DNA: Doru Popescu, acuzat de luare de mită, este trimis în judecată

Alexandra Cismaru
Anticorupţie / 15 martie 2017

Doru Popescu, acuzat de luare de mită, este trimis în judecată

Ioan Doru Popescu, fost adjunct al şefului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie sub control judiciar, într-un dosar privind fraudarea unui concurs.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Popescu este acuzat de două infracţiuni de luare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Tot sub control judiciar a fost trimis în judecată plutonierul adjutant şef Vasile Bojan, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în timp ce Raluca Delia Bojan este judecată pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor miltiari, în data de 23 septembrie 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Cluj a publicat un anunţ privind scoaterea la concurs a 14 posturi vacante de subofiţer, cu recrutare din sursă externă, din care două posturi de subofiţer administrativ principal - Serviciul Logistic.

Pentru posturile de de subofiţer administrativ principal, preşedinte al comisiei de concurs a fost Doru Ioan Popescu.

Concursul a constat într-o probă psihologică eliminatorie, o probă de evaluare a performanţelor fizice, care a fost susţinută în 21 octombrie 2016, şi o probă scrisă, constând într-un test grilă, care a fost susţinută la sediul IJJ Cluj în data de 24 octombrie.

"Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2016, inculpatul Chiorean Daniel Gheorghe şi inculpatul Bojan Vasile, militari jandarmi în cadrul I.J.J. Cluj, l-au abordat pe inculpatul Popescu Ioan Doru, adjunct al Inspectorului şef al IJJ Cluj şi preşedinte al comisiei de concurs, şi l-au întrebat dacă îi poate ajuta pe candidaţii Chiorean Felician Cornel şi Bojan Raluca Delia să promoveze concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofiţer administrativ. Candidaţii menţionaţi sunt fratele, respective fiica celor doi militari jandarmi", se arată în comunicatul DNA.

În acest context, Ioan Doru Popescu a pretins şi primit de la inculpaţii Daniel Gheorghe Chiorean şi Vasile Bojan sumele de 1.000 de euro, respectiv 2.000 de euro, pentru ca în schimb să le faciliteze rudelor celor doi promovarea probei scrise.

"La data de 23.10.2016, cu o zi înainte de susţinerea testării scrise, inculpatul Popescu Ioan Doru a pus la dispoziţia suspectului Chiorean Daniel Gheorghe şi inculpatului Bojan Vasile cele două variante de răspuns aferente testului grilă pe care candidaţii Chiorean Felician Cornel şi Bojan Raluca Delia l-au susţinut la data de 24.10.2016 la sediul I.J.J. Cluj", se mai arată în comunicat.

În urma susţinerii testării scrise, cei doi candidaţi au luat nota maximă, fiind, de altfel, singurii care au obţinut nota 10.00 şi au fost în cele din urmă declaraţi admişi, promovând astfel concursul organizat pentru ocuparea celor două posturi vacante de subofiţer administrativ în cadrul acestei unităţi.

Procurorii militari mai arată că au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Gheorghe Daniel Chiorean, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

"În prezenţa apărătorului ales, inculpatul Chiorean Daniel Gheorghe a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 1 an şi 9 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani, şi interzicerea pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor, de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat", se mai arată în comunicatul DNA.

De asemenea, anchetatorii mai menţionează că pe parcursul termenului de supraveghere, Chiorean va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Totodată, în cauză a fost instituit sechestrului judiciar asupra unui autoturism ce aparţine inculpatului col.(r) Ioan Doru Popescu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

De asemenea, procurorii militari au mai propus anularea concursului susţinut de către candidaţii Felician Cornel Chiorean şi Delia Raluca Bojan, desfiinţarea tuturor înscrisurilor întocmite de către reprezentanţii IJJ Cluj cu ocazia susţinerii probei scrise de către cei doi candidaţi precum şi a actelor administrative întocmite ulterior, ca urmare a promovării concursului respectiv.

În cauză, procurorii militari au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie.

Faţă de inculpatul plt. adj. şef Budelecan Mihai Vasile, procurorii militari au dispus soluţia clasării iar faţă de suspectul Chiorean Felician-Cornel au dispus renunţarea la urmărire penală.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb