Direcţia Regională de Drunuri şi Poduri (DRDP) Craiova anunţă, joi, că drumarii au continuat lcurările pe Transalpina, astfel încât circulaţia să poată fi deschisă,, conform news.ro.
"Lucrările de punere în siguranţă a DN 67C, Transalpina, continuă", anunţă, joi seară, DRDP Craiova.
Sursa citată a precizat că în cursul zilei de joi s-au efectuat lucrări de îndepărtare a stâncilor de pe versanţi, care riscau să cadă în partea carosabilă.
De asemenea, s-au făcut reparaţii la parapete şi montare/reparaţii indicatoare rutiere.
O comisie specială din cadrul CNAIR a verificat, miercuri, dacă traficul poate fi deschis în siguranţă pe DN 67 C. În urma reviziei s-a stabilit că nu poate fi reluată circulaţia pe Transalpina, întrucât sunt încă zone unde zăpada adunată pe versanţi poate cădea pe şosea, potrivit news.ro.