Trump analizează condiţionarea apărării aliaţilor NATO de cheltuielile lor pentru apărare

B.G.
Internaţional / 6 martie

 Trump analizează condiţionarea apărării aliaţilor NATO de cheltuielile lor pentru apărare

Preşedintele Donald Trump analizează o modificare semnificativă a implicării SUA în NATO, potrivit unor surse de rang înalt din guvern şi Congres, potrivit news.ro. Trump a discutat cu consilierii săi posibilitatea de a ajusta participarea SUA în alianţă, astfel încât să favorizeze statele care cheltuiesc un anumit procent din PIB pentru apărare.

În cadrul acestei schimbări, SUA ar putea decide să nu apere un membru NATO atacat, în cazul în care acel stat nu îndeplineşte criteriile de cheltuieli de apărare stabilite.

Dacă Trump adoptă această modificare, ar reprezenta o distanţare importantă faţă de principiul fundamental al NATO, Articolul 5, care stipulează că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor membrilor.

De asemenea, preşedintele SUA ia în calcul o abordare prin care să prioritizeze exerciţiile militare cu ţările care îndeplinesc obiectivele de cheltuieli pentru apărare, au mai declarat oficialii. Administraţia americană a avertizat deja aliaţii europeni că ar putea reduce prezenţa militară în Europa, iar o opţiune luată în calcul este repoziţionarea trupelor americane pentru a fi concentrate în sau în jurul ţărilor NATO care respectă nivelul de cheltuieli de 2% din PIB-ul lor.

Trump a criticat în mod repetat statele NATO pentru că nu respectă obiectivul de 2% din PIB pentru apărare, argumentând că acest lucru pune o povară prea mare asupra SUA. El a cerut chiar creşterea procentului la 5%, în ciuda faptului că nici SUA nu atinge acest prag.

Această posibilă schimbare a politicii SUA în cadrul NATO intervine într-un context în care Trump exercită presiuni asupra aliaţilor europeni să ajute mai mult Ucraina în conflictul său cu Rusia şi să joace un rol activ în menţinerea păcii, dacă se ajunge la un acord pentru încheierea războiului.

Mai mulţi ambasadori europeni s-au arătat îngrijoraţi de zvonurile privind o posibilă schimbare a politicii SUA faţă de NATO, iar senatorul democrat Chris Coons a avertizat că declaraţiile şi acţiunile preşedintelui Trump în domeniul politicii externe trebuie luate foarte în serios.

Trump a ameninţat anterior cu retragerea SUA din NATO şi a pus sub semnul întrebării beneficiile Articolului 5, care a fost activat doar o dată, după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

În urma acestor discuţii, oficiali din administraţia Trump au subliniat că preşedintele este, totuşi, angajat faţă de NATO şi faţă de Articolul 5.

Conform statisticilor recente ale NATO, anul trecut cheltuielile de apărare ale 23 de membri NATO au depăşit 2% din PIB-ul acestora. Cinci dintre aceste ţări - Estonia, Grecia, Letonia, Polonia şi SUA - au cheltuit mai mult de 3% pentru apărare. Cel mai mare procent l-a avut Polonia, care a dedicat 4,12% din PIB-ul său apărării.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. În următorii 3-4 ani trebuie să ne ajută, singuri.

    UE trebuie să investească, să-și adune armata, să se înarmeze.

    Europa a fost prea mult timp pașnica, pacifistă și a ajuns la mâna unui nebun ca Trump. 

    1. Asa e, de ce nu si a pus UE problemele astea mai demult?

      Pentru ca singurul nebun era Orban, acum in fiecare tara ai cate unu doi

      europa si-a facut-o singura, a ignorat realitatea si nu cred ca intelege nici acum despre ce-i vorba, face doar propaganda

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb