Skanska România susţine că îşi continuă dezvoltarea

F.F.
Companii #Construcţii / 5 martie 2020

 Skanska România susţine că îşi continuă dezvoltarea

Skanska, dezvoltatorul de clădiri de birouri din Europa, informează printr-un comunicat remis Redacţiei, închirierea în 2019 a 21.000 metri pătraţi de spaţii de birouri în cele mai noi proiecte ale sale din Bucureşti: Equilibrium 1, Campus 6.2 şi 6.3. Cele trei clădiri au obţinut cele mai înalte niveluri de certificare şi pre-certificare precum LEED şi WELL, astfel că rezidenţii lor pot avea acces la un mediu de lucru sustenabil şi sănătos.

Compania suedeză a lucrat concomitent la cele trei clădiri, în 2019, an în care a continuat să atragă noi chiriaşi. Equilibrium 1, cu o suprafaţă de 20.800 mp de birouri, este finalizată şi a ajuns la un grad de ocupare de 74%. Campus 6.2 şi 6.3, vor fi finalizate în a doua parte a anului 2020 şi sunt deja închiriate în proportie de 99%. Printre chiriaşii proiectelor se numără companii precum Societe Generale European Business Services, Filip Company, Contexpert, Signal Iduna, Mylan, Newton, Synergy Construct, World Class.

Totodată, cu planuri concrete de viitor, la finele anului trecut, Skanska a cumpărat un teren în Bucureştii Noi, printr-o tranzacţie de 24 de milioane de euro, urmând să dezvolte un nou complex de birouri, mai informează sursa.

La nivelul Europei Centrale şi de Est, anul acesta, portofoliul companiei va creşte cu aproape 220.000 mp de proiecte certificate LEED şi aproape cu 80.000 mp de spaţii de birouri certificate WELL.

Întreaga piaţă din Europa Centrală şi de Est a înregistrat, în 2019, tranzacţii în valoare de 14 miliarde euro, cu o creştere de 1 miliard faţă de anul anterior, potrivit companiei de consultanţă JLL. Polonia a însumat 55% din aceste tranzacţii. Pe toate pieţele din ECE în care operează Skanska, inclusiv România, piaţa este dominată de proiectele de clădiri de birouri.

În regiune, Skanska operează în Polonia, Cehia, Ungaria şi România, iar pe pieţele nordice, în Suedia, Danemarca, Finlanda şi Norvegia.

Pe toate pieţele sale europene, Skanska a vândut, anul trecut, 9 clădiri de birouri în valoare de 545 milioane euro către investitori europeni şi sud-coreeni, a livrat 14 clădiri cu un volum total de aproape 240.000 mp şi a închiriat peste 171.000 mp spaţii de birouri. În prezent, dezvotatorul are în construcţie 21 de clădiri de birouri cu peste 472.000 mp.

În 2019, Skanska a anunţat obiectivul grupului de a atinge ţinta de emisii de carbon net-zero până în 2045, cu o reducere de 50 la sută până în 2030. Sustenabilitatea este una dintre principalele valori ale companiei, care defineşte strategia de business şi operaţiunile la toate nivelele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb