12 inculpaţi din lotul ANRP, trimişi în judecată

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 10 aprilie 2015

Procurorii anticorupţie au dispus, ieri, trimiterea în judecată a 8 inculpaţi care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), precum şi a 4 inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi.

Conform comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Nicolescu Theodor-Cătălin, Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Baciu Remus-Virgil, Georgescu Horia şi Marko Attila-Gabor sunt acuzaţi de trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Procurorii au precizat că Nicolescu Theodor-Cătălin, cercetat în stare de arest preventiv, fost vicepreşedinte al ANRP, iar din data de 04.07.2008 secretar de stat la Ministerul Justiţiei, inclusiv la data comiterii faptelor, în prezent deputat, este acuzat şi de luare de mită în formă continuată (24 acte materiale).

Zaarour Ingrid, cercetată sub control judiciar, era preşedinte al ANRP, la data comiterii faptelor, iar Iuoraş Mihnea-Remus şi Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, cercetaţi în stare de arest preventiv, erau vicepreşedinţi ai ANRP, la data comiterii faptelor.

Tot funcţia de vicepreşedinte ANRP o ocupa şi Baciu Remus-Virgil, care a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru corupţie în altă cauză, potrivit sursei citate.

Horia Georgescu, fost preşedinte ANI, este cercetat în stare de arest preventiv şi era reprezentant al Ministerului Justiţiei, la data comiterii faptelor.

Deputatul Marko Attila-Gabor era secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului - Departamentul pentru relaţii interetnice, la data comiterii faptelor din acest dosar.

Alte persoane trimise în judecată în acest dosar sunt Canangiu Constantin-Cătălin, cercetat în stare de arest preventiv, reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, la data comiterii faptelor, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave; Vişoiu Gheorghe - cercetat în stare de arest preventiv, angajat al ANRP, pentru trei infracţiuni de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave; Hanu Alexandru-Florin - cercetat în stare de arest preventiv, evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

Drulă Dorin Cornel, cercetat în stare de arest la domiciliu, evaluator autorizat (ANEVAR), este acuzat de procurori pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, iar de o infracţiune similară este acuzat şi Nistor Neculai - cercetat în stare de arest la domiciliu, evaluator autorizat (ANEVAR).

Procurorii anticorupţie arată că prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi din această cauză au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro (304.837.796 lei). Ei au dispus sechestru asigurator asupra sumelor de bani şi bunurilor aparţinând inculpaţilor Zaarour Ingrid, Iuoraş Mihnea-Remus, Marko Attila-Gabor, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Canangiu Constantin-Cătălin, Nicolescu Theodor-Cătălin, Georgescu Horia, Vişoiu Gheorghe şi Drulă Dorin Cornel şi confiscarea specială a sumei de 6.200.000 lei de la inculpatul Nicolescu Theodor Cătălin şi a sumei de 10.000 euro de la inculpatul Hanu Alexandru Florin, provenite din săvârşirea infracţiunilor de luare de mită.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cursul urmăririi penale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb