Piaţa spaţiilor de retail a început timid acest an din punct de vedere al activităţii de dezvoltare, însă pentru restul anului este preconizată o revenire, în condiţiile în care sunt anunţate să fie livrate proiecte cu o suprafaţă totală de circa 120.000 metri pătraţi, arată datele companiei de consultanţă imobiliare Cushman & Wakefield Echinox, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, un singur proiect a fost finalizat în primul trimestru al anului, cu o suprafaţă de 5.000 metri pătraţi, respectiv Cometex Hunedoara, înregistrându-se astfel cel mai redus nivel trimestrial al livrărilor din T1 2020.
Luna aprilie a venit însă cu lansarea unui proiect important - Argeş Mall din Piteşti (51.000 metri pătraţi) dezvoltat de Prime Kapital în parteneriat cu MAS Real Estate, iar pentru restul anului urmează să fie finalizate noi scheme de retail, în special în afara Bucureştiului, în oraşe precum Piteşti, Sibiu sau Râmnicu Vâlcea.
Prime Kapital - MAS Real Estate, Oasis Consulting sau Cometex sunt printre cei mai activi dezvoltatori de pe piaţa locală având în vedere planurile anunţate pe termen scurt.
Primul trimestru a fost sărac în livrări noi în toată Europa Centrală şi de Est, unde au fost finalizate proiecte cu o suprafaţă de până la 150.000 metri pătraţi, Polonia şi Bulgaria cumulând 73% din acest total. Proiectele de tip parcuri de retail au fost preferatele dezvoltatorilor în întreaga regiune, inclusiv în România, reprezentând peste 95% din oferta nouă din primul trimestru.
La finalul primului trimestru, aproape un milion de metri pătraţi de proiecte de retail erau în diferite faze de construcţie la nivel regional, din care în Polonia aproape 400.000 metri pătraţi, în România peste 250.000 metri pătraţi, în Bulgaria - 164.000 metri pătraţi şi în Cehia - 105.000 metri pătraţi.
Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: "Dacă ne uităm la perspectivele pe termen mediu şi scurt, România va fi, după Polonia, al doilea cel mai mare beneficiar de noi proiecte de retail din Europa Centrală şi de Est (CEE). Piaţa locală are potenţial de a absorbi aceste investiţii având în vedere densitatea medie de spaţii de retail comparativ cu alte ţări din CEE, dar şi evoluţia puterii de cumpărare în contextul creşterilor salariale preconizate pentru următorii ani şi a trendului descrescător al inflaţiei. În acelaşi timp, pe lângă investiţiile în proiecte noi, dezvoltatorii vor continua să renoveze şi să upgradaze proiectele existente, mai ales pe cele de tip mall, pentru a le aduce la nivelul cerinţelor actuale ale chiriaşilor şi pentru a rămâne relevante pe piaţă, având în vedere că circa 70% din stocul de spaţii de retail din mall-uri a fost construit în urmă cu peste 10 ani".
Chiriile centrelor comerciale s-au menţinut constante la un nivel maxim de 80-85 de euro/mp/lună în Bucureşti, în timp ce în oraşele secundare precum Cluj - Napoca, Timişoara, Iaşi şi Constanţa, acestea ajung la 50-65 euro/mp/lună, iar în cele terţiare la 30-35 euro/mp/lună.