Eugen Tomac, preşedintele PMP: Respingerea românilor din spaţiul Schengen, o mare nedreptate

D.R.
Politică / 19 august 2023

 Eugen Tomac, preşedintele PMP: Respingerea românilor din spaţiul Schengen, o mare nedreptate

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, a declarat astăzi, la Conferinţa Naţională a partidului Forţa Dreptei, că românilor li se face o nedreptare, prin refuzul de a fi acceptaţi în spaţiul Schengen. informează Agerpres.

Eugen Tomac a declarat: "O mare nedreptate care ni se face nouă, românilor, este cea privind refuzul de a fi acceptaţi în spaţiul Schengen, în spaţiul fără frontiere al Uniunii Europene. Nu ne batem cu demagogie, ne batem cu instrumente legale pe care le avem la dispoziţie. De aceea am deschis un proces la Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene împotriva Consiliului Uniunii Europene, unde vom condamna Austria pentru acest abuz de drept. Suntem 20 de milioane de cetăţeni români care merită să se bucure alături de ceilalţi cetăţeni europeni de libertatea de circulaţie. Mai avem un obiectiv în care eu cred mult, la fel ca şi preşedintele dumneavoastră, domnul Orban, şi anume unirea Republicii Moldova cu România", conform sursei citate.

El şi-a manifestat convingerea că Dreapta va putea "scrie istorie" la alegerile care vor avea loc anul viitor, menţionează sursa citată.

Eugen Tomac a adăugat: "Dreapta înseamnă respect pentru lege. Dreapta nu pune sub semnul întrebării ataşamentul nostru faţă de Uniunea Europeană. Dreapta nu pune sub semnul întrebării statutul nostru în cadrul NATO. (...) Deşi pare imposibil, deşi pare foarte greu, eu sunt convins că în 2024 putem scrie istorie. (...) Trebuie să le arătăm celor din PSD şi anexelor create că România nu poate rămâne pradă în faţa acestor jocuri mizerabile. Perspectiva de unire a forţelor de Dreapta îi bagă în corzi. (...) Noi nu trebuie să ne batem doar pentru obiectivele noastre politice. România nu trebuie raportată doar la ce avem în ţară, pentru că avem în Uniunea Europeană peste 5 milioane de cetăţeni români", potrivit sursei citate.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. de ce nu va uniti voi cei de dreapta intr-un singur partid, asa cum e psd de stanga, unicul partid de stanga. si de-aia ia mereu 30-35 % din voturi.

    un singur partid de dreapta , ca la americani si bye. asa are si dreapta o sansa sa ia majoritatea. pt ca pnl plus usr plus pmp i-ar lua fata la psd(nu mereu dar macar uneori) 

    1. Care dreapta? Care stânga? Cuvinte lipsite de conținut.

      PROSTU nu e PROST DESTUL,DACA nu e si FUDUL.! Ucrainianule,dute ba si lupta pentru tara ta si lasane pe noi romanii ca vedem noi ce facem. Tu,ca si SLUGA credincioasa a BETIVULUI BASESCU,ai pus umarul impreuna cu PDListii la DISTRUGEREA ROMANIEI ca sa va imbogatiti voi. Cand cei ca tine in frunte cu PDListii ,cand ati vazut ca riscati sa fiti aruncati la COSUL de GUNOI,ori ati infiintat niste partide noi care SUG din SANGELE ROMANILOR sau cei din PDL,sau REFUGIAT in PNL,pe care l-au DISTRUS. Observ ca un neica nimeni ,vorbeste despre partidele de dreapta din Romania care ar trebui sa se uneasca .Pai asta ii mai trebuie Romaniei,inca o GUVERNARE de DREAPTA si gata,TARA se v-a scufunda la fel ca si TITANICUL. Ba mai mult,azi ,Romania,s-a pricopsit si cu inca doua Partide ANTINATIONALE,unu ,fiind NEOMARXISTII de la USR ,iar pe locul doi,AUR,Partid infiintat de tizul lui ZELEA CODREANU,GEORGE SIMION,care se viseaza noul VLAD TEPES,dar fara PENE la CACIULA,si care daca doamne fereste ar veni la GUVERNARE,ar IZOLA TARA pe plan international de nu ne-ar mai primi nici RUSII in CSI. Ce VIITOR LUMINOS are Romania cu astfel de PATRIHOTI.!

    ia bagati voi de maine viza pt americani si la intrarea in tara si la iesire si in 48h intram cu viteza maxima peste tot in lume nu numai in Schengen! aaaa, nu puteti, deranjati stapanirea! Din daci liberi am ajuns slugi in patru labe! Cinste capitalismului! am ajuns slugi, dar lingem democratie, tragem pi nas, ne ,,tragem" intre noi ... e frumos, nu?!

    Sa nu o uitam pe Macovei care lega accesul in Schengen de o regula nou inventata MCV. Cand o tara e sabotata din interior, greu se mai poate face ceva. Macovei este colega de partid a lui Tomac (pentru cine a uitat)

    nu respinge nimeni pe nimeni….

    vedeti remitencele…. 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb