"Sunt gata pentru negocieri cu Putin"

VOLODIMIR ZELENSKI: "Sunt gata pentru negocieri cu Putin"

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 20 martie 2022

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru CNN că este "gata pentru negocieri" cu preşedintele rus Vladimir Putin, dar a avertizat că, dacă acestea eşuează, "ar însemna că acesta este un al Treilea Răboi Mondial", informează news.ro.

"Sunt pregătit pentru negocieri cu el. Sunt pregătit de doi ani. Şi cred că fără negocieri nu putem opri acest război", a declarat Zelenski, duminică, într-un interviu pentru CNN.

"Cred că trebuie să folosim orice format, orice şansă pentru a avea o posibilitate de negociere, posibilitatea de a vorbi cu Putin. Dar dacă aceste încercări eşuează, ar însemna că acesta este un al Treilea Război Mondial", a adăugat el.

Zelenski a îndemnat la noi negocieri zilele acestea, în timp ce se apropie a patra săptămână a invaziei Rusiei în Ucraina. Într-un mesaj video postat sâmbătă, el a cerut discuţii "fără întârziere", avertizând că în caz contrar pierderile Rusiei vor fi "uriaşe".

"Noi am insistat mereu pentru negocieri. Am oferit întotdeauna dialog, am oferit soluţii pentru pace", a spus el. "Şi vreau să mă audă toată lumea, în special la Moscova. E timpul să ne întâlnim. E timpul să vorbim. E timpul să refacem integritatea teritorială şi dreptate pentru Ucraina".

Anterior, Zelenski a spus că priorităţile sale la negocieri sunt clare: "Sfârşitul războiului, garanţii de securitate, suveranitate, refacerea integrităţii teritoriale, garanţii reale pentru ţara noastră, protecţie reală pentru ţara noastră".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Cum adica esuarea negocierilor inseamna un al treilea razboi mondial?Ce are de gand Zelenski,sa bombardeze ambasadele altor tari si sa dea vina pe rusi?Rusii au vehiculat un asemenea scenariu,stiu ei ce stiu,cert este faptul ca nici Zelenski nu are toate tiglele pe casa!

    1. Si una si alta.Nu poti fi in mintea infierbabntata a unui artist.Si Adolf H. a avut incercari artistice.Cand Vrea poponezul nu doreste rusul addica viceversa.se potrivesc de minune a nu face pace.De astea am vazut multe in istorie.Cei ce pierd sut numai amaratii.sSau sub jugul rusesc sau sub cel ucrainian plebeia va fi la fel de nefericita,exceptie cei1 la o suta dintre ei,si nu se stie dintre sustinatorii invingatoriolor sau a invinsilor.Miseii o vor duce bine indiferent din ce tabara face parte.Soros sia inceput cariera ca evreu aliat al germanilor prin spolierea neamului sau si acum ne da lectii de democratie etc

    Ce caută Rusia in alte țări, ca nu le-a facut nimeni nimic si nu le-a luat nimic.

    Sa il schimbe pe Putin si sa intre in normal in tara lor, sa nu mai omoare oameni si sa distruga in alte țări. 

    1. NATO a bombardat Serbia pentru a ii apara pe kosovari.

      Rusia a atacat Ucraina pentru a ii apara pe rusii din Donbas.

      Mai vrei clarificari? Si kosovarii dar si rusii din Donbas nu erau de acord cu politica guvernului central (nici nu mai conteaza de cine erau manevrati, nu bombardezi civilii). 

    Bunaseara eu nu vad ce sar putea negocia cu un animal salbatic adica o fiara cu aratare de om care nu merita aerul pe care il respira .Eu cred ca este cea mai mare pierdere de timp pentru omenire ca un om normal sa discute cu satana pe pamint.

    1. Satana fiind Zelenskii...Un actor ratat care a dus tara in razboi cu Russia si acum nu stie ce sa faca de frica...Plange in occident , plange la Israel sa se lupte altii cu rusii pentru el... Ar fii in stare sa provoace un razboi NATO -Russia numai sa scape el de razboi....Un nenorocit...acest Zelenski...

      Ai citit drept carti de istorie niste articole pe fb si acum crezi ca poti emite pareri?? :))) Tine aberatiile astea pt tine, nu te mai arunca in spatiul public, incultule!

      Ce bine ne-a facut noua Putin?Ce bine ne-a facut noua Zelenski?Un psihopat nesimtit cu un tupeist nesimtit.Sa nu confundam marfa cu ambalajul,poporul e una,autoritatile sunt alta.E valabil si in cazul nostru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb