BURSA ŞI CURSUL DE SCHIMB ÎN TANDEM Radiografia unei căderi brutale

Două săptămâni de coşmar

Miercuri, 16 ianuarie, a fost o zi neagră pentru Bursă, după ce, sistematic, în fiecare şedinţă ţinută de la începutul anului s-au înregistrat corecţii dramatice. Miercuri au fost depăşite, însă, şi cele mai negre presimţiri. S-a produs cea mai abruptă cădere a bursei din ultimele 10 luni : indicele BET a pierdut, practic, 4,5 procente în cursul unei singure şedinţe, în timp ce indicele BET-C a scăzut şi mai mult - cu 4,77 %. În consecinţă, bilanţul primelor zile scurse din 2008 este sumbru: cei doi indici menţionaţi au pierdut, cumulat, câte 16,5 procente, în timp ce indicele BET-FI, care măsoară evoluţia SIF-urilor, a înregistrat o cădere de 19 %. BVB şi piaţa RASDAQ cumulează o pierdere de aproape 6 miliarde euro din valoarea lor de capitalizare. 54 din cele 59 societăţi listate au înregistrat pierderi, mai mult de jumătate din ele depăşind 10 la sută din valoarea de capitalizare.

Degringolada bursieră se manifestă în tandem cu reculul brutal al monedei naţionale. Îndelungata tendinţă de apreciere a acesteia din lunile anterioare a fost stopată cu brutalitate. Nici o tentativă a Băncii Naţionale- creşterea dobânzii de referinţă în două reprize până la 8 %, sterilizarea repetată a pieţei de excesul de lei sau declaraţiile nervoase ale viceguvernatorului Dijmărescu privind speculatorii care şi-au propus să atace moneda naţională- nu s-a dovedit în stare să tempereze această prăbuşire a leului în "abis". De-a lungul mai multor zile de coşmar, moneda naţională a lunecat pe tobogan spre minimuri aşa-zis istorice, pierzând peste 3 % din valoarea de la începutul anului şi peste 20 % în raport cu ultimele 7 luni. În prezent, pare să-şi fi "calmat" declinul, oscilând în jurul unui curs de schimb de 3,69- 3,71 lei pentru un euro, oricum cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani.

Ameninţătoarea perspectivă a leului de a-şi relua oricând căderea spre noi praguri psihologice, şi mai descurajante, rămâne însă neschimbată. Se vorbeşte de altfel, ca despre o eventualitate deloc improbabilă, de pragul de 4 lei pentru un euro posibil de atins în prima jumătate a anului, ceea ce ar ceea ce ar umfla masiv nota de plată a importurilor şi, inclusiv, preţurile la consumator.

Această înlănţuire corelată şi complementară de contraperformanţe reprezintă un indiciu clar că economia românească, în ansamblul ei, se află în faţa unui impas, cel mai mare din ultimii ani.

Şocul financiar acuzat din plin de economie

Dezastrul de pe bursă şi prăbuşirea leului au trecut rapid pragul pieţei financiare şi s-au "difuzat" în întreaga economie. Importatori, furnizori de servicii, firme de transport , instituţii bancare, societăţi de asigurări şi încă multe alte entităţi economice acuză din plin şocul şi îşi revizuiesc, în primul rând, politicile de preţ. Dar nu numai pe acestea. Toţi cei care fac importuri sau se întâlnesc cu raportul de schimb leu-dolar sau leu-euro se văd obligaţi să-şi revadă bugetele întocmite pentru 2008 şi planurile de afaceri. Mai toţi şi-au stabilit aceste bugete la un curs de schimb cu mult sub cel pe care îl etalează astăzi piaţa. Păgubiţi sunt şi cei care au accesat credite în valută, deoarece vor plăti mai mult pentru rambursarea lor, chiar dacă băncile ar păstra dobânzile neschimbate. Ipoteză, bineînţeles, fantezistă.

Un leu slăbit se oglindeşte automat în preţuri care se umflă precum aluatul. Ele au început deja să crească ameninţător, dând dureri de cap consumatorilor cu venituri medii şi mici. Adică, majorităţii populaţiei. Într-un răstimp de numai cîteva zile, sarabanda scumpirilor planificate sau operate pe neaşteptate s-a dezlănţuit ca un tăvălug. Sunt anunţate scumpiri iminente la lapte, carne şi ulei. Ne amintim că, în urmă cu câteva luni doar, mai exact în toamna trecută, s-au produs, sub loviturile de "ciocan" ale secetei şi şocurilor petroliere, primele scumpiri de proporţii. Produsele agricole şi unele produse alimentare de bază au suferit de atunci majorări destul de consistente. S-a calculat că scumpirea lor în ultimul an ar depăşi 10 %, contribuind semnificativ la ratarea ţintei de inflaţie urmărită de Banca Naţională. Acum, sunt anunţate din nou creşteri la produsele alimentare şi nealimentare, ca şi la servicii.

Agresiunea preţurilor

Şi nu doar cu câteva procente. Foarte multe majorări de preţuri merg de la simplu spre dublu, trădând un vechi obicei al comercianţilor şi oamenilor noştri de afaceri de a nu pierde ocazia să-şi rezolve toate problemele, multe ţinând şi de slăbiciunile proprii, prin majorarea exagerată a preţurilor practicate. Numai ocazii să apară! De altfel, s-a aflat că unii importatori "calculează" de mai multă vreme preţurile la un un curs de 4 lei/euro, ceea ce este şi o denaturare a realităţii şi un abuz pe care nimeni nu s-a grăbit să-l sancţioneze.

De unde se vede că una este să-ţi creezi instituţii de reglementare a pieţei ca să poţi afirma că te afli şi tu în rândul lumii , şi cu totul alta este să le şi încurajezi sau să le obligi pur şi simplu să funcţioneze. Formele fără fond fac încă prea adesea legea în economia şi societatea românească. Există reglementări clare pe plan comunitar pentru combaterea "preţurilor excesive", ele se aplică chiar şi în ţara cu economia cea mai refractară la reglementări - Statele Unite - doar la noi nimeni nu pomeneşte de ele, lăsând consumatorul la cheremul speculanţilor.

Reacţia consternată a primului ministru în faţa scumpirilor anunţate riscă să rămână doar expresia nemulţumirii personale, un gest absolut inutil, făcut mai mult pentru imagine, atâta vreme cât angrenajul instituţional al statului- cu obligaţii exprese în domeniu- nu-şi intră în atribuţii.

Evident, n-am terminat cu trecerea în revistă a tuturor relelor care au lovit economia românească la început de an. Tot mai des şi din cercuri tot mai influente este evocată inevitabila temperare a creşterii economice în 2008, pericolul permanent şi iminent la reinstalării inflaţiei, adâncirea în continuare a decalajelor macroeconomice , ajunse şi aşa la dimensiuni care să dea bătăi de cap, prudenţa sporită a investitorilor străini.

Consecinţele unui asemenea curs al lucrurilor pot fi anticipate şi, fără a intra în alte amănunte, se poate spune - parafrazând o sintagmă intrată în folclor- că viitorul nu sună bine deloc.

Cum se face că atâtea "rateuri" şi-au dat dintr-odată întâlnire în economia românească, periclitându-i acumulările şi progresele înregistrate până acum? Să fie vorba de dificultăţi conjuncturale, deci temporare sau, dimpotrivă, îşi fac simţite efectele dezechilibre profunde, acumulate în timp şi ieşite acum la suprafaţă cu o primejdioasă forţă eruptivă? Care sunt, de fapt, cauzele acestor derapaje de la evoluţiile aparent normale din economia românească de până mai ieri?

Economia mondială, sub spectrul crizei

Un lucru este cert: influenţele externe nu mai pot fi neglijate. Or, nici economia mondială nu se simte prea bine. "Colţii" unei posibile recesiuni globale se întrevăd printre rândurile mai tuturor rapoartelor, analizelor şi previziunilor. O autoritate ca Alan Greenspan dă ca absolut sigură cufundarea economiei americane în recesiune. Statele europene dezvoltate- Germania, Franţa, chiar Spania, luptă din greu cu inflaţia, unele dintre ele cu deficite comerciale record şi toate, în ansamblu, cu inconvenientele create de o monedă europeană mult prea puternică în comparaţie cu rivalele ei- dolarul, yenul sau yuanul.

Piaţa petrolului rămâne cea mai nesigură dintre toate pieţele şi cu potenţialul exploziv cel mai ridicat. Preţul lui manifestă o "sensibilitate" maladivă: orice eveniment este în stare să-l destabilizeze şi să-l împingă în sus. Cea mai căutată sursă de energie este când obiectul celor mai intense şi oneroase speculaţii financiare, când o armă politică redutabilă. De aceea, nici un expert nu se încumetă să pronosticheze limita la care se va opri preţul atât de inflamabil al barilului de petrol. Ruşii, care ar câştiga într-un an de pe urma unui preţ de 100 dolari barilul nu mai puţin de 70 miliarde dolari se gândesc mai departe la ipoteza că preţul ar putea escalada şi "cota" de 200 dolari. Mană cerească pentru Moscova, tragedie pentru ţările importatoare printre care se numără şi România!

De astă toamnă s-a mai făcut simţită, pe tot mapamondul, şi o bruscă şi destul de pronunţată reaşezare a preţurilor la produsele agroalimentare. Mai direct spus, a început creşterea lor sensibilă. Corecţia a fost impusă de miopia politicilor agricole şi alimentare dusă decenii la rând: preţurile scăzute, devenite ceva banal, au creat şi întreţinut falsa credinţă că aşa se va întâmpla întru veşnicie. Preţuri mici înseamnă însă profituri mici, care erodează motivaţia şi interesul investitorilor ; aceştia au început să se retragă din agricultură şi industria alimentară, devenite domenii neprofitabile, şi a urmat o firească reducere a ritmurilor de dezvoltare. Se încetineşte dezvoltarea, scade producţia, şi apar lipsurile. Odată cu ele, concurenţa pentru mâncare mai puţină, care atrage creşterea preţurilor, iar odată cu ea reapare şi interesul investitorilor, ciclul reluându-se de la capăt. Este exact ce se întâmplă în momentul de faţă. Numai că a trebuit ca, înainte, viaţa să amendeze greşelile oamenilor, pentru a putea repune în drepturile sale agricultura şi industria alimentară.

Ca toate aceste evoluţii să se precipite în direcţia unor turbulenţe economice ar fi trebuit să existe şi "fitilul" care să aprindă bomba. Criza "subprimelor" din Statele Unite a fost tocmai această bomboană pe "tortul" economiei mondiale. Ne amintim că criza a căpătat rapid, prin însăşi mecanismul bursier care a propagat-o, dimensiuni internaţionale. A fost uşor să se transforme apoi într-o criza financiară autentică, depăşind graniţele Americii, alimentată şi de numeroase alte experimente bancare şi financiare imprudente.

Aşadar, mediul economic internaţional a devenit încet-încet neprietenos, dar între timp a căpătat- în ce ne priveşte- o caracteristică nouă în raport cu un deceniu în urmă: şi-a înmulţit legăturile şi intensificat corelaţiile cu economia românească. Izolarea de altădată s-a transformat în amintire. Armă cu două tăişuri: problemele economiei mondiale, în special eşecurile ei, ne influenţează într-o măsură mult mai mare decât în trecut performanţele economice.

Erori doar în aparenţă minore

Revenim la întrebarea anterioară: de ce s-a produs tocmai acum căderea simultană a bursei şi a monedei naţionale? Explicaţia este relativ simplă şi a fost găsită deja de specialişti: pe fondul incertitudinilor din economia mondială, la începutul acestui an s-a manifestat acut nefericita combinaţie dintre o inflaţie ridicată, un deficit de cont curent record şi un deficit bugetar neaşteptat de mare. Toate aceste trei dezechilibre macroeconomice au fost pentru investitori semnalul de avertisment de care aveau nevoie ca să-i îndemne la prudenţă. Mulţi dintre ei au ales să iasă rapid de pe piaţa românească. De altfel, investiţiile străine directe scăzuseră cu 21 de procente în primele 11 luni din 2007, în raport cu perioada similară din anul anterior. Mai grav este că ele n-au acoperit deficitul balanţei de plăţi decât în proporţie de 43 %. Cu un an înainte, adică în 2006, investiţiile străine directe pe 10 luni acopereau în întregime deficitul de cont curent al intervalului de timp respectiv. Mai grav este că, un an mai târziu, ele nu mai acopereau deficitul balanţei de plăţi decât în proporţie de 43 %. Diferenţa este, să recunoaştem, consistentă. Au venit apoi ca o "avalanşă" cheltuielile bugetare de la sfârşitul anului. Dintr-o execuţie echilibrată a bugetului la 10 luni s-a ajuns în următoarele două la un deficit pe muchie de cuţit: 2,4 % din PIB. Ceea ce înseamnă circa 2,8 miliarde de euro cheltuiţi dintr-o ... suflare. Bani mulţi aruncaţi pe piaţă de Ministerul Finanţelor, într-un interval scurt de timp, bani care au făcut din leu o marfă ieftină şi uşor de procurat. Dar, întotdeauna când oferta depăşeşte copios cererea, atunci şi preţul mărfii oferite- leul, în cazul nostru- scade simţitor. Sterilizările repetate la care a purces Banca Naţională ulterior n-au mai ajutat un curs intrat în derivă. În schimb, banii mulţi au fugit şi în preţuri, umflându-le şi dând impuls inflaţiei. Interesant este că, după această performanţă, ministrul finanţelor se mîndrea că a reuşit să stăvilească pofta de bani a administraţiilor locale, răspunzătoare de valul cheltuielilor de la sfârşitul anului.

Nici Banca Naţională nu poate fi scutită de răspundere pentru relaxarea prematură a politicii sale monetare în cursul anului trecut. Acum, stârnesc un zâmbet îngăduitor încercările de a repara ce mai poate fi reparat, aşa cum poate fi considerată şi declaraţia de zilele trecute a viceguvernatorului Cristian Popa: " Investitorii străini încă mai cred în puterea economică a României". Este tocmai momentul în care pasul înapoi al investitorilor a devenit cât se poate de evident. Dar cum nu există economie fără psihologie, şi bănci sau bursă fără încredere, să consemnăm ca atare, fără comentarii suplimentare, această declaraţie de credinţă din partea Băncii Centrale. Principala lecţie care poate fi desprinsă din aceste evenimente dramatice este că creşterea economică ( iar România a înregistrat în 2007 o rată de 6 %) nu te pune la adăpost de turbulenţe financiare, dacă se produce o relaxare prematură a constrângerilor interne pe seama îndatorării externe. Exact ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme.

Cauza profundă a relelor- abandonarea reformelor

Punem punct aici, deşi ar mai fi destule de spus. Dar nu detaliile, ci esenţa contează. Lucrurile ar fi stat cu siguranţă altfel dacă, după integrarea de facto a României în Uniunea Europenă, exigenţele şi preocupările legate anterior de reformele structurale nu s-ar fi diluat până la frontiera nepăsării. Adept al teoriei statului lipsit de putere şi de idei, Guvernul a abandonat practic orice intenţie serioasă, orice obiectiv de politică economică. A lăsat totul pe seama pieţei. Care , din cele mai diverse motive- lipsă de coordonare, fonduri neîndestulătoare, chiar şi neînţelegerea chestiunii- nu s-a dovedit în stare să-şi asume asemenea responsabilităţi. Ca atare, reforma structurală, pe care s-a bătut atâta monedă înainte de integrare, a rămas suspendată în aer, iar economia românească- la fel de vulnerabilă, rigidă şi slab competitivă ca şi mai înainte. Şi, în plus, dependentă masiv de importuri. Dovada: deficitele comerciale perpetuate de la un la altul şi, dintre care, ultimul, în anul de curând încheiat, a atins recordul de aproape 20 miliarde euro. Subperformanţă de care nu este străină, în mod evident, nici structura învechită a producţiei şi ofertei româneşti. Să nu uităm că exporturile noastre concurează pe pieţele externe mai mult prin costuri şi foarte puţin prin calitate.

Ca lucrurile să fie şi mai încurcate, politica salarială este practic desprinsă de productivitatea muncii, adâncind deficitele. Nici n-ar putea fi altfel în condiţiile scumpirii continue a vieţii, când numai cheltuielile prilejuite de întreţinere depăşesc binişor mărimea unui salariu mediu.

De altfel, e greu să fii concurenţial sub aspectul productivităţii muncii, dacă rata de propagare a tehnologiilor moderne este la jumătate faţă de cea din statele dezvoltate. Nu prea sunt perspective să te modernizezi structural mizând pe agricultură, pe industriile în lohn şi pe semifabricate.

Economia fiind dată la spate, politica în schimb, mai ales disputele ei împinse deseori până la absurd, au ocupat avanscena vieţii publice. Criza politică permanentă, fascinaţia conflictului fără sfârşit fac "sarea şi piperul" spectacolului public cotidian. Un spectacol gratuit care, pe termen mediu şi lung, nu este decât o diversiune din care va pierde, cu siguranţă, întreaga societate românească. Maniera de-a dreptul neserioasă în care a fost tratat accesul la fondurile structurale ( absobţie-zero în 2007!), nu mai are nevoie de nici un comentariu despre orizontul politicii româneşti.

Din acest motiv şi nu din altul (re­petăm: al reformelor structurale neterminate) organismele financiare internaţionale in corpore consideră economia României drept cea mai vulnerabilă printre economiile din fostul spaţiu răsăritean. De alt­fel, căderile Bursei şi ale monedei naţionale par să se înregistreze numai pe piaţa românească, devenită brusc o piaţă atipică, cu evoluţii imprevizibile şi primejdioase.

De teama pierderii totale a credibilităţii în faţa Occidentului a fost trimis ministrul Vosganian în postură de emisar pe la diverse cancelarii. Ca să îndrepte o imagine pe cale să se şifoneze destul de rău. Un demers ce trădează, din partea autorităţilor române, faptul că au început să conştientizeze că problemele economiei româneşti sunt mari şi că neglijate pot deveni insurmontabile.

2008 a debutat furtunos şi a creat, în numai câteva zile, probleme de mare gravitate. Se anunţă un an critic pentru interesele internaţionale ale României, dar mai ales pentru reformele sale atâta timp amânate. "Luna de miere" a integrării s-a încheiat demult. Acum urmează momentul adevărului. Nu trebuie uitat nici o clipă rostul acestei integrări: acela de asigura românilor un trai decent, civilizat, cât mai apropiat de nivelul standardelor europene.