Xi Jinping afirmă că reunificarea cu Taiwanul este "inevitabilă"

S.B.
Internaţional / 27 decembrie 2023

Xi Jinping afirmă că reunificarea cu Taiwanul este "inevitabilă"

"Reunificarea" Taiwanului cu China este "inevitabilă", a afirmat marţi liderul chinez Xi Jinping într-un discurs în care a reiterat poziţia pe care Beijingul o susţine de mult timp cu privire la democraţia de pe insula autoguvernată care se pregăteşte, luna viitoare, să-şi aleagă un nou preşedinte şi parlamentul, informează news.ro.

"Realizarea reunificării complete a patriei-mamă este o direcţie inevitabilă a evoluţiei, este justă şi este ceea ce-şi doreşte poporul. Patria mamă trebuie să fie şi va fi reunificată", a declarat Xi Jinping într-un discurs care a marcat cea de-a 130-a aniversare a naşterii fondatorului Republicii Populare Chineze, Mao Zedong.

Xi - unul dintre cei mai puternici lideri chinezi de la Mao încoace - a făcut din preluarea controlului asupra Taiwanului o piatră de temelie a obiectivului său mai larg de a "întineri" China pentru a aduce ţara la rangul de putere şi la statura de nivel global care crede că i se cuvin.

Însă aceste comentarii pe care le-a mai făcut înainte, reiterate acum, capătă o semnificaţie deosebită, pentru că vin cu doar câteva săptămâni înainte de un vot prezidenţial esenţial în Taiwan. Acolo, opiniile diferite ale partidelor politice privind relaţiile cu China fac adesea din alegeri un test de turnesol pentru sentimentul public faţă de Beijing - şi aduc ceea ce Taiwanul pretinde a fi o intensificare a operaţiunilor de influenţă pe insulă din partea Partidului Comunist Chinez aflat la putere la Beijing.

Alegerile din acest an urmează unor ani de tensiuni sporite, în condiţiile în care Beijingul şi-a intensificat presiunea militară, politică şi economică asupra insulei cât timp s-a aflat sub conducerea preşedintei Tsai Ing-wen, care este considerată în general ca fiind cea care cultivă relaţia neoficială a Taiwanului cu Statele Unite. Candidatul succesor al lui Tsai din partea Partidului Democrat Progresist, vicepreşedintele Lai Ching-te, conduce în sondaje şi este detestat în mod deschis de oficialii chinezi.

Lai devansează alţi doi candidaţi - Hou Yu-ih din partea partidului Kuomintang şi Ko Wen-je din partea Partidului Popular din Taiwan - care sunt văzuţi ca favorabili unor relaţii mai strânse cu Beijingul.

Partidul Comunist Chinez susţine că Taiwanul face parte din teritoriul chinez, deşi nu l-a controlat niciodată. Oficialii chinezi afirmă că urmăresc o "reunificare" paşnică, dar nu au exclus posibilitatea de a folosi forţa pentru a prelua controlul asupra insulei.

"(Trebuie) să promovăm dezvoltarea paşnică a legăturilor dintre cele două maluri ale strâmtorii (Taiwan) şi să împiedicăm în mod hotărât pe oricine să separe Taiwanul de China în vreun fel", a declarat Xi în discursul său de marţi, într-un avertisment aparent voalat nu doar pentru cei de la Taipei, ci şi pentru cei de la Washington.

Taiwanul a apărut ca una dintre cele mai spinoase probleme în relaţiile dintre SUA şi China. În timpul unui summit desfăşurat luna trecută la San Francisco, Xi i-a spus preşedintelui american Joe Biden că "reunificarea" Chinei cu Taiwanul este "de neoprit", potrivit Ministerului chinez de Externe.

În august 2022, când preşedintele de atunci al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a fost primită de Tsai în timpul unei vizite în Taiwan, China a înconjurat insula timp de câteva zile cu demonstraţii militare ample şi a întrerupt comunicarea militară la nivel înalt cu forţele armate americane. Acest canal a fost redeschis abia săptămâna trecută, după mai mult de un an de diplomaţie atentă, inclusiv summitul Xi-Biden.

SUA menţin o relaţie neoficială cu Taiwanul şi susţin politica "O singură China". În cadrul acestei politici, SUA recunosc poziţia Chinei potrivit căreia Taiwanul face parte din China, dar Washingtonul nu a recunoscut niciodată oficial pretenţiile Beijingului asupra insulei cu 23 de milioane de locuitori. De asemenea, Washingtonul este obligat prin lege să ofere insulei democratice mijloacele necesare pentru a se apăra singură.

Relaţia tensionată dintre Taipei şi Beijing datează din 1949, când generalul Chiang Kai-shek a fugit cu forţele sale naţionaliste în Taiwan, după ce Armata Roşie a lui Mao a câştigat controlul în Războiul Civil Chinez.

În discursul său de marţi, Xi a cerut cetăţenilor Chinei să "nu uite niciodată" de Mao şi de Partidul Comunist, de "aspiraţia iniţială şi misiunea fondatoare şi să rămână încrezători în istoria chineză şi să înţeleagă iniţiativa istorică, pentru a avansa în mod constant către marea cauză a modernizării Chinei".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Taiwanul este teritoriu chinezesc nimeni nu o poate nega asta plus se poate aplica o unificare pașnică cum era cu Hong Kong

    1. Si americanii stiu,numai o lungesc ,ca sa rezolve

      productia de cipuri de care au nevoie de acolo 

    Taiwanul Nu e “China” “noua….

    s c c r e t 

    1. Istoria te contrazice

      mai mergi o tura.

      istoria demonstreaza ca e ultima farama de “revolutionari” except comunism… 

      am citit si studiat cv inainte sa “graiesc”… atat naratiuni “spalate” cat si altele cu “glod” pe ele. 

      De ce se simte “Comunismul” atat de …. “grabit” ca sa gasesc un cuvant ce nu instiga. 

      s c c r e t 

      Nu au ce sa faca,nu ar fi trebuit sa se inhaiteze cu americanii!S-au inhaitat,pa libertate,mai devreme sau mai tarziu.Prezenta americanilor in coasta chinezilor este de neacceptat!Daca era invers,americanii ar fi acceptat?

      In "coasta" lor nu e problema "americanii" ci " vechii chinezi - cu ideologia si cultura lor politica economica sociala".... acolo e problema....

      Inteapa in Coaste o "economie" ce nu se bazeaza pe naratiunea "comunista" si asta DOARE! 

      Pai compara simplu PIB Percapita... raportul de inventica, pace, armonie, bunastare...etc... putere cumparare...pensionare.... intre cele doua "sisteme".... unul e cu mult superior... chiar si pentru o "insula".... 

      s c c r e t 

    Cum am spus....

    China are o carte de jucat pana in maximul 2026.... 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb