VOLODIMIR ZELENSKI: "Stingerea luminii este ultima speranţă a teroriştilor"

V.G.
Internaţional / 13 decembrie 2022

"Stingerea luminii este ultima speranţă a teroriştilor"

"Stingerea luminii este ultima speranţă a teroriştilor, dar chiar şi fără lumină, noi ştim bine unde să tragem şi ce să eliberăm", a spus ieri seară preşedintele Volodimir Zelenski în mesajul zilnic transmis compatrioţilor pe care i-a avertizat, pe de altă parte, să se pregătească de noi atacuri ale Rusiei, care încă mai are rachete, relatează News.ro.

Zelenski i-a asigurat pe ucraineni că se depun toate eforturile pentru "a trece cu bine de această iarnă" şi le-a spus că încearcă să aducă în ţară cât mai multe echipamente care să compenseze daunele cauzate infrastructurii energetice de atacurile cu rachete ale Rusiei.

"Dar ar trebui să fim cu toţii conştienţi de faptul că Rusia nu a renunţat la tacticile sale de teroare. Absenţa unor lovituri masive cu rachete înseamnă doar că inamicul se pregăteşte pentru ele şi poate lovi în orice moment. Deşi este evident că, chiar şi fără lumină, ştim bine unde să tragem şi ce să eliberăm, Rusia încă mai speră la pene de curent. Aceasta este ultima speranţă a teroriştilor", a spus Zelenski, făcând aluzie la atacurile surprinzătoare ale Ucrainei din ultimele zile.

Forţele ucrainene au lovit un centru al armatei ruse din Melitopolul ocupat şi un hotel din Kadiivka, în Luhansk, în care ar fi fost cazaţi mercenari din grupul Wagner. Ambele atacuri s-ar fi soldat cu victime multe în rândul ruşilor.

"Aşa că, atât timp cât au rachete - şi Rusia încă le are - vă rugăm să luaţi în serios toate avertismentele din partea comandamentului militar ucrainean, a forţelor noastre aeriene şi luaţi în serios alarmele aeriene. La toate nivelurile, trebuie să fim pregătiţi pentru orice intenţii ostile", a atenţionat Zelenski.

El le-a vorbit ucrainenilor despre unul dintre evenimentele importante ale zilei de ieri, participarea sa la o reuniune cu liderii din G7, grupul statelor democratice cu cele mai puternice economii.

Este deja al cincilea astfel de summit din acest an la care Ucraina participă şi îşi prezintă pe deplin poziţia, a menţionat Zelenski. "Astăzi, am subliniat în mod specific ceea ce trebuie să facem anul viitor. Le-am mulţumit partenerilor şi i-am îndemnat să continue să ajute Ucraina şi în 2023, aşa cum au făcut-o în acest an. Este foarte important ca toate elementele de sprijin pentru statul nostru să fie păstrate şi să nu-şi piardă din elan. Este la fel de important să luăm noi măsuri care să preîntâmpine teroarea rusă", a arătat Zelenski.

El a anunţat că Ucraina are de gând să organizeze în această iarnă un summit în care să-şi prezinte formula de pace pe care o propune. "Indiferent de ceea ce intenţionează să facă agresorul, atunci când lumea este cu adevărat unită, lumea, şi nu agresorul este cea care determină evoluţiile viitoare. Aceasta este ceea ce oferim tuturor statelor conştiente, tuturor celor care preţuiesc Carta ONU şi preţuiesc pur şi simplu pacea", a spus şeful statului ucrainean.

Pe de altă parte, el a spus că premierul Denis Şmîhal şi prima-doamnă Olena Zelenska, alături de alţi oficiali, se află deja în Franţa, unde astăzi vor avea loc două conferinţe dedicate reconstrucţiei şi rezilienţei Ucrainei pentru a o ajuta să treacă de această iarnă. Este vorba, a explicat el, de direcţionarea tuturor forţelor franceze, atât ale statului, cât şi ale companiilor şi comunităţilor din Franţa, către proiecte specifice pentru redresarea Ucrainei în sectorul energetic, în viaţa oraşelor, a întreprinderilor, a spitalelor.

"Aşadar, acum este un moment important în Franţa pentru ţara noastră, iar mâine voi participa şi eu la evenimentele relevante", a declarat Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean a salutat din nou şi a mulţumit acelor ţări care sprijină Ucraina şi în eforturile de neutralizare a minelor şi a bombelor rămase neexplodate. El a anunţat că trei angajaţi ai serviciilor de intervenţii în situaţii de urgenţă au murit ieri în regiunea Doneţk în timpul operaţiunilor de deminare, în timp ce alţi doi au fost grav răniţi. "S-a întâmplat în Kostiantinivka, în districtul Kramatorsk, unul dintre teritoriile noastre cele mai contaminate de minele ruseşti şi de obuze neexplodate", a precizat Zelenski.

El a spus că de la debutul invaziei ruse, în 24 februarie, şi până în prezent, angajaţii Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă au îndepărtat peste 300.000 de obiecte explozive, în timp ce specialiştii genişti au neutralizat peste 180.000 de astfel de obiecte.

"Acesta este unul dintre cele mai importante domenii în care comunicăm cu partenerii noştri. Printre altele, trebuie să adunăm maximum de capacităţi globale pentru a pune capăt cât mai repede terorii minelor ruseşti", a spus Zelenski.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. "se depun toate eforturile pentru "a trece cu bine de această iarnă"

    nu de mult si noi am avut un conducator care zicea la fel 

    Mascariciule Zelenscki mai traiesti ? Hai actorasule mai termina cu impresiile tale tampite ca ne plictisesti..., Fa pace cu Putin si termina cu prostiile ca ne ai plictisit de tot... Lumea are si alte probleme nu numai ale tale... Rezolva le singur asa cum ti Le ai si facut....

    Dincolo de 2040 nu mai exista Rusia pe fata pamantului.

    Deciziile politice interne si reactia sociala rusa vor conduce la aceasta realitate.  

    Nu forte externe.  

    Totul se datoreaza manifestarii (amplificate de interventii punctuale nonconventionale) Karmei pentru tot ce au facut rau rusii vecinilor de-a lungul timpului. Le-a venit timpul platii, pur si simplu.  

    1. Cine esti tu, Bancherule? Reincarnarea lui Baba Vanga, a lui Nostradamus sau a lui Maharishi?

    Si Ceausescu zicea la fel

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb