Studiul Undelucram.ro şi Sodexo dezvăluie principalele motive pentru care angajaţii aleg sau păstrează un job

T.B.
Companii / 7 iunie 2023

 Studiul Undelucram.ro şi Sodexo dezvăluie principalele motive pentru care angajaţii aleg sau păstrează un job

Principalele criterii la care se uită angajaţii români atunci când aleg un job sunt pachetul salarial, perspectivele de dezvoltare profesională, flexibilitatea programului şi posibilitatea de a lucra online, conform unui sondaj realizat în luna mai de Undelucram.ro, cea mai mare comunitate a angajaţilor din România, în parteneriat cu Sodexo Benefits and Rewards Services, liderul pieţei locale de beneficii extrasalariale.

Chiar dacă criteriile de alegere şi păstrare a unui job sunt legate mai ales de perspectivele salariale şi de dezvoltare profesională, românii sunt tot mai atenţi la impactul pe care munca lor îl are în societate. Studiul arată că 77% dintre angajati se gândesc şi la impactul pe care îl au din rolurile lor în societate, iar pentru 43% dintre angajati, implicarea în societate este echivalentă cu impactul direct al muncii pe care o fac.

Pentru sondajul realizat în luna mai au participat 2.186 de respondenţi care sunt angajaţi în domenii precum IT, retail, financiar-bancar, Business Process Outsourcing & servicii,

telecomunicaţii, producţie bunuri de consum, servicii de sănătate, producţie industrială, HoReCa, producţie-transport hidrocarburi/energie, servicii ştiinţifice/tehnice, construcţii/

imobiliare, media & cultură.

Aproximativ 24% dintre angajaţi au ales actualul job datorită pachetului salarial, 17% au fost motivaţi de perspectivele de promovare şi dezvoltare profesională, 16% au apreciat flexibilitatea programului şi tot 16% posibilitatea de a lucra online. De asemenea, 11% dintre angajaţi şi-au ales actualul job pentru domeniul în care activează compania, iar acelaşi procent pentru impactul pe care îl are locul de muncă actual. Aproape 10% dintre angajaţi şi-au ales locul de muncă în funcţia de brandul companiei, iar 8% în funcţie de manageri şi colegi.

În jur de 28% dintre respondenţi şi-ar schimba actualul job dacă ar primi o ofertă care poate include beneficii extrasalariale precum card de masă, vouchere cadou/de vacanţă, sau asigurări, iar 22% dintre salariaţi ar face acest lucru pentru oportunităţi mai bune de promovare sau dezvoltare profesională. Aproximativ 13% dintre angajaţi şi-ar schimba locul de muncă pentru unul care oferă mai multă flexibilitate sau unul care are însemnătate pentru ei şi un

impact benefic asupra societăţii. În jur de 7% dintre angajaţi ar vrea un alt job din cauza

volumului foarte mare de muncă şi pentru a nu mai lucra overtime, 7% ar vrea să devină

antreprenori, iar 6% şi-ar dori să aibă un alt manager.

Pachetul salarial este principalul aspect care îi determină pe 19% dintre angajaţii români să rămână la un loc de muncă, în timp ce 18% sunt motivaţi de faptul că au un loc de muncă stabil. Pe de altă parte, 17% rămân la acelaşi loc de muncă datorită echipei cu care lucrează, iar 16% apreciază faptul că au un echilibru între carieră şi timpul liber. În jur de 11% dintre angajaţi rămân la actualul loc de muncă pentru recunoaşterea pe care o primesc din partea echipei, 9% pentru impactul pe care munca lor îl are în societate, 8% pentru perspectivele de dezvoltare profesională şi tot 8% pentru proiectele în care sunt implicaţi.

Pentru o bună parte dintre respondenţi (43%), implicarea în societate înseamnă să simtă că munca lor are un impact pozitiv în comunitatea din care fac parte. În jur de 23% dintre angajaţi simt că se implică în societate atunci când donează bani sau alte produse către persoane sau asociaţii, în timp ce 13% simt că aduc o contribuţie atunci când fac voluntariat.

Dacă ar fi să aleagă strict între pachetul salarial şi impactul muncii lor în societate, 18% dintre angajaţi ar alege un loc de muncă în funcţie de impactul avut. De asemenea, 48% dintre angajaţi nu ar accepta un salariu mai mic pentru un loc de muncă cu impact social mai mare.

"Creşterea preţurilor, inflaţia şi dinamica pieţei muncii se reflectă asupra priorităţilor angajaţilor români. Principalul factor motivant de a alege şi a rămâne la un loc de muncă este pachetul salarial, care este cu atât mai atractiv, cu cât are o ofertă mai competitivă de beneficii ex-trasalariale. Observăm şi o preocupare importantă a oamenilor faţă de impactul pe care munca lor îl are în societate" a explicat Costin Tudor, fondator şi CEO Undelucram.ro.

"Angajaţii români vor fi mai motivaţi să rămână la un loc de muncă dacă sunt mulţumiţi de pachetul salarial, însă aspecte precum preocuparea angajatorului pentru starea lor de bine acasă şi la serviciu, echipa cu care lucrează, stabilitatea locului de muncă şi echilibrul între timpul liber şi carieră sunt la fel de relevante. În plus, tot mai mulţi angajaţi pun preţ pe sentimentul că munca are sens pentru ei sau că are un impact pozitiv în societate. Aşadar, dincolo de recompensele financiare, angajaţii au nevoie de un mediu de lucru în care să simtă că munca lor contează, că pot lucra bine în echipă şi că pot avea suficient timp pentru viaţa lor personală", a declarat Manuel Fernandez Amezaga, Chief Executive Officer la Sodexo Benefits and Rewards Services România & Bulgaria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb