în câteva ramuri fiind un adevărat profesionist. Amator de scufundări şi de pescuit sportiv, Putin este un adevărat specialist în materie de judo şi sporturi cu motor. Nu de puţine ori a participat la demonstraţii, transmise în direct de televiziunea naţională, alături de componenţi ai lotului olimpic de judo al Rusiei, mulţi dintre aceştia fiind învinşi, nici nu se putea altfel, de Putin, care este posesor al centurii negre. De asemenea a participat la teste în care a pilotat bolizi de Formula 1, demonstrând că în materie de curaj stă foarte bine. Ieşirile la pescuit şi vânătoare i-au oferit cadrul propice să se afişeze la bustul gol, acelaşi lucru făcându-l şi atunci când a participat la unele demonstraţii de echitaţie.

Chiar dacă nu mai se află la prima tinereţe, actualul preşedinte rus a demonstrat că este deschis la noi provocări, fiind dispus să se iniţieze în noi discipline. În urmă cu un an, pe când era premier, Putin a vizitat centrul olimpic de antrenament pentru sporturi de iarnă de lângă Moscova. Pe loc a acceptat să se iniţieze în tainele curlingului, reuşind câteva lansări foarte bune, şi pentru că a fost întâmpinat cu mult entuziasm de către componenţii loturilor de patinaj artistic şi de hochei a promis că în cel mai scurt timp va învăţa să patineze. Ca un veritabil iubitor al mişcării, a anunţat la vremea respectivă că va mări bugetul alocat sportului cu încă 3 miliarde de dolari, asta în condiţiile în care Rusia a investit 30 de miliarde de dolari pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, competiţie care va avea loc la Soci. La câteva luni de la respectiva vizită, Putin a apărut în echipamentul oficial al naţionalei de hochei a Rusiei, participând, alături de componenţii echipei naţionale de juniori dar şi de septuplul campion al fostei Uniuni Sovietice Viaceslav Bikov şi preşedintele clubului de hochei CSKA Moscova, Viaceslav Fetisov, la un antrenament cu public într-un complex sportiv din Moscova. A manevrat cu destul de mare abilitatea crosa, reuşind să trimită pucul în poartă de mai multe ori. Luna trecută, la inaugurarea unei noi piste artificiale, Putin a făcut două coborâri într-un bob condus de un membru al echipei olimpice. Iniţial, fostul premier a dorit să piloteze chiar el, specialiştii convingându-l cu greu că este foarte riscant să facă acest lucru în condiţiile în care nu avea nicio experienţă în acest sport.

Vladimir Putin îşi cultivă cu mare atenţie şi insistenţă imaginea de "superman", una care i-a adus numeroase voturi din partea electoratului rus. Aventurile sale, la comanda unui avion militar, pe care l-a pilotat pentru a stinge incendii de pădure sau apariţia alături de animale sălbatice periculoase, au întregit "autoportretul" realizat de cel mai cunoscut politician rus al secolului XXI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb