MARCEL VELA, DESPRE 10 AUGUST:  Este exclusă implicarea unor politicieni alţii decât din PSD

B.B.
Politică / 20 decembrie 2019

Este exclusă implicarea unor politicieni alţii decât din PSD

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, spune că este "exclusă" implicarea unor politicieni de la alte formaţiuni decât PSD în evenimentele violente din 10 august 2018 din Piaţa Victoriei, potrivit News.ro.

Ministrul Afacerilor Interne a spus într-o conferinţă de presă: "Eu ştiu, ca fost preşedinte al Comisiei de Apărare, Ordine publică şi Siguranţă naţională şi ca actual ministru care a avut acces la informaţii că dreapta, dacă ne referim probabil la spectrul politic din dreapta, nu are nicio legătură cu această problemă gravă care s-a întâmplat în 10-11 august, dintr-un motiv foarte simplu: la guvernare era PSD-ul. Domnul Liviu Dragnea conducea toată România, doamna Carmen Dan era ministrul Afacerilor Interne şi subalternii domniei sale erau în Piaţa Victoriei. Nu cred că domnul inspector general, domnul inspector adjunct, doamna Carmen Dan ar fi fost acolo pentru că ar fi vorbit, de exemplu, cu mine".

Marcel Vela susţine că "este exclusă implicarea unor politicieni alţii decât din PSD şi o să vedeţi, probabil, la finalul anchetei".

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat, joi, după ce a fost audiat timp de mai multe ore la DIICOT în dosarul violenţelor din 10 august 2018, că s-a discutat despre "finanţarea străzii", dar şi despre "figurile politice din 10 august aflate în piaţă". "S-a pus în discuţie modul în care deciziile luate în Kiseleff se implementau ca măsuri la Ministerul de Interne", a afirmat Bădulescu, vorbind despre "binomul" Carmen Dan - Liviu Dragnea. "Pot să spun că stânga şi dreapta au creat 10 august 2018", a mai spus el, menţionând că: "Rezist este creaţia dreptei, intervenţia este creaţia stângii".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Dar politicienii care instigau la violente ca sa fie dat jos guvernul nu sunt implicati?

    Asta este al doilea Gabriel Oprea, smecherul care ajunge pe tot felul de scurtaturi si cai laturalnice in frunte. Cu diplome ferchezuite, cu vorba mieroasa de Dinu Paturica, Vela a ajuns acum sa manuiasca briciul si sa acuze.

    Mincinosul ridicol, esti un ticalos.

    „Domnule Marcel Vela, ministru desemnat la Interne, faptul ca ai fost acordeonist la Armeniș nu ar fi o problemă, deoarece și aste e o meserie. Faptul că nu ai școală ar fi o problemă, dar faptul că ești și penal, cum îi place președintelui tău Iohannis să spună despre altii, asta chiar e o problema, GRAVĂ!

    Ce poți sa ne spui despre plângerea penală, a celor noua consilieri locali, privind vânzarea multor hectare de teren din patrimoniul primăriei Caransebeș către societăți comerciale dubioase? 

    Sau ce poți sa ne spui de dosarul 115/p/2019 de la DNA în care se fac audieri de luare de mită. 

    Sau ce poți sa ne spui de dosarul 538/p2015 privind subevaluarea și ulterior vânzarea de terenuri din patrimoniul Primăriei Caransebeș.

    Sau le-a dosit taica Lazăr? 

    1. E penelist, nu e penal!! Cere-ti scuze!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb