Statele Unite, care negociază de două luni indirect cu Iranul în încercarea de a salva acordul privind programul nuclear iranian, au afirmat luni că încă nu ştiu dacă Teheranul doreşte cu adevărat să revină la respectarea angajamentelor sale, notează AFP, citat de Agerpres.
"Încă nu ştim dacă Iranul doreşte asta şi dacă este dispus să facă tot ce este necesar pentru a respecta din nou acordul", a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, în cursul unei audieri parlamentare Washington. "Încă încercăm să aflăm dacă este cazul", a adăugat el.
Validat prin Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, acordul internaţional privind programul nuclear iranian a fost încheiat între Republica Islamică şi aşa-numitul grup P5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) în 2015 la Viena.
El oferă Teheranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale care îl vizează în schimbul garanţiilor că Iranul nu caută să dobândească arma atomică.
Dar este muribund de când Statele Unite s-au retras unilateral din 2018, sub preşedinţia lui Donald Trump, înainte de a restabili sancţiunile americane pe care pactul a permis să fie ridicate.
Ca răspuns, Teheranul a renunţat din 2019 la cele mai multe garanţii legate de programul său nuclear pe care le acceptase la Viena.
Succesorul lui Trump, Joe Biden, a declarat că este pregătit să revină în acord dacă Iranul revine la restricţiile nucleare. Prin intermediul celorlalte state încă părţi la acord, cele două ţări inamice negociază de la începutul lunii aprilie la Viena un compromis pe care americanii îl numesc "respect deplin contra respectarea deplină" a acordului.
Tratativele urmează să reînceapă la sfârşitul săptămânii în capitala Austriei.
"Nu am revenit nici măcar la stadiul +respect pentru respect+, nu ştim dacă va fi posibil", a insistat Antony Blinken.
"Încă nu ştim dacă (Biden) şi (Blinken) sunt dispuşi să îngroape politica eşuată de +presiune maximă+ a lui Trump şi să înceteze să utilizeze #TerorismulEconomic ca instrument pentru a obţine un avantaj în negocieri", a reacţionat pe Twitter ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, pentru care "a venit vremea să schimbăm direcţia".
Iranul "respectă" acordul nuclear, a adăugat Zarif, citând "articolul 36" din acest text, care permite unei părţi să ignore total sau parţial angajamentele sale în cazul nerespectării de către cealaltă parte a acestuia.
Iranul consideră de la început denunţarea unilaterală a pactului de către Trump ca o "încălcare" a literei şi spiritului Acordului de la Viena.