Volksbank România îşi menţine strategia şi continuă activitatea de creditare

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 decembrie 2009

Volksbank România nu îşi va schimba strategia agreată cu Consiliul de Administraţie al Volksbank International cu 6 luni în urmă, şi va continua activitatea de creditare, a anunţat, ieri, ca reacţie la informaţiile din presa austriacă referitoare la problemele cu care se confruntă banca-mamă.

"Volksbank România nu intentionează să concedieze personal şi nu va închide sucursale. Vom reloca anumite unităţi pe criterii economice, în condiţiile în care proprietarii spaţiilor comerciale în care Volksbank Româ-nia îşi desfăşoară activitatea nu vor accepta renegocierea contractelor de chirie", se mai precizează în comunicatul citat.

Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al băncii centrale a Austriei, Oliver Huber, fondurile propii de nivel 1 (TIER 1) ale Oesterreichische Volksbanken sunt foarte solide. Tot el precizează că, în stress test-ul băncii centrale, Oesterreichische Volksbanken nu a coborât sub nivelul minim reglementat de capitalizare, nici într-un scenariu sever.

"Pot să vă spun că Volksbank România nu are probleme. Pe noi ne-au informat, săptămâna trecută, autorităţile de supraveghere din Austria, cu privire la situaţia dificilă a băncii-mamă, din cauza provizioanelor mari datorate creditelor restante. Nu ne-au spus că ar fi sub supraveghere specială", a declarat directorul direcţiei de supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, citat de NewsIn.

Ziarul austriac Die Presse a relatat ieri dimineaţă că banca centrală şi autorităţile de supraveghere austriece au pus grupul Oesterreichische Volksbanken sub monitorizare şi i-au cerut o nouă strategie.

La finalul lui septembrie, Volksbank România avea un nivel al solvabilităţii de 16,46%, cu circa 3 puncte procentuale peste media sistemului bancar. Banca a realizat în primele nouă luni din an un profit brut de 42 milioane euro, ajungând la un volum al activelor de 5,4 miliarde euro, care potrivit datelor băncii o menţine pe poziţia a treia în piaţa locală. Fondurile proprii se plasau la 332 milioane euro.

Totodată, banca avea, la final de septembrie, un portofoliu de credite de 3,136 miliarde euro şi de depozite de 638 milioane euro.

Volksbank România este subsidiară a Volksbank International, care are în acţionariat Oesterreichische Volksbanken din Austria, DZ Bank şi WGZ Bank din Germania şi Banque Populaire Caisse d"Epargne din Franţa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb