VOCI Prodigioasa memorie a lui Lu Chao

Un parlamentar PNL comenta pe un post de televiziune că s-a terminat epoca în care amantele şi concubinele sunt promovate în poziţii guvernamentale, moment în care, printr-o "oribilă coincidenţă" - vorba lui Caragiale (vezi şi "infatigabilă silfidă"), moderatoarea dezbaterii, distinsă doamnă al cărei nume trecem sub tăcere, începe să-şi aranjeze, discret, coafura şi zâmbetele.

Preşedintele Iohannis clamează de la tribuna preşedinţiei că s-a sfârşit epoca în care motivul pentru care România a regresat a fost PSD-ul. Nefericită cauzalitate neînţeleasă tocmai de preşedintele României, profesor de fizică! E drept că s-a extins foarte mult, inclusiv în presă, confuzia terminologică între motiv şi cauză, de tipul: "motivul pentru care barajul s-a rupt este o viitură". Dar aici nu este vorba numai de terminologie, ci chiar de fundamentele modului în care înţelegi lumea: motive are numai omul, fenomenele au numai cauze.

Domnul Orban preia moştenirea de care Tăriceanu s-a lăsat la timp, sau mai precis după un timp, şi le trage tare cu acuzativele fără prepoziţie.

Prolifica doamnă Pippidi, care nu pierde nicio ocazie să ne spună cât e de ocupată (are 50 de studenţi la uşă în timp ce lucrează la un program pentru America de Sud şi a întârziat cu articolul său pentru Wikipedia economiei mondiale), ne trage la analize inteligente dintre care cele verbale au uneori, inexplicabil pentru anvergura domniei sale, butonul pe care scrie corectitudine gramaticală blocat. Să fie vorba de un fenomen lingvistic paralel?

Domnul Stelian Tănase, care reintră în pâine la un post de televiziune ca analist politic de ultimă generaţie (desigur nu în sensul că ar fi ultima generaţie), stă chircit la muzeul ţăranului în faţa tarabei proprii, în care expune ultimul său volum, despre sexualitate în Europa.

Dacă am evitat să mă uit la tarabă cu vizibil interes, este pentru că volumul avea mulţi 69 multiplicaţi pe copertă. Si totuşi, cu altă ocazie, Stelică a fost foarte categoric: "Nu vor fi alegeri anticipate! Punct!".

PSD se află în momentul în care înţelege că Viorica a desconsiderat femeile din România când a pretins că le reprezintă, adevăr cu atât mai valoros cu cât am avut-o pe "Elenaudrea" care a reprezentat femeia în general şi nu doar femeia română, la modul absolut, pe plan mondial, până în Costa Rica. Căci, în vreme ce Elena a fost preferata preşedintelui, Viorica nu a fost preferata preşedintelui.

Legea electorală, care a dat trei zile de vot diasporei, nu a mers cu inteligenţa până la capăt pentru că nu a oprit campania electorală după momentul începerii votului în diaspora: ce o să zică un alegător, care a votat deja la antipozi, când va vedea că cel pe care l-a votat a fost arestat în ultima zi de campanie electorală din România?!

Transmiterea simultană a buletinelor de vot prin corespondenţă pentru ambele tururi ale alegerilor a supus alegătorii din diaspora la un test de inteligenţă, care s-a declanşat fără acordul lor. De regulă, participi la un test de inteligenţă numai dacă îţi dai acordul. Este unul dintre drepturile omului: proştii au dreptul să rămână sub acoperire. Cei 2000 de alegători care au trimis încă din primul tur buletinele de vot pentru turul doi gata "ştampilate" cu autocolante au căzut la acest test.

Dealtfel, instrucţiunile care însoţeau buletinele de vot prin corespondenţă erau redactate fără talent: în loc să explice că lipirea abţibildului pe buletinul de vot pentru turul doi, unde se aflau listaţi toţi cei 14 candidaţi din primul tur, se putea face numai după ce se anunţau cei doi candidaţi care au trecut în turul doi, şi numai pe una din căsuţele destinate acestor doi candidaţi, li se spunea să se asigure că cel pe care vor să îl voteze a trecut în turul doi (că "participă la turul doi"). Adică cum să mă asigur că Cumpănaşu, pe care vreau să îl votez preşedinte, a trecut în turul doi, dacă nu a trecut?!

Barna a greşit pentru că s-a promovat cu posterul pus pe blocuri care reprezenta un individ care semăna cu el, dar era mult mai mare, undeva pe la 30 m înălţime. Probabil că uriaşul a generat efecte paradoxale, înălţimea lui Barna - propriu-zis rămânând o simplă glumă nereuşită.

În ce îl priveşte pe preşedintele Iohannis, tensiunea produsă la catedra pe care şi-o ţine ocupată de mai bine de 10 ani creştea pe măsură ce titularul său îşi exprima public, tot mai puternic, convingerea că va câştiga turul doi. Astfel încât şi acum, după alegeri, locul lui de profesor de fizică face zgomot ca un compresor uitat noaptea pe stradă de lucrătorii de la asfalt, deranjând cetăţenii.

Clotilde este în continuare, cu siguranţă, sub impresia plăcută a discuţiei interesante pe care a avut-o în condiţiile stabilite de servicii ca să provoace leşinul alegătorului anonim, deşi evenimentul a fost comentat catastrofic în cercul lui Barna.

CTP povesteşte cum a obligat un student să măsoare raportul dintre diametrul şi circumferinţa a două exemple de cercuri, o scrumieră rotundă şi ecuatorul. Raportul s-a dovedit a fi acelaşi. Studentul a fost astfel obligat să gândească în mod eronat raportul ca fiind rezultatul a două sau mai multe măsurători, pe când o singură măsurătoare era suficientă, pentru că cercul este o figură geometrică asemenea.

Pi este un număr ale cărui zecimale infinite pot fi parţial memorate. Recordul este de 67890, realizat de chinezul Lu Chao, căruia i-a trebuit o zi ca să le recite. Sau, ca alternativă, care nu pot fi memorate: cazul Dăncilă, care nu este decât una din ipostazele lui Pi memorat. Care e diferenţa între a memora 67890 zecimale ale lui Pi şi a nu memora niciuna: Nesemnificativă. Importantă este măreţia omului, care memorează ce are chef să memoreze.

Un Ministru de interne deschide votul de pe 24 noiembrie, la ora 7:00, cu o declaraţie în care asigură că va veghea la respectarea legii; în secunda următoare face însă o manevră greşită şi încalcă legea electorală spunând că a votat "pentru o Românie normală", sintagmă care este exact sloganul electoral al lui Iohann­is, în condiţiile în care campania electorală este interzisă în ziua alegerilor.

Premierul Orban face la Zagreb o declaraţie care a scandalizat multă lume, inclusiv parlamentari români care vor să îl cheme la audiere, sub acuzaţia de "înaltă trădare". Nimeni nu a observat însă că declaraţia sa nu a putut fi luată în serios din cauză că premierul, ca şef al unui guvern, a fost incapabil să foloseas­că termenul corect în limba engleză pentru a denumi propriul guvern: se făcea că zicea "govern", în loc de "government". În plus, un premier care nu poate comunica străinilor vorbitori de limbă engleză intenţia sa de a se referi la propriul guvern nu este capabil de "înaltă trădare".

În schimb, analiza premierului referitoare la posibilitatea de a se organiza alegeri anticipate este sclipitoare, deşi nu are suport constituţional deplin, pentru că se bazea­ză exact pe o lacună constituţională. Mai exact, el explică, cu seninătate, procedura constituţională, cu lacună cu tot: "Ca să ai garanţia că ajungi la anticipate este necesar un număr de actori politici care să se angajeze, printr-o înţelegere, printr-un pact, că vor respinge învestirea a două Guverne succesive". Să te angajezi că vei respinge două guverne înainte de a şti care sunt acele guverne şi dacă nu sunt cumva cele mai bune posibile nu pare a fi o procedură constituţională. Art 89 din Constituţie spune că dizolvarea parlamentului se poate face numai "după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură." Iar respingerea solicitării, evident, se poate face numai după ce solicitarea de investitură este formulată, şi nu înainte, printr-un angajament că o vei respinge, care aduce a conspiraţie. Constituţia ar trebui completată cu un capitol nou: "Angajamente, înţelegeri, pacte referitoare la evenimente care nu s-au produs încă, indiferent care vor fi ele".

Puţină lume a observat că protocolul defilării de 1 decembrie pe sub Arcul de triumf lasă urme tăcute pe întreg parcursul anului: e vorba de marcajele cu două linii galbene întrerupte care străbat pe vreo doi kilometri şoseaua Kiseleff, ca să arate tancurilor şi trupelor care defilieză pe unde se intră pe sub arc şi apoi pe unde se iese de sub arc. Nimeni nu a suspectat însă armata că nu ar şti să meargă drept. Cu toate astea, cineva a trasat acele linii, şi din an în an a mai încercat ezitant, ici colo, să le revopsească: unde a revenit cu vopseaua, a ieşit însă o mâzgăleală, ceea ce l-a făcut să renunţe. Partea proastă a întregii istorii este că tancurile nu mai circulă pe marcaje în restul anului, iar civilii care o fac trebuie să aibă cetăţenie română şi să fie patrioţi. Altfel, cum s-ar descurca un străin care vine în România cu maşina proprie şi dă de nişte marcaje aiurea pe mijlocul carosabilului, pe care nu ştie cum să le interpreteze: ar face accident - numai cetăţenii români care ştiu că acolo are loc defilarea zâmbesc cu subînţeles şi se uită la ele ca Matache Măcelaru: cine ştie, cunoaşte!

Numărul Pi îşi poate adăuga la infinit zecimale: noi le putem memora satisfăcuţi, ştiind că avem enorm de multe la dispoziţie. Acesta e un caz fericit. Dar de ce trebuie ca stupidităţile să se multiplice fără oprire, iar noi să le mai şi analizăm, trăgând concluzia că ăsta ar fi jurnalism?!