Bursa americană a închis pe plus cea mai bună săptămână de la începutul anului, informează Reuters, potrivit Hotnews.
La finalul zilei de vineri, indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 59,04 puncte sau 0,58%, ajungând la 10.198,03 puncte. Standard & Poor"s 500, indicele celor mai reprezentative companii americane, a închis în creştere cu 7,70 puncte sau 0,72%, până la 1.077,95 puncte, în timp ce Nasdaq Composite, indicele care monitorizează tendinţa companiilor tehnologice, a închis cu 21,05 puncte în plus sau 0,97%, până la 2.196,45 puncte.