Votul în plenul Camerei Deputaţilor, asupra moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, intitulată "Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă" este programat astăzi, potrivit unor surse din presă.
De la instalarea Guvernului Cioloş şi până în prezent, executivul s-a mai confruntat cu o moţiune simplă adresată ministrului Justiţiei, care a fost respinsă însă la 30 martie 2016.
Moţiunea simplă iniţiată de PSD şi ALDE era programată să fie dezbătută la Camera Deputaţilor, la 16 mai 2016.
Potrivit iniţiatorilor, moţiunea pe Agricultură sancţionează derapajele grave din domeniul agriculturii privind neacordarea plăţilor directe (subvenţii) în agricultură, blocarea accesării de fonduri europene, blocarea investiţiilor în domeniul irigaţiilor, precum şi managementul defectuos la nivelul ministerului şi al unităţilor subordonate.
"Din momentul în care s-a instalat actualul ministru al Agriculturii, am auzit doar scuze şi motivaţii despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă. De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declaraţiile politice, se observă cert că nu ştie ce şi cum să facă nimic", se arată în textul moţiunii, conform surselor.
Guvernul Cioloş s-a mai confruntat de la instalare până în prezent cu o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună. Moţiunea intitulată "Drepturile omului nu sunt un lux", iniţiată de PSD, ALDE, UNPR şi minorităţi a fost însă respinsă la 6 aprilie 2016. Iniţiatorii moţiunii au explicat că sancţiunea la adresa ministrului Justiţiei vine ca urmare a declaraţiei Ralucăi Prună cu privire la OUG nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal: "OUG nu restrânge drepturi şi libertăţi, ci tocmai le face efective. Cu o urmărire penală şi o combatere a infracţionalităţii slabe, discuţia despre drepturi e un lux teoretic".