A doua etapă a investiţiilor pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană a municipiului Iaşi urmează a fi recepţionată. Au fost realizaţi aproximativ 6 km de reţea subterană de medie tensiune între staţia de transformare a energiei Galata, din municipiul Iaşi şi loc. Miroslava. În acelaşi timp, în staţia de transformare au fost montate echipamente noi, integrate în sistem SCADA, ce permit comanda şi controlul instalaţiilor de la distanţă, arată un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Totodată, se află în execuţie o a treia etapă a investiţiilor, în valoare de circa 2 milioane de lei, ce presupune montarea unei reţele subterane de medie tensiune în lungime de aproximativ 7,5 km între staţia de transformare Galata şi loc Ciurea, precum şi echipamente integrate în sistem SCADA.
Prima etapă a investiţiilor, în valoare de peste 4 milioane de lei, a fost finalizată şi pusă în funcţiune în luna septembrie a anului trecut. În cadrul acestei etape a fost montată o reţea subterană de medie tensiune de peste 10 km, precum şi echipamente noi, integrate în sistem SCADA, mai informează comunicatul citat.
Prin realizarea acestor lucrări va creşte semnificativ capacitatea de racordare a noilor consumatori, calitatea serviciului de distribuţie în zonele vizate, îmbunătăţind siguranţa în alimentarea clienţilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Gogu în data de 20.03.2019, 17:36)
Salarii romanesti si preturi europene.Investitii care nu se observa in timpii de intrerupere al energiei electrice,care in Romania sunt de multe ori mai mari ca in Germania.