Wizrom Software a încredinţat agenţiei V+O Comunication contul de relaţii publice, care include servicii de comunicare pentru aplicaţiile şi serviciile din portofoliul companiei, arată un comunicat de presă.
"Grupul de firme Wizrom, din care face parte Wizrom Software, este în continuă dezvoltare şi am decis să susţinem această tendinţă printr-o comunicare activă, menită să explice rolul aplicaţiilor software în optimizarea proceselor, reducerea costurilor operaţionale şi creşterea vânzărilor", a declarat Adrian Bodomoiu, Managing Director Wizrom Software.
"Suntem onoraţi de încrederea acordată de unul dintre cei mai cunoscuţi furnizori de aplicaţii de business din ţară, care ne oferă posibilitatea de a contribui în continuare la dezvoltarea Wizrom", a declarat Lori Vişa, General Manager V+O Communication România.