20 DE ANI DE REGLEMENTARE A PIEŢEI DE CAPITAL / FLORIAN GOLDSTEIN, PREŞEDINTELE GRUPULUI DE PRESĂ BURSA: "Elitismul ne obligă la moralitate, la conştiinţa de sine a comunităţii pieţei de capital"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 octombrie 2014

Mihai Radu, "Millenium": "ASF ar trebui să sprijine şi emitenţii"

Mircea Ursache, vicepreşedinte ASF: "Continuăm munca de 20 de ani a unor oameni, într-o altă formă organizatorică"

Ziarul "BURSA" şi Centrul de Pregătire Financiară "Millenium" au aniversat, marţi seară, 20 de ani de supraveghere a pieţei de capital, la Palatul Parlamentului, o festivitate apreciată de invitaţi ca având clasă şi fiind foarte reuşită.

Florian Goldstein, preşedintele Grupului de Presă "BURSA", a spus, în deschiderea evenimentului, că activitatea de reglementare a fost precedată de proiectele de lege pentru piaţa valorilor mobiliare, iniţiate, în Banca Naţională a României, încă din 1991-1992, iar CNVM a fost moştenitoare instituţională a Agenţiei Valorilor Mobiliare (ulterior, Agenţia Naţională a Valorilor Mobiliare), creată, în 1993, în cadrul Ministerului Finanţelor, astfel că, de fapt, numărăm mai mult de douazeci de ani.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), actualmente absorbită în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost înfiinţată în octombrie 1994, având drept scop reglementarea, supravegherea şi dezvoltarea pieţei de capital.

Potrivit lui Florian Goldstein, sunt numeroase reproşurile care pot fi aduse activităţii de reglementare, iar ziarul "BURSA" le-a formulat, ori de câte ori a crezut că a fost cazul, ajungând, chiar, la conflicte deschise cu oameni din instituţia de supraveghere.

"Tot aşa, activitatea de supraveghere este criticabilă, în anumite episoade, iar, în cazul lor, critica nu a mai formulat-o doar ziarul BURSA, ci şi Justiţia", a mai spus domnul Goldstein.

Domnia sa a adăugat: "Indiferent de scăderi şi indiferent de aversitatea periodică dintre instituţia de supraveghere şi ziarul nostru, mi-a plăcut propunerea, venită de la fostul vicepreşedinte CNVM Mihai Radu, să organizăm împreună festivitatea de acum, pentru că mi se pare valoros să accentuăm că aparţinem, cu toţii, unei comunităţi de elită, în finanţe.

Iar elitismul ne obligă la moralitate, la conştiinţa de sine a comunităţii noastre - supraveghetori, supravegheaţi, legislatori şi ziarişti -, ne obligă la conştiinţa rolului pe care ar trebui să îl jucăm în viaţa economică şi socială a ţării.

În această idee, a conştiinţei de sine a comunităţii pieţei de capital, încerc să sugerez că indiferent că o oaie e albă sau neagră, ea aparţine, totuşi, turmei (recunosc, aici, că metafora nu este tocmai elitistă).

De aceea, am invitat la festivitate pe toată lumea şi când am fost întrebat ce înseamnă «toată lumea», am reformulat aşa: «toată lumea care este liberă».

Cine intră în piaţă, poartă o pecete care îl face să fie al nostru.

Şi chiar dacă iese din piaţă, rămâne al nostru şi al istoriei noastre.

Fie să poarte pecetea toţi cei douăzeci de milioane de cetăţeni ai ţării şi să devină ai noştri!

Aşteptăm şi restul planetei, fără să refuzăm gândul la extratereştri. La mulţi ani!"

Mircea Ursache: "Eu nu sunt adeptul ideii că nimic nu a fost bun până acum"

Mircea Ursache, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, pentru piaţa de capital, a declarat, marţi seară, că nu este adeptul ideii că nimic nu a fost bun până acum: "ASF nu este un nou început în reglementarea şi supravegherea pieţei. Noi continuăm munca de 20 de ani a unor oameni, într-o altă formă organizatorică".

Domnia sa a ţinut să menţioneze că evenimentul nu marchează o sărbătoare a ASF, ci una a fostei Comisii Naţionale a Valorilor Mobiliare, a unei armate de 300 de oameni care au muncit acolo zi de zi - experţi, specialişti în reglementare, autorizare şi supraveghere, şefi de servicii şi directori.

Mircea Ursache a mulţumit celor care au lucrat în fosta CNVM pentru performanţa lor.

Mihai Radu, vicepreşedinte al CNVM în perioada 1994-2000 şi preşedintele onorific al Centrului de Pregătire Financiară "Millenium", a făcut o scurtă istorie a CNVM.

Domnia sa a relatat: "În primii cinci ani ai Comisiei, s-au înfiinţat circa 240 de societăţi de valori mobiliare, actuale SSIF-uri, din care, astăzi, mai sunt circa 40, s-au creat 15 fonduri de investiţii şi s-a inaugurat bursa de la noi".

Mihai Radu a recomandat ASF să fie mai maleabilă cu entităţile pe care le supraveghează, deoarece, în opinia sa, echipele de control sunt, de multe ori, prea aspre pentru greşeli minore. "Societăţile ar trebuie sancţionate pentru prejudicierea investitorului, indiferent că acesta este în piaţa de capital, în asigurări sau în pensii private", a spus domnul Radu, adăugând: "În rest, ASF ar trebui să sprijine şi emitenţii, fiindcă numărul lor scade pe zi ce trece şi mi-e teamă să nu se desfiinţeze instituţia".

Mişu Negriţoiu: "Mai sunt multe lucruri de curăţat, dar sunt convins că nu suntem departe de succesul final"

Preşedintele ASF Mişu Negriţoiu a transmis, într-un mesaj video, că piaţa de capital a apărut, în România, ca rezultat al entuziasmului unor indivizi.

"Din păcate, piaţa de capital nu este rezultatul unui proiect coerent, de lungă durată, cu obiective fixe şi spun asta eu, care am participat în fazele preliminare la iniţierea pieţei de capital", a declarat domnul Negriţoiu, adăugând: "Astăzi, va trebui să revizuim ce am făcut, mai în grabă sau mai aşezat, de-a lungul anilor, şi să finalizăm un proiect care a început din entuziasm şi care trebuie integrat într-o lume ordonată, o piaţă europeană. Mai sunt multe lucruri de curăţat, dar sunt convins că nu suntem departe de succesul final".

În 2013, supravegherea pieţei de capital, a asigurărilor şi a pensiilor private s-a reunit sub umbrela Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Le mulţumim partenerilor noştri:

Centrul de Pregătire Financiară MILLENIUM

SIF BANAT CRIŞANA

SIF MUNTENIA

SAI MUNTENIA INVEST

SIF MOLDOVA

SIF OLTENIA

PETROM

TRANSGAZ

ALPHA BANK

PIPEREA ŞI ASOCIAŢII

ŢUCA ZBÂRCEA ŞI ASOCIAŢII

COCO RICO

EGO MEN'S FASHION

NISSA

CASA DE VINURI COTNARI

NEUMANN KEY ACCOUNT MANAGEMENT (REPREZENTANT SCHLUMBERGER ÎN ROMÂNIA)

BROWN FORMAN (REPREZENTANT JACK DANIEL'S ÎN ROMÂNIA)

HEINRIG DISTRIBUTION

EDITURA RAO

STIROM

BRANDS INTERNATIONAL (reprezentant EL UNICO ÎN ROMÂNIA)

ŞCOALA DE DANS ARTHUR MURRAY

CONFERENCE SYSTEMS

Trupa HYPNOTIQUE

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Asta a fost. Au omorit piata si minoritarii. Reglementari date post-factum si scandaluri, furturi, abuzuri.

    Minunata initiativa de a celebra reglementarea, ca sa nu spunem altceva.

    1. Corect!

      Dar corecta este si aniversarea...

      Make are dreptate, e istoria noastra. 

    si demn de lauda aceasta chemare la moralitate. Totusi in aceasta sala frumoasa in tinutele de gala care le pun in evidenta frumusetea trupeasca nu numai a doamnelor, ci si a multora dintre domni se poate citi, evident pentru cei care au reusit de-a lungul anilor sa gaseasca filonul de aur ascuns zilnic printre randurile publicatiei tale si dispretul afisat pentru lucratorii acelor intreprinderi care reprezinta numai o alcatuire din cateva litere pe un ecran dinamic. Ce inseamna domnul Vulpescu pentru portarul, tehnicianul sau directorul de la Oltchim, ce inseamna domnull Ursache pentru casierul de la BCR sau ce inseamna domnul Balteanu pentru cuponarul de la SIF1 la 5. Bineinteles a nu-l trece cu vederea pe domnul Konieczny cu superba lui freza impecabila care s-ar fi asortat cu un raport consolidat IFRS. Sincer , la o prima vedere , in afara faptului ca as fi avut enorma placere sa te ascult si sa observ cum timpull ramane in loc , nu stiu daca as fi avut mai mult de castigat discutand cu unul din personajele sus mentionate si astfel sa-mi doresc a fi prezent la aceasta manifestatie. Daca imi permiti te pot compara asemeni lui Ulyse care a invitat la palat pe cei care vroiau sa preia sceptrul si i-a invitat sa traga cu arcul. Ba nu , gresesc, mi-ar fi placut sa discut cu domnul care a sustinut mereu industria romaneasca si a spus intotdeauna ca Oltchim fara Arpechim nu are niciun viitor, adica domnul Parvan. Cat despre bani si moral nu stiu daca este ideea mea sau a unuia care a facut ceva la viata lui,insa as putea sune ca moralul se termina acolo unde incep banii. Iar avand bani, asa cum spunea si Ovidiu pot sa fiu cat de prost vreau. Scuza-mi interventia insa nu-mi luasesem pastiluta. Acum , totusi, imi revin la normal si spun FILOZOFIA SALVEAZA ROMANIA :-)

    1. Pupi frumos, foarte frumos draga, insa epitetul "sala frumoasa in tinutele de gala" nu pot pricepe de unde l-ai scos. Accept ca ar fi fost pe acolo, prin sala, invitati frumosi in tinutele de gala, care le puneau in evidenta frumusetea trupeasca nu numai a doamnelor, ci si a multora dintre domni, cam asa cum, pe ecrane, seara de seara "admiram" frumusetea trupeasca a depuiatelor bucuroase ca sunt pe ecran sivor fi vazute de fostele college de scoala obligate sa mearga la serviciu ziua, nu seara ca ele,draga. Sunt si ele o piata de capital, trebuie sa recunoastem.

      Pa si grija, pastiluta... 

    aia cu elitismul mi s-a parut tare, insa treaba cu moralitatea a fost bomba atomica!! cine e moral prin adunarea aia?

    1. suficienta imi place la toti acesti neica nimeni de-si freaca coatele unii la altii. vor respectabilitate si cind te uiti la mese vezi infractori si tepari.

    vulpea tanara priveste cu umilinta mentorul. ce e la mijloc e de decor

    1. Esti rautacios! Cu siguranta cred ca iti place mai mult decorul:)))Dar, de...strugurii sunt acri cand nu ajungi la ei.

    cine vorbeste de elitism?

    Etilismul sau etilicul? 

    * Mircea Ursache: "Eu nu sunt adeptul ideii că nimic nu a fost bun până acum" Mai ales bun a fost scandalul Harinvest si modul cum ASF a gestionat această criză ! Sau mai bine cum nu a respectat drepturile investitorilor, legea 297 și Constituția României! Cum a protejat drepturile investitorilor după controlul si decizia de sanctionare din 2012 când constatase in 2011 ”practici frauduloase” ale personalului din Harinvest? * Mişu Negriţoiu: "Mai sunt multe lucruri de curăţat, dar sunt convins că nu suntem departe de succesul final" Succesul final e recuperarea pierderilor suferite de INVESTITORII de la Harinvest! Altfel cine va crede întro institutie care in loc sa ”reglementeze” si sa ”protejeze” investitorii la un an de la prăduire nu dezvăluie cine i-a furat la Harinvest? Subiectul e Harinvest iar predicatul e recuperarea pagubelor! Până nu se rezolvă Harinvest în totalitate nu sunteti credibili domnilor de la ASF!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb