Xi Jinping, pe cale să devină preşedinte pe termen nelimitat al Chinei

(F.C.)
Internaţional / 25 februarie 2018

Xi Jinping, care conduce China - cu o mână de fier - de peste cinci ani, urmează să rămână la conducerea gigantului asiatic atât cât va dori, în contextul în care Partidul Comunist Chinez (PCC) a anunţat duminică faptul că vrea să elimine limita de două mandate prezidenţiale prevăzuă de Constituţie, relatează AFP.

Comitetul Central, un fel de "parlament" al PCC, a propus să se şteargă din Constituţie prevederea potrivit căreia un preşedinte "nu poate exercita mai mult de două mandate consecutive" de cinci ani, a anunţat agenţia China Nouă.

"Cred că va deveni împărat pe viaţă şi Mao Zedongul secolului al XXI-lea", a comentat politologul Willy Lam, de la Universitatea chineză din Hong Kong, referondu-se la atotputernicul fondator al regimului comunist, în 1949.

"Dacă sănătatea i-o permite, el doreşte să rămână la putere 20 de ani, adică până în 2032 în calitate de secretar general al Paritdului, iar până în 2033 în calitate de preşedinte al statului", a adăugat Lam, citând surse apropiate puterii de la Beijing.

Aceste dispoziţii urmează să fie supuse aprobării parlamentarilor chinezi în cadrul sesiunii anuale plenare a Adunării Naţionale Populare (ANP), ale cărei lucrări se deschid pe 5 martie.

După ce şi-a plasat, de cinci ani, oamenii în eşaloanele cele mai înalte ale puterii, el ar urma să obţină, potrivit lui Cabestan, postul de preşedinte al ANP pentru un personaj care îi este foarte apropiat, Li Zhanshu, "eminenţa (sa) gri", care a devenit anul trecut numărul trei al regimului, după premierul Li Keqiang.

"El se asigură, astfel, că reforma constituţională va fi adoptată fără vreo luptă", preconizează sinologul, notând existenţa unei opoziţii interne a regimului.

La cel de-al XIX-lea congres cincinal al PCC, care a avut loc în octombrie, Xi a obţinut deja ca "Gândirea cu privire la socialismul chinez al noii ere" să fie inclusă în statutul partidului, o onoare rezervată până acum, în timpul vieţii, numai lui Mao Zedong.

Xi Jinping le-a promis atunci compatrioţilor săi naşterea unei "noi ere" care va culmina în 2060 cu o Chină prosperă, modernă şi respectată pe scena internaţională, dar cu partidul comunist în continuare la putere.

El a angajat o luptă împotriva corupţiei, în care au fost sancţionate un milion de cadre, însă în care toată lumea vede doar un mijloc prin care preşedintele se debarasează de orice opoziţie internă.

Xi a promis în octombrie să lupte împotriva oricui ar "submina" puterea PCC şi sistemului socialist.

"Asistăm la întoarcerea erei Mao Zedong, când o singură persoană decidea pentru sute de milioane", comentează Willy Lam. "Nu există contraputeri. Este foarte periculos, deoarece Xi Jinping riscă să comită greşeli, iar nimeni nu va îndrăzni să-l contrazică".

Într-o reuniune, sâmbătă, a Biroului Politic al partidului unic, Xi Jinping a apreciat că "nicio organizaţie ori individ nu are privilegiul să fie mai presus de Constituţie şi lege", scrie China Nouă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb