Comisia Europeană reia plăţile pentru POS Mediu

F. A.
Fonduri Europene / 28 noiembrie 2012

Comisia Europeană a decis, astăzi, reluarea plăţilor către România pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, relatează sursele de presă.

Acest fapt permite procesarea cererilor de rambursare a sumelor cheltuite în cadrul proiectelor asociate Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

"Comisia salută îmbunătăţirile aduse sistemelor de gestionare şi control, care au făcut posibilă decizia de deblocare a programului, şi consideră că sistemul este acum în măsură să detecteze şi să prevină conflictul de interese, una dintre cele mai importante probleme în acest caz. De asemenea, autorităţile române au acceptat solicitarea Comisiei în vederea aplicării unei corecţii financiare de 10%, propuse în luna august 2012 pentru contractele licitate înainte de octombrie 2011 pentru a acoperi sumele care nu ar fi trebuit să fie rambursate din cauza neregulilor. Aceste sume pot fi utilizate în cadrul aceluiaşi program, dar pentru finanţarea unor proiecte noi", relatează comunicatul Reprezentanţei CE în România.

Comunicatul precizează că pentru a fi în măsură să decidă reluarea plăţilor şi în cazul celorlalte trei programe blocate, Comisia Europeană urmăreşte cu interes progresele înregistrate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb