Statele Unite se declară "profund îngrijorate" de situaţia din Israel

A.F.
Internaţional / 27 martie 2023

 Statele Unite se declară "profund îngrijorate" de situaţia din Israel

Statele Unite s-au declarat ieri "profund îngrijorate" de situaţia din Israel, unde ministrul Apărării a fost demis după ce a cerut o pauză în proiectul de reformă a justiţiei, şi au cerut un "compromis" între părţi, transmite Agerpres.

"Suntem profund îngrijoraţi de evenimentele de astăzi din Israel, care subliniază încă o dată nevoia urgentă de compromis", a declarat purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Adrienne Watson pe pagina sa de Twitter.

"Valorile democratice au fost întotdeauna şi trebuie să rămână o caracteristică a relaţiilor dintre SUA şi Israel", a spus ea.

"Societăţile democratice sunt consolidate prin mecanisme de control, iar schimbările fundamentale ale unui sistem democratic ar trebui realizate cu cea mai largă posibil bază de sprijin popular", a continuat Adrienne Watson.

"Continuăm să îndemnăm conducerea israeliană să găsească un compromis cât mai curând posibil. Credem că aceasta este cea mai bună cale de urmat pentru Israel şi toţi cetăţenii săi", a adăugat ea.

Premierul Benjamin Netanyahu l-a demis ieri pe ministrul apărării, Yoav Gallant, care cu o zi înainte a cerut o pauză de o lună în controversatul proces de reformă judiciară al guvernului. Mii de protestatari au ieşit imediat în stradă în Tel Aviv şi în mai multe oraşe din Israel.

Actualul guvern, unul dintre cele mai de dreapta din istoria Israelului, urmăreşte prin această reformă creşterea puterii parlamentarilor în defavoarea magistraţilor. Potrivit criticilor, acest proiect de reformă pune în pericol caracterul democratic al statului Israel.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. inseamna ca au dreptate cei care protesteaza

    Dupa ce se baga in treburile interne a Izraelului,

    mai este si ingrijorat,

    ce ipocrizie 

    1. Asa fac americanii,agita spiritele iar apoi vin ei sa le calmeze cu atacuri aeriene!

      Rusii sunt mai finuti! Cand le pica guvernul marioneta, te ataca si iti fura copii!

      Gresit!Rusii fura tot ce prind.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb