CRISTIAN GHINEA: "Sebastian Ghiţă a trimis paparazzi să mă pozeze, voi cere protecţie de la servicii"

Ziarul BURSA #Politică / 12 iulie 2016

Cristian Ghinea

Cristian Ghinea

Actualizare 17:50

Deputatul Sebastian Ghiţă a negat acuzaţiile ministrului Fondurilor Europene şi a explicat că nu a angajat paparazzi ca să îl urmărească pe Cristian Ghinea.

"Mi se pare imposibil să se întâmple aşa ceva cu un ministru al României. Cu toate astea, strategia, tactica acestor tehnocraţi şi a acestui ministru ONG-ist de a încerca să justifice eşecurile legându-se de omul rău al momentului, Ghiţă, este greşită. Pentru că oamenii în România nu sunt proşti. Acest ministru nu este în stare să ia fonduri europene şi justifică acest eşec prin certuri cu mine", a declarat Sebastian Ghiţă într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

(G.F.)

-------

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, îl acuză pe deputatul PSD Sebastian Ghiţă de încercare de intimidare, spunând că are tot timpul pe urma sa o maşină care îl pozează şi avertizează că va cere protecţie de la serviciile statului.

"Este o încercare de intimidare care nu va funcţiona. D-l Ghiţă să stea liniştit, că actele de la DNA merg înainte şi probabil că mai avem material pentru DNA. Poate să pună câţi paparazzi vrea pe urma mea, nu se va schimba nimic. România nu e Columbia, nu suntem o ţară unde trebuie să-mi fie frică pentru siguranţa mea şi a familiei mele. Deşi este un sentiment ciudat când vezi că ai o maşină pe urma ta care te tot pozează, ăia pot să aibă şi altceva decât aparate foto. Dacă continuă, o să cer protecţie de la serviciile statului", a declarat Cristian Ghinea pentru Revista 22.

Ministrul Ghinea a spus că o campanie de denigrări la adresa sa din partea lui Ghiţă a fost demarată după ce a sesizat DNA pentru un posibil contract cu dedicaţie, cu o valoare de 38 de milioane de euro, încheiat pentru achiziţionarea sistemului informatic de la Autoritatea de Management care gestionează fondurile europene de mediu. Printre firmele care s-au ocupat de gestionarea proiectului se numără şi compania One Expert, deţinută de Sebastian Ghiţă.

"D-l Ghiţă s-a inflamat pentru că probabil el s-a obişnuit ca oficialii români să stea în poziţie

de lotus, că el este mare şef la parlament, mare bogătaş, are televiziune. Şi a început o campanie de denigrări împotriva mea. A declarat că el nu are firme, că despre ce vorbesc eu şi atunci am spus: OK, e un caz la DNA Ploieşti care arată că d-l Ghiţă controlează 52 de firme prin interpuşi. Este o instituţie a statului care face această afirmaţie şi atunci am cerut Corpului de Control să scoată din arhiva electronică detalii despre aceste firme, ce contracte au avut şi am publicat acele contracte", a explicat ministrul fondurilor europene.

"De atunci însă d-l Ghiţă joacă cu ce ştie şi el. Probabil i-a mers cu guvernele de politicieni, face agitaţie la televizor, am paparazzi pe urma mea, sunt demascat că mă duc la restaurant să văd meciul în pantaloni scurţi, de parcă este ilegal sau imoral să porţi pantaloni scurţi vara", a adăugat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb