Volodimir Zelenski denunţă ''monştrii'' ruşi privind decapitarea unui presupus prizonier ucrainean

G.D.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 12 aprilie 2023

Volodimir Zelenski denunţă ''monştrii'' ruşi privind decapitarea unui presupus prizonier ucrainean

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat astăzi ''monştrii'' ruşi după postarea pe reţelele sociale a unei înregistrări video cu decapitarea unui presupus prizonier de război ucrainean, informează AFP, conform Agerpres.

"Cât de uşor ucid aceşti monştri. Acest video cu execuţia unui prizonier de război ucrainean trebuie să fie văzut de lume. Este un video cu Rusia aşa cum este ea", a spus Zelenski într-un mesaj video postat pe Instagram.

"Acesta nu este un accident (...). Aceasta s-a mai întâmplat. A fost ca la Bucea. De mii de ori", a continuat Zelenski cu referire la suburbia Kievului devenită simbolul atrocităţilor atribuite armatei ruse. "Pedepse cu închisoarea pentru ucigaşi, tribunal pentru statul răului", a cerut preşedintele ucrainean.

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a denunţat la rândul său o înregistrare video "oribilă cu militari ruşi decapitând un prizonier de război ucrainean", apreciind totodată că Rusia este "mai rea decât Statul Islamic", organizaţie jihadistă ce filma executările ostaticilor săi, în special prin decapitare.

"Teroriştii ruşi trebuie să fie alungaţi din Ucraina şi de la ONU şi traşi la răspundere pentru crimele lor", a declarat Kuleba pe Twitter.

Înregistrarea video, care durează 1 minut şi 40 de secunde cu imagini de nesuportat, circulă de ieri pe reţele sociale. În această înregistrare, un bărbat în uniformă de camuflaj, cu faţa mascată, taie gâtul unui alt bărbat în uniformă care se zbate pe sol şi urlă "mă doare". În câteva secunde, strigătele încetează şi se poate auzi cum un bărbat îl incită din spatele camerei pe călău să-i "taie capul" victimei. Călăul îşi finalizează decapitarea cu cuţitul şi arată capul tăiat către cameră.

"Să-l băgăm într-un sac şi să-l trimitem comandantului", spune o voce în rusă. Tot către cameră este arătată vesta victimei pe care se poate vedea tridentul ucrainean şi un cap de mort.

Kremlinul a reacţionat, spunând că înregistrarea video este oribilă, dar că autenticitatea acesteia trebuie verificată, transmite Reuters.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Kievul şi Moscova se acuză reciproc de rele tratamente aplicate prizonierilor şi care constituie crime de război.

La începutul lui martie, o înregistrare video ce arăta presupusa execuţie a unui prizonier de război ucrainean de către soldaţi ruşi a provocat un şoc în Ucraina.

În noiembrie, Kremlinul şi-a exprimat la rândul său indignarea în legătură cu presupusa execuţie a zeci de militari ruşi ce se predaseră forţelor ucrainene.

La sfârşitul lui martie, ONU a acuzat forţele ucrainene şi ruse că au recurs în timpul invaziei ruse la execuţii sumare de prizonieri de război.

Rusia neagă, de asemenea, în pofida unor elemente concordante, execuţiile sumare de civili, în mod concret la Bucea, lângă Kiev, în urmă cu un an.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Necivilizatia ruseasca in splendoarea ei

    Altoita pe puscariasi wagneristi plimbati prin razboaiele din Africa. 

    dublu standard

    este oribil ce s-a intimplat  

    presa din vest este indignata  

    dar de ce presa din vest nu s-a indignat la atrocitatile nazistilor ucrainieni asupra prizonierilor rusi ?  

    multi oameni din vest nici nu stiu despre aceste atrocitati pentru ca presa din vest nu a relatat  

    si daca presa nu spune atunci nu exista nu-i asa ?  

    corect ar fi ca presa din vest  

    1.sa scrie si despre crimele impotriva prizonierilor rusi  

    2.sa scrie si ca nazistii ucrainieni implicati au fost identificati 

    3.sa scrie si ca sint urmariti si ca daca sint prinsi atunci apare razbunarea ... 

    nazisti ucrainieni omoara prizonieri rusi si criminali rusi omoara nazisti ucrainieni 

    adica razboi

    nici unii nu sant mai buni ca altii 

    1. nea propaganda ai si niste dovezi cumva?

    Seymour Hersh ziarist american (cu premiul Pulitzer),

    sustine ca are informatii ca Zelenski a cumparat combustibil 

    ieftin de la RUSI (Rusia cea rea) ptr.armata sa si la DECONTAT 

    catre occident la SUPRAPRET,castigand sute de milioane de dolari ,

    slava ukri 

    1. un trol incearca sa deturneze discutia de la subiectul articolului

    Nu a mai murit Putin? Era grav bolnav. Asa au spus marile agenții de presa. Credeți ca am uitat? Tot asa sunt și decapitare astea?

    1. greu cu limba romana asta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb