13.000 de disponibilizaţi la IBM

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 mai 2005

Zona cea mai afectată este Europa, iar măsura are la bază rezultatele obţinute de companie în regiune, unde vînzările de echipamente tehnologice nu mai reprezintă o prioritate pentru consumatori

Corporaţia americană "International Business Machines" (IBM), numărul unu mondial în domeniul tehnologiei informaţiei, va elimina 13.000 de locuri de muncă, respectiv 4% din personalul de care dispune în întreaga lume. Disponibilizările îi vor afecta în primul rînd pe lucrătorii din Europa, iar măsura are la bază încetinirea ritmului de creştere a cheltuielilor destinate sectorului tehnologic. Compania numără aproximativ 100.000 de angajaţi în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, respectiv 329.000 la nivel mondial.

Runda de disponibilizări anunţată de IBM în această săptămînă este cea mai mare din ultimii trei ani, fiind urmarea faptului că profiturile obţinute de companie în primul trimestru din 2005 nu au atins aşteptările în acest sens. Amintim că, în anul 2002, conducerea IBM a decis să elimine 15.600 de posturi.

Companiile din Europa renunţă la achiziţiile de echipament tehnologic, iar creşterea cheltuielilor din regiune ar putea fi sub nivelul celei înregis-trate de SUA în acest an, spun specialiştii de la compania de cercetare IDC. În luna aprilie, IBM anunţa că rezultatele din primele trei luni ale anului în curs au fost afectate de scăderea vînzărilor în Germania, Italia şi Franţa. Vînzările IBM au scăzut în primul trimestru cu 8% în Germania, 7% în Italia şi 3% în Franţa. Analiştii sînt de părere că, în mod clar, IBM are probleme în ţările amintite. În schimb, în China, Rusia, India şi Brazilia, vînzările au sporit cu 18%, depăşind un miliard de dolari. Astfel, compania va continua să-şi îndrepte investiţiile către aceste locaţii. De menţionat că, în 2004, cifra de afaceri realizată în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa a crescut cu 15%, la 32 miliarde de dolari.

Per ansamblu, vînzările IBM au crescut cu 3,3% în primul trimestru din 2005, la 22,9 miliarde de dolari, în vreme ce specialiştii aşteptau 23,7 miliarde de dolari. Acesta a fost cel mai redus ritm de creştere din ultimele zece trimestre.

Reducerea locurilor de muncă în Europa face parte din planul directorului executiv al companiei, Sam Palmisano, de a muta unele operaţiuni în regiuni care nu au astfel de probleme. IBM va păstra operaţiuni importante în Paris şi va deschide centre (hub-uri) mai mici în Madrid şi Zürich, după cum a anunţat purtătorul de cuvînt al companiei, Ed Barbini. Acesta nu a specificat, însă, care sînt exact locurile ce vor fi afecate de disponibilizări. Eliminarea locurilor de muncă, şi nu numai, va costa compania IBM 1,3-1,7 miliarde de dolari în acest trimestru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb