EY: Activitatea IPO globală rămâne stabilă în T1/2025

A.B.
Miscellanea / 14 aprilie

 EY: Activitatea IPO globală rămâne stabilă în T1/2025

Pieţele IPO au avut un început de an 2025 volatil, influenţat de tensiuni geopolitice, politici comerciale noi şi expansiunea tehnologiilor AI, înregistrând 291 de listări şi atrăgând 29,3 miliarde de dolari - o valoare în creştere cu 20% faţă de T1/2024, deşi volumul a rămas similar, potrivit unui comunicat EY emis redacţiei.

Schimbările radicale de politică ale noului guvern din SUA au produs atât oportunităţi, cât şi riscuri. Prognozele privind inflaţia au crescut, iar taxele vamale nu vor face decât să alimenteze şi mai mult presiunile inflaţioniste în Statele Unite şi în întreaga lume, generând incertitudine în politicile monetare. Sectorul aerospaţial şi al apărării înregistrează o creştere accentuată a investiţiilor la nivel mondial, pe fondul majorării cheltuielilor militare, ceea ce ar putea stimula activitatea IPO în acest domeniu. Totuşi, noile politici au avut şi un efect de descurajare a eforturilor legate de aspectele de mediu, sociale şi guvernanţă (ESG), întrucât companiile se confruntă cu un cadru legislativ neuniform pe diferite pieţe. Companiile care doresc să lanseze oferte publice iniţiale exploatează din ce în ce mai mult inteligenţa artificială pentru a-şi optimiza strategiile de piaţă şi eficienţa operaţională, semnalând un impact transformator asupra modului în care se pregătesc pentru listare şi execută aceste operaţiuni.

George Chan, lider EY Global IPO, a declarat: "La început de 2025, un val de dinamici emergente amplifică volatilitatea şi incertitudinea pe întreaga scenă a IPO-urilor. În condiţiile în care frământările geopolitice rescriu regulile jocului, politicile postelectorale redesenează graniţele oportunităţilor, iar inovaţiile tehnologice răstoarnă aşteptările, succesul le va aparţine celor care se ancorează în fundamente de neclintit şi se adaptează mediului instabil prin pregătire şi agilitate pentru a valorifica momentul decisiv".

Numărul IPO-urilor din primul trimestru al anului 2025 în regiunea America a crescut cu 51% faţă de primul trimestru din 2024, în contextul în care condiţiile favorabile ale pieţei de la începutul trimestrului au facilitat tranziţia către pieţele publice. În Statele Unite, tranzacţiile transfrontaliere au reprezentat 58% din noile listări din acest trimestru.

Regiunea Asia-Pacific a arătat semne de revenire, recâştigând poziţia de lider ca volum şi valoare a IPO-urilor, Japonia contribuind cu cea mai mare ofertă publică iniţială la nivel mondial în acest trimestru. Hong Kong, Coreea de Sud şi Malaysia au înregistrat o creştere puternică, dar China continentală şi Oceania rămân sub nivelul aşteptărilor.

În regiunea EMEIA, schimbările semnificative ale politicii SUA sub noua administraţie au plasat Europa în mijlocul unei furtuni geopolitice şi au adus mai multă incertitudine pe piaţa IPO. Cu toate acestea, Orientul Mijlociu a continuat să performeze bine, în timp ce India s-a remarcat printr-o valoare substanţială a tranzacţiilor, în pofida unei scăderi a volumului.

Inteligenţa artificială devine o forţă transformatoare în peisajul IPO-urilor, influenţând semnificativ traiectoriile de creştere ale companiilor.

Organizaţii din diverse sectoare utilizează inteligenţa artificială pentru a îşi eficientiza operaţiunile şi a-şi maximiza şansele de a avea oferte publice de succes. Este demn de remarcat faptul că sectoarele tehnologiilor, sănătăţii şi bioştiinţelor şi financiar sunt cele care au menţionat cel mai des inteligenţa artificială în raportările oficiale, iar aceasta joacă un rol central în mesajele strategice ale companiilor care au apelat recent la oferte publice iniţiale.

Prinse în vârtejul incertitudinilor, unele companii care iniţial plănuiau să se listeze în 2025, în special cele care vizau primul trimestru al anului, şi-au amânat IPO-urile pentru trimestrele următoare sau chiar pentru începutul anului 2026. Cele care s-au listat deja în primul trimestru prezintă performanţe diverse pe piaţa secundară. În acelaşi timp, pieţele de capital din marile economii au suferit o prăbuşire începând cu sfârşitul lunii martie 2025 şi până la începutul lui aprilie 2025 în contextul turbulenţelor declanşate de introducerea taxelor vamale, spulberând speranţele legate de cotaţii ridicate şi durabile în regiunile principale. Deşi IPO-urile au rămas stabile în acest trimestru, indiciile unei volatilităţi crescute şi o perspectivă incertă semnalează acum o atitudine pesimistă a investitorilor pentru listările din viitorul apropiat. Se preconizează însă că Statele Unite vor atrage în continuare listări internaţionale. Sectorul industrial, inclusiv cel aerospaţial şi al apărării, este de asemenea bine poziţionat pentru o creştere susţinută în 2025, ajutat de perspective solide în materie de listări şi de legislaţia favorabilă.

În pofida dificultăţilor provocate de tensiunile geopolitice, de creşterea tarifelor comerciale, de perspectivele economice negative, riscurile legate de creşterea inflaţiei şi de volatilitatea pieţei pe termen scurt, există şi semnale pozitive, cum ar fi perspective solide legate de lansarea de noi IPO-uri la nivel mondial şi sprijinul guvernamental direcţionat către sectoare esenţiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3816
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8120
Gram de aur (XAU)Gram de aur454.7122

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb