Zeci de oameni ucişi într-un atac jihadist petrecut în nordul Mozambicului

J.P.
Internaţional / 29 martie 2021

Zeci de oameni ucişi într-un atac jihadist petrecut în nordul Mozambicului

Zeci de oameni au fost ucişi într-un atac jihadist în oraşul Palma din nordul Mozambicului, au anunţat duminică responsabili ai forţelor de apărare şi securitate din ţara din sud-estul Africii, relatează Digi24.

Alte câteva sute de oameni, atât localnici cât şi străini, au fost salvaţi din oraşul aflat în preajma unor proiecte gazeifere în valoare de 60 de miliarde de dolari, în cursul atacului care a început miercuri, a precizat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Omar Saranga.

Între altele, şapte persoane au fost ucise într-o ambuscadă a teroriştilor, în timp ce forţele militare şi de securitate încercau să evacueze aproape 200 de oameni refugiaţi în hotelul Amarula, a menţionat Saranga. Cel puţin un contractor britanic se află între victime, a indicat ziarul britanic Times, mai scrie sursa citată.

Provincia Cabo Delgado, unde se află oraşul Palma, este din 2017 scena unei rebeliuni islamiste, asociate cu gruparea Stat Islamic.

"La 24 martie, un grup de terorişti a declanşat acţiuni care au culminat cu asasinarea a zeci de oameni lipsiţi de apărare", a spus Saranga.

Potrivit acestuia, forţele de securitate încearcă să "elimine celule de rezistenţă", după ce în ultimele trei zile s-au concentrat pe salvarea localnicilor şi a străinilor din zonă. Oficialul citat nu a specificat numele grupării implicate în atac, care nu a fost revendicat.

Sunt primele informaţii mai clare despre victimele atacului, survenit într-o zonă unde comunicaţiile sunt precare.

Potrivit dpa, la originea atacului se află 100 de presupuşi membri ai grupării rebele, cunoscute atât ca Al-Shabaab cât şi ca Al-Sunna wa Jama'a.

Human Rights Watch (HRW) a raportat că numeroşi localnici au fost ucişi în revoltă şi sute de oameni au fugit din calea violenţelor.

Mai mulţi martori au declarat pentru HRW că au văzut cadavre pe străzile din Palma, după ce teroriştii au deschis focul la întâmplare asupra oamenilor şi caselor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb