Pe lângă toate funcţionalităţile pe care le-a lansat în ultimele luni, WhatsApp lucrează şi la un nou design, care va face aplicaţia să arate mai modernă, informează news.ro.
În ciuda faptului că este cea mai populară aplicaţie de comunicare, WhatsApp a rămas mult în urma concurenţei, atât din punctul de vedere al funcţionalităţi, cât şi al aspectului.
Dacă funcţionalitatea a fost uşor crescută în ultima vreme, prin numeroasele funcţii lansate, în ceea ce priveşte aspectul, aplicaţia a rămas neschimbată de foarte mulţi ani.
Se pare, însă, că cei de la WhatsApp sunt şi ei conştienţi de problemă şi lucrează la un nou design. Indicii despre acesta au fost descoperite în codul aplicaţiei beta de Android.
Viitoarea interfaţă nu schimbă fundamental aspectul aplicaţiei, dar o face să arate mai modern, cu elemente mai bine definite şi mai uşor accesibile.
Secţiunile importante sunt grupate pe bara de butoane de jos, iar banda verde din partea de sus dispare, făcând loc unui spaţiu alb, unde restul opţiunilor devin mai vizibile.
Alături de funcţii precum cea de căutare şi de accesare a camerei foto, tot în partea de sus îşi vor face loc o serie de filtre, pe baza cărora vor putea afişate doar anumite chat-uri. Filtrele pot fi folosite, de exemplu, pentru a afişa doar chat-urile cu mesaje noi sau doar cele cu discuţii personale.
Rămâne de văzut acum când va fi lansat nou design şi dacă aceasta este versiunea finală sau, până în momentul lansării, vor fi aduse şi alte schimbări.
1. WhatsApp un mare Bluf....
(mesaj trimis de anonim în data de 12.09.2023, 18:58)
este o aplicatia care are nevoie de hardware performant sa functioneze ok,
asta inseamna consum mare de energie, poluare, etc