VOLODIMIR ZELENSKI: "Este şocant că trebuie să convingem birocraţii sportului să refuze orice sprijin pentru statul terorist"

V.G.
Internaţional / 30 ianuarie 2023

"Este şocant că trebuie să convingem birocraţii sportului să refuze orice sprijin pentru statul terorist"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a criticat din nou Comitetul Internaţional Olimpic pentru faptul că analizează opţiunile pentru revenirea sportivilor ruşi în competiţiile internaţionale, relatează News.ro.

Zelenski a menţionat că i-a scris preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, despre această problemă, în contextul în care francezii vor găzdui următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.

"Astăzi, armata rusă a bombardat atroce Herson toată ziua. Clădiri rezidenţiale, diverse facilităţi sociale şi de transport, inclusiv un spital, un oficiu poştal şi o staţie de autobuz au fost afectate. Două femei, asistente, au fost rănite în spital. Până acum, s-au înregistrat şase răniţi şi trei decese. Condoleanţe tuturor celor care şi-au pierdut persoane dragi din cauza terorii ruseşti. În astfel de circumstanţe, în contextul unor astfel de atacuri teroriste ruseşti constante asupra oraşelor şi satelor noastre, în contextul atacurilor ruseşti constante care încearcă să nu lase niciun zid intact, este chiar şocant că trebuie să convingem birocraţii sportului internaţional să refuze orice sprijin pentru statul terorist", a spus Zelenski.

"Încercarea Comitetului Internaţional Olimpic de a-i readuce pe sportivi ruşi în competiţii şi să participe la Jocurile Olimpice reprezintă o tentativă de a spune lumii că teroarea poate fi ceva acceptabil. De parcă ar fi posibil să ignorăm ceea ce face Rusia Hersonului, Harkivului, în Bakhmut şi Avdiivka", a adăugat el.

Volodimir Zelenski a precizat că "mişcarea olimpică şi statele teroriste cu siguranţă nu ar trebui să se intersecteze".

"Astăzi (n.r. - duminică), i-am trimis o scrisoare domnului preşedinte Macron chiar despre această problemă, pentru a continua conversaţia noastră cu el din 24 ianuarie. Pregătindu-ne pentru Jocurile Olimpice de la Paris, trebuie să fim siguri că Rusia nu va putea să le folosească sau să folosească orice alt eveniment sportiv internaţional pentru a promova agresiunea sau şovinismul său de stat. În prima jumătate a secolului XX, în Europa s-au făcut prea multe greşeli care au dus la tragedii îngrozitoare. A existat şi o mare greşeală olimpică. Mişcarea olimpică şi statele teroriste cu siguranţă nu ar trebui să se intersecteze", a mai spus Zelenski.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Cine vorbeste de stat terorist,

    iar sportivii,artistii,oamenii de stiinta si clericii

    sunt persecutati chiar de dictaturi si teroristi 

    1. Ce lege internationala prevede ca POLITICUL sa intervina in viata sportiva.? Daca zelenski s-a obisnuit sa fie noul HRISTOS si tot ce spune si cere el sa fie indeplinit de catre cei care il sponsorizeaza,iata ca acum,acest TERORIST al romanilor care locuiesc in ukraina,precum si a credintei acestora au intrecut orice urma de bun simt si legalitate,acum,TERORISTUL le cere noilor stapani ai ukrainei sa intineze olimpismul si niste sportivi,chiar daca sunt rusi sa fie exclusi de la jocurile olimpice,de parca sportivii rusi,ar merge la olimpiada cu mitraliere cu ordinul de a ucide ceilalti sportivi.La o scara mai redusa,exact acelasi lucru se intampla si in romania cu echipele de fotbal,patronate de BECALI si MITITELU. Chiar daca nu pot fi excluse definitiv din campionat,prin interpusi,recte,conducatorii FRF,ARBITRII si PAREROLOGII din fotbalul romanesc participa la complotul celor doi conducatori prin actiunile lor,batandusi joc de sportivii care joaca in echipele celor doi. Ieri,echipa lui MITITELU,a fost umilita de cocostarcul care a arbitrat meciul cu ungurii de ls sepsi(cu stadion facut de ORBAN al ungariei),intrerupand meciul si astfel echipa lui MITITELU,v-a pierde meciul la masa verde riscand ca si prin alte sanctiuni sa retrogadeze.Sa nu mai vorbim de echipa lui BECALI,care la toate meciurile,este dezavantajata de arbitrii,cu toate ca BECALI a tinut in viata campionatul romaniei,cumparand jucatori de la celelalte echipe cu zeci de milioane de lei. Aseara,federatia,a delegat la meciul echipei lui BECALI,doi arbitrii de casa ai CFRului din cluj. Rezultatul,FCSB,a pierdut meciul (ajutata ) fiind de cei doi arbitri. BECALI,trebuie sa inteleaga faptul ca atata timp el v-a fi patronul FCSB,nu v-a putea sa castige campionatul romaniei,din considerente politice. Apropo,fac pariu ca asa se va intampla si cu (echipa) PSD condusa de CIOLACU.Chiar daca el CIOLACU o sa ajunga premier,noii STAPANI ai COLONIEI vor interveni in forta si ori o sa fie debarcat si daca nu o sa inteleaga o sa mearga la puscarie,iar PSD,in veci nu o sa mai dea un PRESEDINTE al ROMANIEI.!

      APROPO. Oare ce trebuiau sa ii faca australienii lui DJOCOVICI,dupa ca foarte multi suporteri si chiar tatal sau fluturau steagurile rusiei.? Dupa mintea lui ZELENSKI.tatal lui DJOCOVICI trebuia UCIS,DJOCOVICI.imbarcat urgent si expulzat nu.BOLNAVUL de la KIEV, a luato razna si ar trebui internat la NEBUNI.!

    Acest circar calau al minoritatilor din Ucraina are tupeul maxim sa cerara unui Comitet sportiv international sa excluda Rusia din competitii pe motiv de terorism, astfel incat sa implice politicul si corectitudinea politica inclusiv la nivelul sportului international!

    Politicul sa stea departe de sport. Daca simbolul statal poate fi cenzurat/limitat, asta este, trecem peste. Un sportiv poate participa fara culorile statului din care provine. Atatia ani sportivii si-au putut face meseria sub culorile olimpismului si acum nenorocitii de atlantisti si de NATO vor sa interzica dreptul de a practica un sport, dreptul la demnitate?

     

    Sa luam si cazul lui Dkokovic care a intrat anul trecut in Australia cu viza absolut legala. A ajuns pe terenurile de antrenament . Si un politician, la fel ca acest dement Zelenski, premierul Australiei a decis ca Djokovic este un terorist. Si si-a pus lacheul, pe Ministrul Imigrarii sa ii anuleze DISCRETIONAR, la bunul plac, viza lui Djokovic. A facut asta apeland la niste puteri extraordinare pe care ministrul le are doar pentru a fi exercitate in cazuri suspecte de terorism. S-a dus un proces si procurorii statului l-au potretizat pe Djokovic drept un terorist, anarhist. Si judecatorul, un las, un criminal, a acceptat asta. 

    Suntem in aceeasi situatie. Un dement politician vrea ca niste sportivi, persoane, oameni ca noi toti, sa nu isi mai practice meseria, sa dispara ca oameni. Sa moara. Acest dement de ucrainian vrea exterminarea sportivilor de etnie rusa. Si face asta si la el in tara pentru ca rasistii si nazistii domina puterea politica si militara, sub steagul si portretul criminalului de razboi nazist Stepan Bandera. 

    1. Voi realizați ce se va întâmpla dacă ucraina intra în n UE

      Nu va intra NICIODATA IN UE SI NATO,

      fiindca trebuie UNANIMITATE 

      La ce slugi avem la conducere o sa ai surprize

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb