Anual, pe 3 mai, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Statele Unite ale Americii consideră libertatea presei o componentă esenţială a unei guvernări democratice, conform comunicatului de presă remis către Redacţie.
"Societăţile democratice nu sunt infailibile, dar sunt responsabile. România a devenit un model regional pentru statul de drept. Multe dintre aceste îmbunătăţiri sunt rezultatul hotărârii unor jurnalişti români curajoşi şi al eforturilor lor de a spori transparenţa, de a dezvălui neregulile şi de a trage la răspundere instituţii şi persoane fizice pentru acţiunile lor. Îi felicităm pe reporterii din România care slujesc exclusiv interesul public şi pe români", punctează reprezentanţii ambasadei SUA.
Referitor la situaţia jurnaliştilor, ambasada SUA declară: "Nu trebuie să uităm că, în toată lumea, reporterii sunt ucişi în mod violent, atacaţi pentru ceea ce scriu şi reduşi la tăcere pentru lucruri la care au fost martori. În societăţi deschise, democratice, jurnaliştii trebuie să poată lucra nestingheriţi şi în siguranţă. Guvernele, ONG-urile, companiile şi oamenii obişnuiţi trebuie să continue să sprijine - şi să ceară - presă independentă, pentru că o naţiune fără o presă liberă şi independentă nu poate prospera liber şi din punct de vedere economic şi democratic".