Vizitatorii vor trebui să aştepte până la începutul lui 2010 pentru inaugurarea turnului Burj Dubai, cea mai înaltă construcţie din lume, informează AP.
Biroul de presă al companiei care se ocupă de construcţia Burj Dubai a declarat azi că Burj Dubai va fi inaugurat pe data de 4 ianuarie 2010, o lună mai târziu decât se preconiza.
Preşedintele Emaar Properties, Mohammad Ali Al Abbar, a declarat că dezvoltatorul a decis să amâne data inaugurării Burj Dubai pentru data de 4 ianuarie 2010 pentru a coincide cu data la care şeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum a fost desemnat conducătorul Dubai-ului.
Cu o înălţime de peste 800 metri, Burj Dubai este cea mai înaltă clădire din lume. Compania Emaar Properties nu a confirmat încă înălţimea finală a clădirii. Lucările la Burj Dubai au început în luna ianuarie 2004 şi în luna ianuarie 2007 turnul a ajuns la etajul 100. O lună mai târziu clădirea din Dubai a depăşit Sears Tower din Chicago, devenind clădirea cu cel mai mare număr de etaje din lume.