VOCI "Oda ne-recunoştinţei"

Unul dintre lucrurile cele mai triste şi mai nocive care i se pot întâmpla României "europene" este redistribuirea lui Viorel Hrebenciuc în postura de "maestru de ceremonii" al scenei politice. Ani de zile, toate mişmaşurile, toate aranjamentele cele mai nenaturale şi mai greu-mirositoare petrecute în ograda PSD (indiferent de firma agăţată de-a lungul timpului) au purtat o aceeaşi semnătură inconfundabilă: "Hrebe". Nimic nu era nepermis, nimic nu era imoral, nimic nu era în profund dezacord cu angajamentele electorale când era vorba de satisfacerea intereselor pe care le păstorea omul cu aerul cel mai blajin şi cu privirea cea mai senină care s-a văzut în 17 ani pe scena politică românească. Nu s-a exprimat niciodată ca un vizionar, nu a construit niciodată nimic făcut să dureze - domeniul în care a excelat a fost cel al soluţiei de moment, al cacialmalei, al şmecheriei. A reuşit, ca nimeni altul, să păcălească timpul şi oamenii şi, în lumea cu un procent ridicat de talibani în care trăia, a fost promovat la rangul de "eminenţă cenuşie". Pe cât de numeroase îi erau victoriile, pe atât de fetid îi devenea renumele, aşa că, de la o vreme, absolut toţi cei care s-au perindat pe la conducerea celui mai semeţ reprezentant al social-democraţiei autohtone s-au simţit datori să-şi susţină discursul în care anunţau declanşarea procesului de reformă, de "însănătoşire morală" a partidului, prin des­părţirea ireconciliabilă de Hrebenciuc. Promisiunile, ca mai toate cele făcute în lumea politică, nu erau decât de uz extern; omul nostru e prea uns cu toate alifiile ca să nu ştie cum merg lucrurile, aşa că perioadele de rândul întâi au alternat firesc cu timpul în care a mai trebuit să facă şi un pas în spate. Întotdeauna, însă, în slujba şi la dispoziţia partidului.

Ineditul pentru Viorel Hrebenciuc, situaţie la care nici măcar cu gândul nu visa, s-a produs din clipa în care dihonia din interiorul Alianţei D.A. nu a mai putut fi ascunsă în spatele uşilor închise şi când oameni care au câştigat alegerile condamnând cu vehemenţă şi într-un ton politica tip Hrebenciuc au ajuns să se angajeze într-o confruntare care, nu era greu de anticipat, s-a dovedit a fi fratricidă. Nu avem elemente cu care să probăm meritele uriaşe ce îi revin lui Viorel Hrebenciuc în producerea imploziei care a trimis în istorie Alianţa D. A. Dar asta nu mă împiedică, cel puţin personal, să fiu sigur că a făcut tot ce-i omeneşte posibil, ba chiar şi mai mult, ca să-şi convingă partenerii din PNL că pot construi împreună şi pot guverna peste o lume în care să nu mai fie urmă de Traian Băsescu şi de PD. Şi Călin Popescu Tăriceanu şi echipa de liberali pur-sânge din jurul lui au acceptat. I-au preluat din magazia de vechituri a PSD pe cei doi "machiori" de reputaţie mondială: Finkelstein şi Silberstein, de lângă care nu putea să lipsească dl. Dan Andronic (ca să se recompună în totalitate echipa de gropari care ar fi trebuit să-şi asume înfrângerea glorioasă a lui Adrian Năstase în faţa lui Traian Băsescu) şi pentru ca să elimine orice dubiu asupra reeditării rezultatelor din 2004 l-au pus în fruntea formaţiei pe eternul şi fascinantul Hrebe! El face şi desface rândurile noii coaliţii PNL-PSD-PRM-PC, adună şi împarte voturile, decide mişcările tactice şi le anulează după o logică proprie jucătorilor cu zaruri. Să-i vezi pe cei care se revendică astăzi drept "urmaşii Brătienilor" aliniaţi frumos, luând notiţe şi adăpându-se din gândirea politică a unui Viorel Hrebenciuc, este o imagine pe care orice liberal autentic şi orice om de bună-credinţă nu o poate percepe decât sub riscul infarctului. Dar asta doar în situaţia în care se face impardonabila confuzie să se creadă măcar şi pentru o clipă că legăturile între PSD-PNL-PC, între Hrebenciuc, Voiculescu, Tăriceanu, Olteanu & Co. se construiesc pe afinităţi ideologice, doctrinare. Ceea ce se petrece azi în premieră absolută în România, la vedere, este proba copleşitoare a existenţei şi a felului de a acţiona a unicei Forţe reale, transpartinice, care conduce ţara asta de 17 ani. S-a tot vorbit de regimul Iliescu, de regimul Constantinescu, acum ni se flutură sub ochi spectrul dictaturii băses­ciste. Vorbe! Bancuri răsuflate pentru adormit copiii! Singura dictatură care s-a exercitat şi continuă să se exercite, implacabilă şi inatacabilă şi azi, este dictatura oligarhiei, a mahărilor, a mogulilor, a celor care pe căi numai de ei ştiute au acumulat averi de necuprins şi care se cred încă abia la început de drum. În numele şi în slujba lor acţionează azi Viorel Hre­benciuc şi cine nu înţelege asta e ori orb, ori un sinucigaş politic.

Pentru tot ce a făcut împotriva intereselor Ţării, pentru toate "meritele" lui ştiute şi neştiute, Hrebe merită cu prisosinţă o "Odă a Ne-recunoştinţei".

Rândurile de mai sus i se închină.