Proiectul Unităţilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă în plină dezvoltare

T.B.
Companii / 12 iunie 2023

 Proiectul Unităţilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă în plină dezvoltare

Acordul de sprijin între Statul român şi SN Nuclearelectrica pentru dezvoltarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă permite demararea activităţilor aferente Etapei a II-a a Proiectului, respectiv încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului; actualizarea bugetului Proiectului; structurarea şi contractarea finanţării şi agrearea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului; obţinerea Opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului conform art. 41 din Tratatul EURATOM şi a unei decizii pozitive în conformitate cu dispoziţiile europene relevante în materia ajutorului de stat; obţinerea Autorizaţiei de Securitate Nucleară pentru etapa de Construcţie şi luarea Deciziei Finale de Investiţie, pentru trecerea în Etapa III (Construcţie).

Creşterea puterii instalate cu încă 1400 MW înseamnă o producţie de cca 10 TWh de energie curată, stabilă şi predictibilă pentru funcţionarea economiei naţionale şi continuitatea în alimentare a tuturor consumatorilor, casnici şi non-casnici. În plus, reprezintă o garanţie că România îşi poate atinge ţintele de decarbonare şi poate deveni un furnizor de securitate energetică în regiune.

Ponderea capacităţilor instalate ale companiilor membre HENRO şi ROMATOM va depăşi 70% având în vedere şi investiţiile în derulare cu utilizarea surselor hidro, fotovoltaice şi a gazelor naturale. Va creşte, de asemenea, ponderea producţiei curate care, în această perioadă, reprezintă peste 80% din consumul naţional prin aportul companiilor noastre.

Dezvoltarea surselor regenerabile de energie implică implementarea unor capacităţi noi capabile să asigure flexibilizarea sectorului de producere a energiei electrice iar proiectele anunţate sau în curs de realizare de către membrii HENRO şi ROMATOM demonstrează că România se aliniază la noua paradigmă din domeniul generării de energie electrică, în scopul decarbonării sectorului energetic şi a industriei româneşti.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb