Industria de apărare a avut, anul acesta, rezultate promiţătoare, atât în ceea ce priveşte forţa de muncă, cât şi integrarea sa în Strategia de apărare a României, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la ceremonia de inaugurare a Expoziţiei Internaţionale de Tehnică Militară - EXPOMIL 2013.
Potrivit unui comunicat de presă, ministrul Varujan Vosganian a arătat, în discursul său, că industria de apărare românească se află sub auspicii favorabile. Ministerul Economiei, alături de principalele autorităţi din domeniu, este implicat într-o amplă acţiune de restructurare a industriei de apărare. Ministrul a amintit că Guvernul a aprobat înfiinţarea unui comitet interministerial, coordonat de consilierul Sorin Encuţescu. Comitetul interministerial elaborează Strategia de apărare a ţării, ce va fi supusă aprobării CSAT.
La ceremonia de inaugurare au participat, de asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, consilierul pe probleme de apărare al primului-ministru, Sorin Encuţescu, precum şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor implicate în sistemul de apărare şi siguranţă naţională.