ZIARUL BURSA

08 august 2024
Ediţia din 23.01.2025
Iranul - în căutare de soluţii politice; o comparaţie între forţa sa militară şi cea a Israelului

Iranul - în căutare de soluţii politice; o comparaţie între forţa sa militară şi cea a Israelului

M.S.Internaţional / 8 august 2024

Impactul economic al unui conflict armat între Iran şi Israel 

Iranul are avantaje în termeni de resurse umane şi echipamente terestre, dar, în cazul unui conflict armat, Israelul compensează prin superioritatea tehnologică, în special în domeniul aviaţiei şi al apărării aeriene, după cum rezultă din datele furnizate de Global Firepower, pe care se sprijină prezentarea ce urmează.

Sursa foto: facebook / Sebastian Burduja

Finanţare pentru eficientizarea energetică a sectorului industrial

George MarinescuPolitică / 8 august 2024

Proiectele privind modernizarea echipamentelor şi implementarea sistemelor de management al energiei în cadrul mai multor companii din ţara noastră vor fi demarate în curând, după ce ieri Ministerul Energiei a semnat 27 de contracte de finanţareîn acest sens, potrivit unui comunicat de presă emis de instituţia publică. Valoarea totală a contractelor este de 138,25 milioane lei, iar finanţarea este asigurată din fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin Investiţia 5, Componenta 6 - Energie - Asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial.

Sursa: conf-psihiatrie.calcool

Eveniment unic în ţara noastră: Conferinţa de Psihiatrie şi Psihologie Medico-Legală

O.D.Miscellanea / 8 august 2024

Facultatea de Medicină din Sibiu urmează să găzduiască, în perioada 20-23 noiembrie, un eveniment unic în România, Conferinţa Psihiatrie şi Psihologie Medico-Legală, la care sunt invitaţi experţi din mai multe domenii. Spitalul Clinic de Psihiatrie din Sibiu s-a remarcat anul acesta prin organizarea altor două evenimente ştiinţifice, unice în ţară, Conferinţa Naţională de Sănătate Mintală a Copilului şi Adolescentului (aprilie) şi Şcoala de Vară de Psihopatologie de la Păltiniş (iulie).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Macro Newsletter 08 August 2024

Macro Newsletter 08 August 2024

Macroeconomie / 8 august 2024

Producţia industrială din Germania şi-a temperat scăderea anuală în luna iunie 2024, până la 4,1%, de la 6,7% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%, după o scădere de 3,1% în luna anterioară. Producţia din industria...

Creşteri pe linie pentru indici

BVB Creşteri pe linie pentru indici

A.I. Piaţa de Capital / 8 august 2024

Acţiunile OMV Petrom - pe prima treaptă în topul rulajului  

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai...

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo