Dumitru Chiseliţă, preşedinte AEI: O nouă provocare: ROMÂNIA - între creşterea preţului la gaze sau creşterea preţului la locuinţe?

Un Proiect de Regulament European stabileşte de obligativitatea construirii unor capacităţi de stocare CO2 pe banii companiilor producătoare de gaze din România, costuri care impun alocarea de resurse financiare din partea producătorilor de gaze pentru alte activităţi decât cele de extracţie gaze, şi care pot determina creşterea preţului gazelor, a declarat Dumitru Chiseliţă conform unui comunicat remis redacţiei. În lipsa acceptabilităţii sociale pentru dezvoltarea de capacităţi de stocare CO2 în România, companiile româneşti de producţie gaze vor fi obligate să realizeze, pe banii lor, astfel de obiective în alte ţări. Şi astfel, alte ţări vor beneficia de existenţa acestor facilităţi, realizate de români, şi astfel îşi ţin deschise capacitatea de producţie pentru materiale de construcţii (ex. ciment), în timp ce România va închide capacităţi de producere a materialelor de construcţii (ex. ciment) din lipsa capacităţilor de stocare a CO2.

Conform comunicatului, această situaţie pe lângă implicaţiile macroeconomice (închideri de capacităţi de producţie, pierderi de locuri de muncă, mai puţine resurse la bugetul de stat etc.), va duce şi la creşterea costurilor locuinţelor, pe fondul importurilor. Totodată, angajarea financiară a companiilor în astfel de investiţii masive, va duce la scumpirea finanţării, dar şi la riscuri în acoperirea costurilor din activitatea de injecţie CO2, în situaţia în care vor fi realizate capacităţile de stocare CO2 obligatorii, dar nu va exista infrastructura sau cererea ca acestea să devină şi operaţionale, care se pot reflecta în creşeterea preţului gazelor naturale.

Pe data de 16 martie 2023 s-a lansat propunere Net-Zero Industry Act, care stabileşte că la nivelul UE să se atingă o capacitate anuală de stocare a CO2 de 50 de milioane de tone până în 2030. Actul impune producătorilor de petrol şi gaze din UE să fie singurii care vor finanţa dezvoltarea capacităţilor de stocare a CO2.

Având în vedere că România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE, practic companiilor româneşti producătoare de gaze, le va reveni sarcina principală de a susţine financiar cea mai mare parte din această dezvoltare a capacităţilor de stocare CO2 din ţările UE.

Conceptul Proiectului de Regulament Net-Zero Industry Act, face trimitere exclusiv la obligativitatea producătorilor de gaze de a investii aceşti bani (cca 3,7 mld euro pentru România) din care se vor construi depozite în diverse ţări din UE. Opoziţia publică dezvoltată în România, faţă de singurul proiect de injectie a CO2 la Boteşti, judetul Argeş, şi în acest context "frica" propunerii unor astfel de proiecte în România, blochează dezvoltarea unor astfel de capacităţi de stocare în România şi împingerea unor astfel de investiţii (din banii firmelor româneşti) în alte ţări care deja şi-au dezvoltat infrastructura specifică şi aşteaptă construcţia depozitelor. Dar, dezvoltarea de capacităţi de dezvoltare a CO2 în alte ţări crează avantaje competiţionale pentru acele ţări şi în acelaşi timp va determina închiderea unor capacităţi de producţie a materialelor de construcţie în România, respectiv români vor fi puşi în situaţia de a achiziţiona de exemplu ciment din import la preţuri mai mari, adică vom asista la o scumpire a locuinţelor.

În acest context, este nevoie de o mobilizare exemplară pentru a modifica versiunea iniţială a acestui Proiect Net-Zero Industry Act, pentru a se evita o situaţie similară cu lipsa de iniţiativă din cazul Proiect de Regulament European privind reducerea emisiilor de metan (din perioada 2021 -2023), care va aduce deservicii românilor pe seama nepăsării şi a inactivităţii în zona instituţiilor europene.

În urmă cu 3 ani, Proiectul de Regulament European privind reducerea emisiilor de metan, trecea neobservat în România cu toate semnalele de alarmă trase de Asociaţia Energia Inteligentă (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/regulile-privind-emisiile-de-metan-pot-afecta-romania/ ), fapt care a făcut ca documentul final al Regulamentului, să fie o adevărată lovitură adresată românilor. Lipsa unor poziţii ferme, dar susţinute ştiinţific, a făcut ca Regulamentul înaintea perioadei de aprobare să fie potenţial cauzator de o creştere a preţului la gaze estimat cu până la 31% (https://asociatiaenergiainteligenta.ro/regulamentul-european-privind-reducerea-emisiilor-de-metan-in-sectorul-energetic-poate-creste-insecuritatea-energetica-si-saracia-energetica-a-romaniei/) .

Peste 13 milioane tone de dioxid de carbon ajung în fiecare an în atmosferă din cauza producţiei de ciment din România, ţară care produce anual în jur de 15 milioane de tone de ciment, cifră agregată la nivelul celor mai mari jucători de pe piaţa românească. Pentru a combate schimbările climatice, Uniunea Europeană a adoptat Legea europeană a climei care ridică ţinta UE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră la cel puţin 55% până în 2030 (de la 40% în prezent) şi face din atingerea neutralităţii climatice până în 2050 o obligaţie legală.

Companii româneşti din industria chimică, a materialelor de construcţii dacă nu injectează cca. 1,5 milioane de CO2 până în 2030 îşi vor reduce capacitatea de producţie lăsând loc produselor care vor veni din acele ţări unde industria va reduce emisiile de carbon (prin noul Regulament al UE, pe banii firmelor româneşti).

În acest context, este necesară urgent abordarea următoarelor poziţii în raport cu instituţiile europene:

-pe lângă proiectele de stocare a CO2, recunoaşterea drept Proiecte strategice Net-Zero ar trebui acordată şi proiectelor care sunt esenţiale pentru un proiect de stocare a CO2, cum ar fi proiectele de captare a CO2 şi proiectele de infrastructură CO2 necesare pentru transportul CO2 captat. către locurile de stocare a CO2.

- nu toate câmpurile de petrol şi gaze operate de producătorii de petrol şi gaze sunt epuizate şi astfel disponibile pentru a fi utilizate exclusiv pentru stocarea CO2. Prin urmare, trebuie cuprinză în Regulament şi injecţia de CO2 care poate genera creşterea factorului final de recuperare al ţiţeiului.

- eliminarea impunerii de obligaţii şi cote exclusiv sectorului petrol şi gaze proporţional cu producţia acestora nu va asigura atingerea obiectivului stabilit, dar va aduce creşteri de preţ ale gazelor şi insecuritate energetică.

- criteriile de alocare a contribuţiilor (cotelor) de injecţie de CO2 către o entitate nu ar trebui să se bazeze pe producţia de petrol şi gaze într-o anumită perioadă de timp, ci ar trebui să ia în considerare în primul rând caracterul adecvat tehnic real al locaţiilor de stocare a CO2 din portofoliul de rezervoare epuizate.

- un sistem de cote nu poate fi reglementat dacă nu este asigurată şi o nevoie adecvată a pieţei pentru capacitatea de stocare. Stabilirea unei cerinţe de stocare, care revine numai producătorilor de petrol şi gaze, în timp ce ignorarea întregului lanţ valoric al CO2 (de exemplu, captarea CO2, transportul CO2) nu este o măsură proporţională cu obiectivul stabilit.

Deşi de a lungul timpului s-a vorbit de România ca şi Hub de gaze, Hub de energie electrică, Hub de hidrogen, etc., în fapt nici unul din acestea nu avea şanse reale de a se realiza, singurul Hub pe care Romania are şansa reală de al realiza în Europa de Est, este Hub-ul de CO2. Avem, zăcăminte depletate de gaze, avem posibilitatea de a reloca şi dezvolta un sistem de captare şi transport CO2.

Modul în care va fi abordat acest subiect va face diferenţa între winner şi losser.

În fapt discuţia ar trebui să fie de ROMÂNIA - între scăderea preţului la gaze sau scăderea preţului şi la locuinţe?